ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2028/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 28.01.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și B. S.R.L., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata penalităților de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea contractului pentru nepredarea locuinței la termenul stabilit, calculate de la data când locuința trebuia predată până la predarea efectivă a acesteia, conform contractului de construire nr. x/19.09.2008 și a obligațiilor asumate prin contractul de mandat nr. x/19.06.2008.

Prin sentința civilă nr. 16186/17.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 06.01.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 1802/22.03.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și B. S.R.L., ca efect al prescripției extinctive.

Prin decizia civilă nr. 373/23.02.1017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1802/22.03.2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a anulat în tot sentința apelată și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 30.08.2010 - 25.01.2012, a respins cererea de chemare în judecată aferentă perioadei 30.08.2010 - 25.01.2012, ca prescrisă, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ulterioară datei de 25.01.2012, cauza fiind trimisă la aceeași instanță, spre rejudecarea cererii de chemare în judecată aferente perioadei ulterioare datei de 25.01.2012.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 3020 din 29 august 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâta B. S.R.L. și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE.

Împotriva considerentelor acestei sentințe a declarat apel pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, care a solicitat înlăturarea considerentelor conform cărora ea se face vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel și reclamanta, care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, respectiv a soluției pronunțate în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost precizată, și al obligării pârâtei la plata daunelor moratorii și constând în lipsa de folosință.

Prin încheierea din 22 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a încuviințat părților proba cu înscrisurile deja aflate la dosarul cauzei și a respins ca inutilă proba cu expertiză evaluatorie solicitată de apelanta-reclamantă, pronunțarea fiind amânată la data de 5 aprilie 2019.

Prin decizia civilă nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-au respins apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, împotriva sentinței civile nr. 3020 din 29 august 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

La 24 mai 2019, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva încheierii din 22 martie 2019 și a deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârilor și, în principal, obligarea intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere de 0,15% pe zi, iar în subsidiar, trimiterea spre rejudecare către curtea de apel în vederea efectuării expertizei evaluatorii a prejudiciului suferit; cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În principal, recurenta-reclamanta susține nelegalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul interpretării date de curtea de apel prevederilor contractuale prin care recurenta a invocat răspunderea contractuală a ANL conform dispozițiilor coroborate ale art. 14 din contractul de mandat, art. 10 din contractul de construire și art. 64 din contractul de antrepriză generală.

Recurenta-reclamantă susține că între contractul de mandat și contractul de construire există o legătură biunivocă, acestea neputând fi privite individual distinct, întrucât se coroborează și cu prevederile contractului de antrepriză generală nr. 14850/03.12.2007, motiv pentru care apreciază că pârâtei ANL i se aplică penalitățile de construire întrucât și-a asumat finalizarea lucrărilor și predarea locuinței către recurentă într-un termen care nu a fost respectat.

Se arată că, potrivit prevederilor art. 64 din contractul de antrepriză generală nr. 14850/03.12.2007, ANL, în calitate de mandatară a recurentei, ar fi trebuit să ceară antreprenorului general, în cazul în care acesta întârzie terminarea obiectivului, "penalități în valoare procentuală de 0.15% pe zi de întârziere, din valoarea contractului, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate prin contract."

Recurenta consideră că pentru această îndeplinire defectuoasă a mandatului, A.N.L. trebuie să răspundă de ce nu a pus în aplicare prevederile art. 64 și să plătească pentru nerespectarea obligațiilor contractuale care i-au cauzat pierderi cuantificate în penalitățile de 0.15% pe zi de întârziere din valoarea contractului.

Astfel, recurenta-reclamantă arată că ANL era împuternicită prin contractul de mandat cu scopul urmăririi, executării, coordonării și finalizării lucrărilor la termenul stabilit în contractul de construire (art. 1 din contractul de mandat); antreprenorul general avea obligația asumată prin contractul de construire de a edifica locuința "la cheie", conform art. 1 din contract, în termenul de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor conform art. 8 din contact; chiar și în temeiul dispozițiilor Legii nr. 152/1998 între contractul de antrepriză generală, contractul de mandat și contractul de construire există o legătură indisolubilă de natură a determina răspunderea contractuală în prezenta cauză a ANL.

În subsidiar, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că atât încheierea de ședință, cât și hotărârea recurată sunt nelegale întrucât, contrar dispozițiilor procedurale, s-a apreciat că obiectul acțiunii este dat de obligarea pârâtei la daune constând în clauza penală de 0.15% pe zi de întârziere. Or, recurenta-reclamantă susține că a arătat și în fața curții de apel, faptul că obiectul acțiunii a fost reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, în principal prejudiciul fiind evaluat convențional (clauza penală), în subsidiar impunându-se evaluat judecătorește, dacă se apreciază că părțile nu l-au evaluat convențional.

La data de 22 mai 2019, recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a declarat recurs împotriva considerentelor deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul înlăturării următoarelor considerente reținute de instanța de apel, respectiv:

"Curtea reține că apelanta-pârâtă nu a obținut o nouă autorizație, iar demersurile efectuate de aceasta sunt irelevante în condițiile în care, așa cum s-a arătat, obligația era una de rezultat, iar nu de diligentă.

Faptul că, în opinia apelantei-pârâte, aceasta și-ar fi îndeplinit obligațiile, iar culpa ar aparține autorităților locale ale Orașului Voluntari nu poate fi reținut, în condițiile în care o eventuală conduită nelegală a acestora ar fi trebuit atacată în contencios administrativ, lucru pe care apelanta pârâtă nu a dovedit că l-ar fi făcut.

Doar în condițiile in care instanțele de contencios administrativ ar fi stabilit că, deși ANL și-a îndeplinit toate obligațiile, autoritățile locale ale Orașului Voluntari, în mod nelegal, au refuzat emiterea autorizației, apelanta-pârâtă ar fi fost exonerată de răspundere pentru neîndeplinirea obligației de rezultat, astfel că va fi respins, ca nefondat și apelul declarat de apelanta - pârâtă."

Solicită menținerea soluției instanței de apel, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-pârâtă prezintă, în sinteză, demersurile pe care le-a întreprins în dovedirea faptului că Agenția nu a avut o atitudine pasivă și nici în prezent nu are, în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în baza contractului de mandat încheiat cu recurenta-reclamantă.

Învederează că, așa cum a arătat prin toate apărările formulate și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ANL s-a implicat activ în obținerea autorizației, lovindu-se de refuzul Primăriei Voluntari în emiterea acesteia. Toate aceste aspecte întâmpinate pe parcursul derulării acestui proiect puteau fi discutate în prealabil emiterii autorizației de construire inițiale.

Din moment ce indicatorii urbanistici au fost stabiliți, iar proiectul propus de ANL a respectat obligațiile impuse prin certificatul de urbanism, iar Primăria Voluntari refuza reautorizarea imobilului aflat pe lotul x, recurenta-pârâtă apreciază că este nelegală reținerea faptei ilicite a ANL; inițierea modificării reglementarilor, atribuția modificării reglementarilor urbanistice nu aparține ANL ci Primăriei Orașului Voluntari sau Consiliului Local Voluntari.

Recurenta-pârâtă învederează faptul că pentru lotul x (situație similară de altfel cu cea în care se află lotul 777), Primăria Orașului Voluntari a eliberat Autorizația de construire nr. x/03.08.2012, în condițiile în care autorizația inițială expirase. în dovedirea acestui fapt a depus la dosarul cauzei autorizația nr. x/15.10.2007 și y/03.08.2012.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susține că nu se poate afirma faptul că A.N.L. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin mandat sau că a săvârșit vreo faptă ilicită culpabilă în executarea acestora, și, mai mult, nu se poate stabili vreo vinovăție în sarcina pârâtei ANL. Agenția Națională pentru Locuințe și-a îndeplinit întru totul obligațiile, fără a manifesta o atitudine pasivă sau culpabilă, față de contractele încheiate cu recurenta-reclamantă.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și schimbarea considerentelor deciziei civile nr. 610 A/05 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în sensul aprecierii că A.N.L. și-a îndeplinit obligațiile contractuale din contractul de mandat și a întreprins toate demersurile în vederea reautorizării imobilului aflat pe lotul x, neexistând o culpă a sa în acest sens.

Recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă și admiterea apelului A.N.L. sub aspectul considerentelor reținute de instanța de apel privind existența faptei ilicite săvârșită de Agenție și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în cauză.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului recurentei-reclamante, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, " În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin adresa comunicată la 26 iunie 2019, recurentei i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursului, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.942 RON, conform valorii pretențiilor precizate de recurentă, sub sancțiunea anulării recursului, înștiințarea de plată fiind primită de recurentă la domiciliul procesual ales, la data de 2 iulie 2019, sub semnătură și ștampilă .

Având în vedere că recurenta A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 și a deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1)raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului recurentei-pârâte, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al titularului căii de atac cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă a invocat formal motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv modalitatea în care instanța a înțeles să-și fundamenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Astfel, în susținerea recursului recurenta-pârâtă a făcut referire la înscrisurile depuse de A.N.L., la diligențele pe care aceasta le-a făcut în vederea prelungirii autorizației de construire la imobilul aflat pe lotul x, în dovedirea faptului că A.N.L., în îndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau conform contractului de mandat, nu a avut și nici nu are o atitudine pasivă, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege incidente, dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nefăcând posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greșeli de judecată care să fie imputate instanței de apel și care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei-pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE vizează considerentele deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019 în cadrul cărora Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a reținut existența faptei ilicite săvârșite de A.N.L. constând în neasigurarea autorizației de construire.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul recurentei-pârâte nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

In plus, este de reținut că Agenția Națională pentru Locuințe a formulat apel incident, care a fost respins de instanța de apel, astfel încât considerentele contestate nu pot fi înlăturate decât ca urmare a formulării unui recurs împotriva dispoziției de respingere a apelului incident.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 și a deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 și va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva considerentelor deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 și a deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva considerentelor deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.