ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2790/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, care să cuprindă indemnizația de încadrare și sporurile în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, la nivelul maxim din cadrul Tribunalului Botoșani, precum și obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție anterior datei de 31.12.2009, în raport cu modalitatea stabilită după data de 01.10.2010, la nivel maxim, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cât și cu dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016, a admis în parte acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, a obligat pârâtul ministrul justiției să emită pentru reclamantă, începând cu data de 09.04.2015, ordinul de încadrare salarială, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere de către pârât fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a obligat pârâții să efectueze demersurile necesare și să plătească reclamantei, începând cu data de 09.04.2015, eventualele diferențe salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare salarială menționat mai sus, respingând în rest acțiunea, ca nefondată. Prin Sentința nr. 704 din 17.11.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă privind completarea dispozitivului Sentinței nr. 3.604 din 17.11.2016, și a obligat pârâții să plătească reclamantei și actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor stabilite stabilite prin sentință, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale, calculată pentru aceeași perioadă.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., iar pârâtul Tribunalul Botoșani a declarat recurs împotriva Sentinței nr. 704 din 2 martie 2017 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a completat dispozitivul Sentinței nr. 3.604 din 17.11.2016. 1. Reclamanta A., arată că deși a învestit instanța și cu capătul de cerere privind actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație și cu dobânda legală, în considerentele hotărârii singura mențiune a fost făcută în sensul că "pe cale de consecință Curtea va admite și capătul accesoriu", iar în dispozitiv cererea privind actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală nu a primit o soluționare efectivă. Recurenta mai susține că din moment ce în cauză pârâții au fost obligați să plătească, începând cu data de 09.04.2015, diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare salarială, rezultă că în speță sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii delictuale, pârâții fiind obligați să efectueze demersurile necesare pentru realizarea încadrării salariale corecte conform noii reglementări. 2. Pârâtul Tribunalul Botoșani critică soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei și nelegalității susținând că drepturile cuvenite magistraților nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii, astfel, determinarea acestora se realizează conform dispozițiilor cuprinse în Anexa VI, Capitolul I din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin Ordinul nr. 4.680/C din 21.12.2016, Ministerul Justiției a dispus, conform art. 1 alin. (1) și alin. (2) din ordin, ca începând cu data de 9 aprilie 2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, precum și asistenții judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În vederea emiterii Ordinelor ministrului justiției referitoare la salarizarea magistraților (judecători) și asistenților judiciari, începând cu data de 09.04.2015, Ministerul Justiției, prin adresa din 27.02.2017, a solicitat colectarea de informații de la instanțele de judecată, informații ce se referă la încadrarea personalului, inclusiv aspecte de traseu profesional, respectiv modificări intervenite până la data de 28.02.2017, cu termen de completare până la data de 15.03.2017. Prin urmare, angajatorul nu poate fi obligat să plătească alte drepturi salariale decât cele stabilite prin Legea-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fondurile publice. Legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească/modifice cuantumul drepturilor salariale, precum și orice suprimare sau eliminare a acestora.

Aspecte procedurale Printr-o cerere distinctă, depusă la dosarul cauzei, reclamanta A. a solicitat să se ia act de renunțarea la judecarea recursului formulat împotriva Sentinței nr. 3.604/2016 pronunțată de Curtea de Apel București.

Soluția instanței de recurs I. În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta A. Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de recurenta-reclamantă, prin care arată că înțelege să renunțe la judecata recursului, va lua act de aceasta. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă." De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului. II. În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Tribunalul Botoșani Analizând sentința atacată, în raport cu actele dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Principala critică adusă hotărârii atacate a fost aceea că prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015 nu s-ar aplica judecătorilor, dar critica este nefondată. Asupra chestiunii legate de aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunțată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea recursului declarat împotriva Sentinței nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Botoșani împotriva Sentinței nr. 704 din 2 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.