ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 16.12.2016, sub nr. x/2015, reclamanta PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților A. S.A. și B., la plata a sumei de 461.849,73 RON, reprezentând încasări și plăți, fără justificare legală, ale societății A. S.A. de la PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., în perioada martie 2013- decembrie 2014.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1342 și următoarele C. civ.

Prin sentința nr. 221/2016 din 13 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, s-a respins acțiunea și a fost obligată reclamanta la 3000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B. și 2500 RON către pârâta A. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., care a fost admis prin decizia nr. 735 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care s-a anulat sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la tribunal.

În rejudecare, prin încheierea din 03.04.2017 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus disjungerea cererii privind obligarea pârâtului B. la suportarea prejudiciului cauzat ca urmare a activității desfășurate în calitate de administrator al PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., respectiv a acceptării chiriei mai mari decât cea stabilită prin raportul de evaluare pentru perioada martie 2013- iunie 2013, chirie ce a fost achitată către A. S.A., cu formarea unui dosar separat cu termen stabilit pentru judecată la data de 29.05.2017, la același complet de judecată.

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 137/2018 din 10 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a respins acțiunea formulată de reclamanta PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 137/2018 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a declarat apel reclamanta PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L.

Prin decizia nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., împotriva sentinței nr. 137/2018 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S.A. și B. și a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

La 14 iunie 2019, recurenta-reclamantă PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 1166 și art. 1270 C. civ., în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 C. civ.

Subsumat acestei critici, recurenta-reclamantă susține că suma pe care o solicită, în virtutea plății nedatorate, nu este rezultatul contractului de închiriere și a negocierii, în fapt fiind vorba de contravaloarea plăților pe care le-a efectuat pentru suprafața de teren de 4921 mp, pentru care nu a existat un raport juridic contractual, această suprafață nefiind cuprinsă nici în contract și nici în actul adițional.

Arată că suprafața de teren de 4921 mp este situată în str. x, iar suprafața de 32.000 mp, închiriată de reclamantă, care face obiectul contractului de închiriere nr. x/08.01.2013, al actului adițional nr. x/25.02.2013 și al procesului-verbal de predare primire, este situată în Craiova, str. x B.

În ceea ce privește susținerea instanței de apel că declarația nr. 164 a S.C. Zahărul S.A. a fost depusă la Primăria Municipiului Craiova de către societatea recurentă, fapt ce dovedește că aceasta a cunoscut amplasamentul exact al terenului în suprafață de 4921 mp, arată că nici autorizația de construcție x/08.07.2013 nu a precizat amplasamentul pus la dispoziție la nr. 164, aceasta vizând construcții aflate în str. x B și 166 B, în niciun caz terenul în discuție, pentru care s-au efectuat plățile, în opinia sa, nedatorate, întrucât nu au făcut obiectul contractului de închiriere.

De altfel, prin sentința nr. 201/2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2015 (depusă la dosar), dosar ce a avut ca obiect contestarea de către PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. a raportului de control al Curții de Conturi, instanța a reținut că, deși s-au efectuat plăți către pârâtă sub temeiul contractului de închiriere, acestea nu au fost generate de contractul de închiriere.

Recurenta susține că instanța de fond din dosarul nr. x/2015 a reținut că nu a existat un raport juridic între reclamantă și A. S.A., astfel că suma de bani achitată acesteia cu titlu de contravaloare chirie pentru terenul în suprafață de 4921 mp apare ca fiind efectuată fără justificare legală.

În concluzie, recurenta-reclamantă consideră că între părțile litigante nu a existat un raport juridic pentru suprafața de teren de 4921 mp, fapt reținut de Curtea de Conturi și de Tribunalul Dolj, însă a fost achitată suma de bani cu titlu de contravaloare chirie, fără justificare legală, iar instanța de apel a reținut greșit că aceasta suprafață a făcut obiectul contractului de închiriere.

Arată recurenta că pentru această suprafață de teren nu a fost încheiat proces-verbal de predare-primire, fiind efectuate plăți pe toată derularea contractului de închiriere, în ciuda faptului că plata s-ar fi putut efectua de la data transmiterii în folosință a terenului.

Apreciază că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane.

Prin urmare, susține că intimata-pârâtă se face culpabilă de crearea prejudiciului estimat de Curtea de Conturi, întrucât nu a transmis în folosința recurentei terenul ce a fost închiriat potrivit contractului, astfel cum a fost modificat prin act adițional, ci o altă suprafață de teren la o alta adresă, care nu-i aparținea și pe care ar fi trebuit să-l fi subînchiriat.

De asemenea, consideră că reaua-credință rezultă și din faptul că intimata a închiriat suprafața de teren de 4921 mp de la ZAHĂRUL S.A., plătind o chirie de 0,1626 euro/metru pătrat/lună și, ulterior, i l-a închiriat recurentei cu un preț de 0,4687 euro/metru pătrat/lună.

Mai susține și faptul că suprafața de 4921 mp, pentru care a efectuat plăți, fără o justificare legală, către intimata pârâtă A. S.A., în perioada martie 2013- decembrie 2014, nu este proprietatea acesteia, la rândul său, intimata-pârâtă A. S.A. deținând-o în temeiul contractului de închiriere nr. x/2013, încheiat cu ZAHĂRUL S.A. și nu a făcut obiectul studiului de oportunitate și al raportului de evaluare și nici a contractului de închiriere încheiat cu intimata pârâtă A. S.A.

Prin actul adițional nr. x/25.02.2013 și prin procesul-verbal din 01.03.2013 (acte semnate bilateral) s-a predat către recurentă suprafața de teren de 32.000 mp, în această suprafață fiind incluși, în fapt, cei 4921 mp (fapt confirmat de A. S.A. prin factura de stornare a chiriei aferentă lunii februarie 2016, pentru suprafața de la adresa din str. x și 27.079 mp la adresa din str. x B, singura suprafață de teren primită conform prevederilor contractului de închiriere).

Consideră recurenta că suma de 50.742,39 Euro (4921mp X 0,4687 Euro X 22 luni), adică 224.788 RON, a fost plată nedatorată, întrucât suprafața de teren de 4921 mp, nu a făcut obiectul contractului aflându-se la altă adresă decât cea din contract, respectiv str. x și nu str. x B, iar construcțiile promise și asumate contractual a fi edificate și predate pe proces-verbal de predare-primire nu au fost recepționate și predate niciodată către recurentă.

Arată că rezultă în mod cert și din raportul de evaluare administrat în cauză, că suprafața de teren de 4921 mp nu se regăsește în contractul de închiriere.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă apreciază că decizia instanței de apel conține motive contradictorii și străine cauzei, întrucât aceasta a constatat că nu sunt opozabile intimatei A. S.A. concluziile raportului Curții de Conturi, în contextul în care nivelul chiriei a fost stabilit prin acordul de voință liber consimțit al celor două părți, conform art. 1166 C. civ., iar concluziile pot constitui temei pentru răspunderea angajaților recurentei, fără a ține cont de disjungerea dosarului pentru pretențiile solicitate administratorului B., care în contextul exercitării mandatului de administrator a produs prejudicii cauzate de acceptarea unei chirii unitare mai mari decât cea stabilită prin raportul de evaluare, închirierea la un preț nejustificat de mare față de prețul pieței, acțiunea disjunsă făcând obiectul dosarului x/2017

Recurenta consideră că a fost prejudiciată atât de către A. S.A., care a încasat sume nedatorate, respectiv contravaloarea plăților efectuate de recurentă pentru suprafața de teren de 4921 mp pentru care nu a existat raport juridic contractual, această suprafață nefiind cuprinsă în contract și nici în actul adițional, acțiune ce face obiectul prezentului dosar, cât și de către pârâtul B. - administrator al societății la data încheierii contractului, care prin acțiunile lui a produs prejudicii cauzate de acceptarea unei chirii unitare mai mari decât cea stabilită prin raportul de evaluare, prin închirierea la un preț nejustificat de mare față de prețul pieței, acțiunea disjunsă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

Faptul că instanța de apel nu a ținut cont de disjungerea din cauză, rezultă, în opinia recurentei, și din citarea pârâtului B., în faza de apel.

Consideră contradictorie susținerea instanței de apel referitoare la o recunoaștere din partea recurentei-reclamante a titlului de chirie pentru suprafața de 4921 mp, față de restul motivelor aduse, rezultînd că, pe de o parte, respinge motivele recurentei privind plata nedatorată, iar, pe de alta parte, susține că a recunoscut instituția chiriei.

Prin înscrisul depus la fila x, recurenta-reclamantă a precizat că este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți A. S.A. și B., la 12 și, respectiv 11 iulie 2019 .

La 17 iulie 2019, în termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât susținerile recurentei nu se încadrează în motivele de casare invocate, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a deciziei atacate, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 RON, reprezentând onorariu avocat.

La 25 iulie 2019, în termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința și decizia pronunțată de Tribunalul Dolj, respectiv Curtea de Apel Craiova, în cauza nr. 5586/63/2017, cauză disjunsă din cauza nr. 11994/63/2015 și excepția lipsei calității sale procesuale pasive în prezenta cauză, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON ocazionate de prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinări.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimatul-pârât B. și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că la dosarul cauzei se află întâmpinarea depusă de intimatul-pârât B., prin care acesta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat și excepția nulității recursului formulat de reclamanta PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L.

Se reține că B. nu este parte în litigiul pendinte întrucât acțiunea recurentei-reclamante împotriva acestuia a fost disjunsă prin încheierea din 03.04.2017, definitivă, a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, formându-se, pe rolul aceluiași tribunal, dosarul nr. x/2017.

În consecință, cum excepțiile invocate de B. au fost invocate de o persoană care nu justifică calitatea de parte în dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunțată decizia ce face obiectul recursului pendinte, instanța nu va proceda la analiza lor.

Înalta Curte, față de argumentele aduse în sprijinul excepției inadmisibilității, va recalifica excepția invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare în excepția nulității recursului și va proceda la analiza acesteia.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin motivele invocate, recurenta-reclamantă urmărește reanalizarea situației de fapt prin readministrarea probatoriului, pentru a se stabili, așa cum susține chiar recurenta, dacă aceasta cunoștea amplasamentul terenului de 4921 mp și dacă acest teren a făcut obiectul contractului de închiriere și al actelor adiționale la acesta, precum și pentru a se stabili reaua-credință a intimatei-pârâte la încheierea contractului de închiriere.

Or, stabilirea situației de fapt intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv contractul de închiriere și actele adiționale la acesta și restul înscrisurilor depuse de părți în probațiune.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză.

Prin urmare, dispozițiile art. 1166, art. 1270 și art. 1341 C. civ. au fost invocate formal, de vreme ce recurenta nu arată modalitatea greșită în care instanța de apel a aplicat aceste dispoziții ci recurenta se cantonează în a dezvolta considerente cu privire la interpretarea probatoriului de către instanța de apel.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În ce privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a reușit să arate, în concret, care sunt motivele străine de natura pricinii și nici nu a făcut dovada unor considerente contradictorii în sensul articolului invocat, în realitate, urmărindu-se repunerea în discuție a situației de fapt reținute de instanța de apel.

Simpla nemulțumire la părții cu privire la soluția pronunțată, nestructurată din punct de vedere juridic, nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. împotriva deciziei nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. împotriva deciziei nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.