ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1161/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Vaslui, sub nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. contestație la executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 15/2006, solicitând anularea tuturor actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 52/2016.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1508 din 30 iulie 2020, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 14 ianuarie 2016, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 348/17.06.2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care competența de soluționare a cererii revine instanței de la domiciliul debitorului-contestator, care se află în Constanța, județul Constanța, fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 107 din C. proc. civ., prin care se instituie o competență teritorială absolută.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3112 din 19 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vaslui. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Vaslui și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța a reținut că la data introducerii cererii de executare silită, contestatoarea avea reședința declarată pe str. x, municipiul Vaslui, județul Vaslui, iar domiciliul declarat în Constanța, împrejurare în raport de care a apreciat ca fiind relevante în cauză prevederile art. 155 pct. 6 din C. proc. civ. atâta timp cât reședința declarată de către reclamantă, ce a fost înscrisă în evidențele populației, este opozabilă organului de executare și instanțelor de judecată.

O interpretare contrară, potrivit căreia deși se cunoaște că în fapt contestatoarea nu locuia în Constanța, ci la reședința din Vaslui, ar conduce în speță la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida efectele deciziei Curții Constituționale, urmate de voința legiuitorului, care, prin modificarea art. 651 din C. proc. civ., a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată în circumscripția teritorială în care locuiește.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat anularea tuturor actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc C. în dosarul nr. x/2006.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Competența teritorială în soluționarea contestației la executare pendinte este reglementată, astfel cum au reținut și instanțele care s-au declarat necompetente, prin norma de ordine publică cuprinsă în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită - 14 ianuarie 2016, potrivit cu care:

"Contestația se introduce la instanța de executare."

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Rezultă, așadar, că legiuitorul a stabilit în materia contestațiilor la executare, a cererilor de încuviințare a executării silite, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, prevăzută de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează necompetența de ordine publică.

Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui și Judecătoria Constanța și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce privește înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de " reședință ", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței teritoriale a instanței.

Potrivit art. 87 din C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că îți are locuința principal."

Se apreciază că scopul regulii generale în materia competenței teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuință efectivă a debitorului, deoarece aceasta ar fi lipsită de exercițiul drepturilor sale procedurale.

Noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a unei cereri de contestație la executare, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării dreptul părților de a avea un parcurs procedural previzibil, precum si dreptul acestora de a-si adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanții indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cat si pentru a-i putea fi asigurat si respectat debitorului dreptul la apărare.

Din acest punct de vedere, din datele dosarului se reține că la data introducerii cererii de executare silită (14 ianuarie 2016), reclamanta avea reședința (domiciliul de fapt) declarată în str. x, municipiului Vaslui, județul Vaslui, astfel cum reiese din interogarea DEPABD din data de 08 iulie 2020, adresă pe care de altfel a menționat-o și în contestația la executare .

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.