ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursurilor de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani solicitând instanței să dispună: obligarea pârâtului - Ministerul Justiției, de a emite începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; obligarea celor trei pârâți la acordarea începând cu 09.04.2015 a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție anterior datei de 31.12.2009 în raport de modalitatea stabilită după data de 01.10.2010, în temeiul art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, actualizate de la data scadenței la data plății efective cât și dobânda legală de la data scadenței la data plății efective.
Soluția primei instanțe
Prin Sentința nr. 3007 din 12 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamant ordinul de încadrare salarială cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015., a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să efectueze demersurile necesare și să plătească către reclamant eventualele diferențe salariale rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 la zi.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs pârâții Tribunalul Botoșani și Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea cererii, ca fiind neîntemeiată.
Recurentul-pârât Tribunalul Botoșani consideră că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța, interpretând eronat dispozițiile legale, în vigoare, a apreciat că în cauză există o discriminare în ceea ce privește pretențiile reclamantului.
În opinia recurentului, dispozițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2004 vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, rezultând fără echivoc că reclamantul nu face parte din această categorie.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției a apreciat, în esență, că instanța de fond a reținut în mod eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014 în ceea ce o privește pe reclamantă, având în vedere că aceasta este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile, respectiv personalul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, doar categoria funcționarilor publici și personalul contractual, nu și magistrații.
Instanța de fond a extins aplicarea normei legale la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate în aceleași condiții de vechime în muncă și funcție.
Or, instanța nu are atribuția de a completa norma legală prin interpretarea intenției legiuitorului în ceea ce privește înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispozițiile legale. Câtă vreme textul de lege în discuție, ce constituie normă de excepție, este de strictă interpretare și nu a fost declarat neconstituțional, instanța de fond era ținută să îl aplice ca atare.
În situația în care intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014 să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea alin. (1) și (2) ale art. 1 din ordonanța de urgență și nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate.
De asemenea, a mai susținut recurentul că în mod netemeinic instanța l-a obligat la plata diferențelor salariale rezultate începând cu 09.04.2015, pentru că tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatei-reclamante fiind stabilite cu angajatorul, drepturile fiind datorate, calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea impozitului și contribuțiilor sociale către stat.
Soluția instanței de recurs
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.
Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, și la plata diferențelor salariale astfel rezultate.
Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5
1
) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:
"(5
1
) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.
Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5
1
) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:
"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".
Totodată, se apreciază că nu pot fi primite susținerile recurenților referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.
Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.
Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:
"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.
(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5
1
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...)
În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."
În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5
1
) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani împotriva Sentinței nr. 3007 din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2019.