Decizia nr. 1740/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 422/2017 a Tribunalului Vâlcea

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secția I civilă la data de 23 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pârâta SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la eliberarea unor adeverințe din care să rezulte că reclamanții și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite în perioada 1.04.2001 - 17.12.2014, precum și obligarea la plata contribuțiilor legale la fondul de pensii pentru condiții deosebite de muncă, cu cheltuieli de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile Ordinului nr. 125/1990 raportat la Ordinul Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, al Ministerului Sănătății și al Președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 anexa nr. 2, poziția 210, H.G. nr. 1223/1990 sau Legea nr. 19/2000, H.G. nr. 261/2001, H.G. nr. 246/2007.

Prin sentința civilă nr. 422 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții. Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2017, cauza a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea sesizării preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014, fiind admisă cererea de suspendare formulată de apelanții-reclamanți, deoarece s-a apreciat că soluția pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene va avea influență în prezenta cauză. Prin încheierea de ședință din 2 mai 2018, a fost menținută suspendarea cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2017, avându-se în vedere că nu există nicio cerere de repunere pe rol din partea vreuneia dintre părți. La data de 20 februarie 2019 cauza a fost repusă pe rol în vederea analizării condițiilor perimării, conform dispozițiilor art. 416 și urm. C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1509/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă s-a constatat perimat apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., O. și N., decedată pe parcursul procesului, continuat de moștenitoarea acesteia P.. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. S-a mai reținut că, de la data soluționării sesizării preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014 (21.03.2018) nu au mai fost îndeplinite acte de procedură în vederea judecării apelului de către partea care justifică un interes în acest sens și că de la acea dată cauza a rămas în nelucrare din vina apelanților, care nu și-au manifestat voința de a continua judecata. În continuare, instanța a reținut că încheierea din data de 02 mai 2018 a fost comunicată părților, rezultând că acestea cunoșteau atât temeiul de drept al suspendării, cât și data până la care era incidentă această măsură, cererea de suspendare fiind formulată de reclamanții-apelanți. Totodată, instanța de apel a constatat că invocarea dispozițiilor. art. 418 din C. proc. civ. nu determină o altă soluție în ceea ce privește perimarea pusă în discuție, reținând că măsura suspendării nu se mai impunea după soluționarea sesizării preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014 și că de la acel moment se putea solicita continuarea judecății, însă apelanții au rămas în pasivitate. Având în vedere că, de la data soluționării sesizării preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014, a trecut o perioadă mai mare de 6 luni, Curtea a constatat perimat apelul, în temeiul art. 420 C. proc. civ.

La data de 25 martie 2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și O. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1509/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea excepției perimării apelului, repunerea cauzei pe rol și trimiterea dosarului aceleiași instanțe în vederea continuării judecății. Recurenții au susținut, în sinteză, că dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj a fost soluționat definitiv la 25 februarie 2019, astfel încât, în mod greșit Curtea de Apel Pitești a admis cererea de perimare în dosarul nr. x/2014 la data de 20 februarie 2019, cu 5 zile anterior rămânerii definitive a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Au considerat recurenții că, la termenul din data de 02.05.2018, când prezenta cauza, a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru verificarea motivelor care au determinat suspendarea în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dacă, instanța, a apreciat că aceste motive nu mai sunt justificate ori s-a lămurit cu privire la acestea, trebuia, în conformitate cu art. 244 alin. (1) C. proc. civ., să dispună fixarea unui nou termen de judecată pentru dezbaterea fondului în ședință publică. Recurenții au invocat prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că suspendarea durează până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Totodată, potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți apreciază că perimarea nu poate opera, atât timp cât actul de procedură în vederea continuării judecății trebuia să fie efectuat din oficiu.

La data de 4 iunie 2019, intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Craiova a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept. Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul nr. 195 din 16 martie 2020. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în cadrul controlului de legalitate constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prealabil, se impune precizarea că, deși recurenții indică motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate vizează interpretarea și aplicarea unor norme de procedură, astfel încât recursul urmează a fi analizat prin prisma pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată." În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții. În speță, se observă că prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Pitești a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei aflate în apel, până la soluționarea sesizării preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014. Instanța de apel a arătat că solicitarea apelanților-reclamanți de suspendare a judecății în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este întemeiată, întrucât soluția pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene este utilă soluționării cauzei. Astfel, statuarea Curții de Justiție a Uniunii Europene se va impune cu efect obligatoriu în toate cauzele similare de pe rolul instanțelor. Prin încheierea de ședință din 2 mai 2018, a fost menținută suspendarea cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2017, avându-se în vedere că nu există nicio cerere de repunere pe rol din partea vreuneia dintre părți. Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă, "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", iar în conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ. suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. În cauză, instanța de apel, în considerarea caracterului obligatoriu al soluției pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea sesizării preliminare, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce exclude o culpă a apelanților-reclamanți în lăsarea cauzei în nelucrare. În situația în care s-a constatat că este necesară suspendarea judecății în temeiul unui caz prevăzut de art. 413 din C. proc. civ., potrivit art. 418 alin. (1) coroborat cu art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., termenul de perimare este suspendat până la pronunțarea hotărârii definitive în cauza care a provocat suspendarea judecății. Suspendarea cursului perimării potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, presupune ca perimarea să-și fi început cursul dintr-o cauză anterioară, ceea ce nu este cazul în speță. Apelanții-reclamanți nu aveau calitatea de părți în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj (dosarul nr. x/2014) și care a determinat suspendarea judecății apelului, astfel încât nu li se putea imputa că nu ar fi formulat cerere de reluare a judecății, lipsind culpa procesuală, de esența sancțiunii perimării. Corelând dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 din același cod, ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății. Atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății se face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Pentru identitate de rațiune, în același mod trebuie să se procedeze atunci când instanța de judecată, apelând la analogia legii, a asimilat o cerere de sesizare în vederea pronunțării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, unei judecăți, în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și a suspendat judecata cauzei pe acest temei, față de necesitatea interpretării și aplicării unitare a legislației Uniunii Europene și a caracterului obligatoriu al deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene. Se reține că, deși atributul suspendării facultative a cauzelor similare este lăsat, exclusiv, la dispoziția judecătorului, după ce acesta a apreciat că soluționarea pricinii depinde de modul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene va răspunde întrebărilor preliminare, instanța are obligația să repună cauza pe rol din oficiu. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât, în contextul analizat, instanței de apel îi revenea obligația de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2017 rezultă, că în absența acestor verificări, dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. privind aplicarea sancțiunii perimării apelului au fost greșit aplicate. În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și 497 din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.