ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția II-a civilă, sub nr. x/2019, la 15 februarie 2019, reclamantul A., a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei S.C. B. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 206.400 RON (2.064.000.000 RON vechi), reprezentând: suma de 42.000 RON pentru achiziționarea parchetului în cele 4 camere, mobila de bucătărie și 4 covoare intrate în putrefacție, ca urmare a fapte ilicite (inundație provocată intenționat de către așa-zișii asigurați ai așa-zisei societăți de asigurare); suma de 14.000 iei pentru lucrarea de înlocuire a parchetului și aducerea situației la normal; suma de 150.400 RON reprezentând câștigul pe care în condiții obișnuite l-ar fi realizat prin închirierea apartamentului cu 4 camere în zonă centrală, pe perioada anilor 2013-2019, perioadă în care și Asociația de Proprietari a calculat dobânzi de 0,2%/zi pentru neplata sumelor neachitate și astfel a ajuns la o datorie către aceasta de peste 75.000 RON (dovadă listele de plată).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și următoarele C. civ.

Prin sentința nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca urmare a admiterii excepției de mai sus.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 184/2020 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.A., a anulat sentința și rejudecând procesul, a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune; a respins acțiunea ca prescrisă.

La 29 iulie 2020, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant susține că instanța de apel în mod greșit a respins acțiunea ca prescrisă, reținând data de 14.12.2015 ca moment al încetării omisiunii de a-l informa despre obligația de suportare a despăgubirilor achitate către făptuitorii evenimentului din data de 05.10.2012 de către pârâtă. Cum procedura de regularizare necesară acțiunii de chemare în judecată promovată de către S.C. B. S.A. la data de 14.12.2015 a durat până la jumătatea lunii februarie 2016 (dovadă actele din dosarul nr. x/2015), iar momentul înștiințării cu respectiva cerere de chemare în judecată a mea a fost la data de 24 februarie 2016, în condițiile în care recurentul a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor a doua zi (25.02.2016), dovadă fiind Referatul emis de secția 1 Poliție Craiova, consideră că este evident că acțiunea a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege (15.02.2019).

În drept, a invocat dispozițiile art. 2528 alin. (1) din C. civ. conform cărora:

"Păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial conform dovezii existente la dosarul de fond.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare, iar argumentele invocate în cererea de recurs vizează nemulțumirea sa față de aspectele factuale reținute de instanța de apel cu privire la prescripția dreptului la acțiune, critici ce vizează aspecte de netemeinicie și care nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza motivelor expuse de recurentul-reclamant nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar conform art. 452 din același cod "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Intimata-pârâtă a solicitat suma de 4950 RON reprezentând onorariu avocațial conform dovezii existente la dosarul de fond, arătând faptul că potrivit contractului încheiat cu asiguratorul s-a stabilit un singur onorariu în dosar pentru toate fazele procesuale.

Analizând actele dosarului, cheltuielile de judecată au fost solicitate în faza judecății în primă instanță, constatându-se că prin sentința nr. 266/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de pârâta S.C. B. S.A. de completare a dispozitivului sentinței nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019 a aceleiași instanțe, în sensul că a fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 1000 RON către pârâtă.

În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, tribunalul a reținut că pârâta a plătit avocatului ales suma de 5950 RON, cu OP, însă a apreciat că această sumă este disproporționată față de complexitatea cauzei, munca desfășurată de avocat, ținând cont că acțiunea s-a soluționat la primul termen de judecată, pe excepție și nu pe fondul cauzei, motiv pentru care a redus aceste cheltuieli la suma de 1000 RON.

În consecință, Înalta Curte învestită cu capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată nu va avea în vedere documentul depus în dosarul de fond, care deja a fost analizat de tribunal, pentru a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2021.