ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 670 din 25 iunie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 66/2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2018.

A schimbat în parte sentința atacată, sub aspectul cuantumului sumei pe care a fost obligat pârâtul să o restituie reclamantei, pe care îl stabilește ca fiind 1.264.830 RON, precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10948 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în fata instanței de fond.

A menținut în rest sentința atacată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.333,22 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea ei pe motiv că încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat stabilit prin decizia civilă nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă cu privire la următoarele aspecte: a) natura juridică a sumelor de care a beneficiat cu titlu de avansuri în contul salariilor viitoare - calificate ca fiind veritabile împrumuturi - cu autoritate de lucru judecat in cazul deciziei civile nr. 603/24.06.2020 a Curții de Apel Alba Iulia versus avansuri salariale în cazul deciziei civile nr. 670/25.06.2020 a Curții de Apel Alba Iulia; b) calitatea de titlu executoriu a angajamentului de restituire a sumelor cu titlu de avans nr. 22/13.10.2017 cu dată certă în fața notarului public și calitatea de titlu executoriu a contractului de ipotecă nr. x/13.10.2017 autentificat la același notar public BNP C..

Prin decizia civilă nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul B. împotriva sentinței civile nr. 2055/04.12.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2018, apelantul B. fiind obligat să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 11.315 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În cadrul primei părți a cererii de revizuire revizuentul a solicitat, în principal, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, argumentată de faptul că depunerea cu întârziere a cererii de revizuire a fost cauzată de motivarea tardivă a deciziei civile nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă (14 august 2020) și de momentul la care i-a parvenit această decizie (18 august 2020).

Astfel, revizuentul arată că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a valorifica considerentele deciziei nr. 603/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, data de 24 august 2020 fiind momentul la care a luat cunoștință de încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, neputând astfel anticipa considerentele ce au stat la baza motivării evocatei decizii și care, în opinia revizuentului, se bucură de autoritate de lucru judecat.

Pe fondul cererii de revizuire au fost evidențiate următoarele aspecte:

Un prim motiv de contradictorialitate, dintre cele doua hotărâri definitive emise de Curtea de Apel Alba Iulia, relevat de revizuent, este cel legat de calificarea juridică a naturii avansurilor bănești de care a beneficiat în perioada 30.06.2016-15.09.2017 de la S.C. A. S.R.L. în contul remunerațiilor viitoare de care urma să beneficieze de la angajator și de la asociatul ei unic D..

Se arată că, pe de-o parte, în cadrul deciziei civile nr. 603/2020 din data de 24.06.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, rezultă calificarea juridică de împrumuturi a avansurilor bănești de care a beneficiat revizuentul iar, pe de altă parte, în cadrul deciziei civile nr. 670/2020 din data de 25.06.2020 a aceleiași instanțe, rezultă o altă calificare juridică a sumelor în avans de care a beneficiat, de avansuri salariale.

Revizuentul precizează că interesul său în calificarea juridică corectă a naturii juridice a acestor avansuri bănești este derivat din apărările sale din dosarul de fond și apel nr. 383/97/2018 unde a susținut că, având în vedere obiectul litigiului, acțiunea trebuia să se poarte pe tărâmul dreptului civil ori pe tărâmul dreptului specializat conform art. 226 lit. d) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009.

În susținerea necesitații admiterii motivului de contradictorialitate al calificării naturii juridice a avansurilor bănești, ca fiind împrumuturi, cu toate consecințele juridice procedurale aferente, revizuentul invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Al doilea motiv de contradictorialitate existentă între cele două hotărâri definitive ale Curții de Apel Alba Iulia, invocat de revizuent, este legat de durata perioadei de prescripție specială de 6 luni.

Astfel, se arată că în cadrul deciziei civile nr. 603/2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, perioada de prescripție e limitată la ultimele 6 luni anterioare momentului concedierii iar, în cadrul deciziei civile nr. 670/2020 a aceleiași instanțe, Curtea nu a analizat această excepție, reținând că excepția prescripției este de ordine privată ce poate fi opusă numai în prima instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate, dar nu în apel.

În susținere revizuentul invocă și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Al treilea motiv de contradictorialitate invocat este legat de caracterul executoriu al titlului de creanță reprezentat de angajamentul de plată, precum și de contractul de împrumut cu ipotecă. Cu titlu prealabil, se arată că în cadrul Deciziei Curții Constituționale nr. 390/2020, publicată în M. Of., Partea I, nr. 789 din 28 august 2020, paragraful 23 se statuează faptul că "recunoașterea creanțelor pe bază voluntară de către debitor complinește lipsa caracterului executoriu al titlului care face posibilă executarea creanței prin distribuirea sumei rezultate din urmărire." Sub aspectul contradictorialității revizuentul relevă faptul că în cadrul deciziei nr. 603/2020 a Curții de Apel Alba Iulia se reține următorul aspect:

"caracterul transparent al plăților făcute în folosul contestatorului nu poate justifica totuși aceste plăți, iar faptul că martorii cunoșteau de existența acelor sume de bani transferate contestatorului cu titlul de avansuri salariate sau lipsa unui prejudiciu cauzat societății, nu sunt argumente care pot invalida soluția primei instanțe." iar, pe de alta parte, în cadrul deciziei civile nr. 670/2020 a aceleiași instanțe, considerentele sunt contradictorii:

"cum în mod corect a reținut instanța de fond angajamentul de plată semnat de pârât nu este un titlu executoriu și nu prezintă valoare juridică decât in ipoteza executării voluntare din partea pârâtului, având în vedere natura juridică specială a raporturilor de muncă, în lipsa unei hotărâri judecătorești."

La de 8 octombrie 2020, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen precum și respingerea cererii de revizuire ca tardivă, inadmisibilă, lipsită de interes și, în subsidiar, ca nefondată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire și, subsecvent, excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimata S.C. A. S.R.L., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., "când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (…)".

Calculând termenul de revizuire cu respectarea acestor dispoziții, Înalta Curte constată că, în speță, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 27 iulie 2020.

Revizuentul a promovat calea de atac la 3 septembrie 2020 (data comunicării prin poștă a cererii de revizuire - dosar), după împlinirea acestui termen.

Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condițiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de față, reprezintă data pronunțării acesteia.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunțării acesteia, nu este încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, întrucât instanța de revizuire nu are competențe să examineze pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri pronunțate anterior. Chiar dacă autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul hotărârii judecătorești, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este protejat numai efectul negativ, nu și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 513 alin. (4) teza I din C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, incidentă în cauză potrivit art. 25 alin. (1) și art. 27 C. proc. civ.

În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 și prin decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva momentului de la care se calculează termenul procedural de exercitare a acestei căi extraordinare de atac în situația în care nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menționat.

A statuat instanța de contencios constituțional că "faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil".

Aserțiunea revizuentului, privind faptul că i se aplică noua concepție a C. proc. civ. din perspectiva sensului pe care legiuitorul îl conferă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1074 din 18 decembrie 2018, efectelor autorității de lucru judecat la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită deoarece dispozițiile procedurale ale Legii nr. 310/2018 se aplică, de regulă, numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare, raportat la art. 24 C. proc. civ., potrivit căruia dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

În continuare, ținând cont de prevederile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acestei legi, rezultă că art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 nu se aplică procesului de față care, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, era deja început prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 2 februarie 2018, ci exclusiv celor demarate din data de 21 decembrie 2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formulată cu depășirea termenului legal de o lună prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că devine incidentă sancțiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare în raport cu care nu se mai impune examinarea excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes a cauzei, invocate de intimată.

În baza art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de revizuent, de repunere în termenul de exercitarea a căii extraordinare de atac și va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Referitor la cererea intimatei S.C. A. S.R.L. privind obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea revizuentului la plata sumei de 7000 RON cu titlu de onorariu avocațial, depunând în dovedire factura Seria AB din 22 septembrie 2020 în care se evidențiază suma de 11.562 RON .

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Înalt Curte va da curs cererii formulate de revizuent, de cenzurare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimată cu luarea în considerare a următoarelor aspecte:

Conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., " Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Exercitându-și prerogativa conferită de evocatul text legal, Înalta Curte constată că se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimată pentru următoarele motive: cererea supusă judecății este formulată în calea de atac a revizuirii și examinată exclusiv pe aspectul tardivității formulării acesteia, pricina având astfel un grad redus de complexitate; în cauză au fost acordate două termene: cel din 6 octombrie 2020, stabilit pentru soluționarea cererii de suspendare, formulată de revizuentă, respectiv 20 octombrie 2020, când a fost soluționată cererea de revizuire.

În baza acestor considerente Înalta Curtea, prin prisma proporționalității cheltuielilor de judecată solicitate, raportat la circumstanțele cauzei, la amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocatul intimatei, constată că acestea sunt vădit disproporționate, împrejurare în raport cu care va reduce suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată la 7000 RON.

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în revizuire, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apreciind asupra faptului că onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga revizuentul să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă revizuentul să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.