ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7338/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7338/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, pe rolul Curții de Apel Suceava, M.M. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1873 din 9 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în soluționarea recursului formulat împotriva Deciziei nr. 53 din 11 ianuarie 2012 a Tribunalului Suceava, motivat de faptul că au fost încălcate în mod fraudulos hotărârile definitive și irevocabile, care dovedesc proprietatea sa asupra moștenirii. Prin Decizia nr. 2622 din 14 mai 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pretinsele greșeli ale instanței de recurs vizează chestiuni de fond, contestatoarea reiterând criticile referitoare la modul în care s-a dezbătut succesiunea după părinții săi, așadar presupuse greșeli de judecată care nu pot fi analizate în cadrul creat de dispozițiile art. 318 alin. (1), teza I, C. proc. civ. A mai reținut că instanța de recurs a răspuns prin considerente comune tuturor criticilor formulate de recurentă, aceasta neindicând, de altfel, în contestație, nici un motiv pe care instanța să nu-l fi analizat. Împotriva Deciziei nr. 2622 din 14 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs contestatoarea M.M., solicitând modificarea acesteia și admiterea contestației sale.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a argumentat că hotărârea este nelegală și netemeinică, pe această cale continuând abuzul exercitat de instituțiile locale. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând cauza în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca inadmisibil. Astfel, în speță, recurenta a supus cenzurii instanței de recurs o hotărâre judecătorească având ca obiect o contestație în anulare. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În cauză, însă, prin decizia ce a făcut obiectul contestației în anulare, anume Decizia nr. 1873 din 9 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca inadmisibil, recursul promovat de revizuenta M.M.
împotriva Deciziei nr. 53 din 11 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 16578/86/2011 de către Tribunalul Suceava, reținând instanța de control judiciar că dreptul de a folosi o cale de atac s-a epuizat prin exercițiul lui, aceeași persoană putându-se judeca într-o cale de atac o singură dată. Este evident, în aceste condiții, că hotărârea criticată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare, raportat la care se analizează admisibilitatea recursului cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză, nu este supusă nici unei căi de atac, condiții în care recursul formulat este inadmisibil. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva Deciziei nr. 2622 din 14 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.