ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2590/2020

Ședința publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 29.04.2020, reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A. București - prin SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 554,06 RON, reprezentând prejudicii produse angajatorului din vina și în legătură cu munca acestuia.

Prin sentința civilă nr. 1403/06.07.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța a făcut aplicarea normei de competență cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii, raportat la faptul că SNTFC CFR CĂLĂTORI are personalitate juridică în timp ce SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR de CĂLĂTORI CRAIOVA este un dezmembrământ al societății, fără personalitate juridică, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 din C. proc. civ., dată fiind calitatea procesuală a acesteia de reclamantă și nu de pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 31.07.2020.

În ședința publică din data de 02.10.2020 s-a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială.

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 4875 din 2 octombrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială" privind pe reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A., în favoarea Tribunalului Dolj.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a apreciat că norma cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă și nu cuprinde în mod expres mențiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societății reclamante, astfel că, în lipsa unor dispoziții în sensul de a se avea în vedere sediul principal al angajatorului, de vreme ce societatea reclamantă a ales să se judece la instanța în circumscripția căreia se află sediul unei subunități ale sale, instanței respective îi aparține competența de soluționare a pricinii.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict, Tribunalul Dolj și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea primei instanțe care anterior s-a declarat necompetentă și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, întrucât are ca obiect plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat de salariați, prin îndeplinirea necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă dintre părți.

Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parțial, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii " (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA a indicat, ca sediu pentru comunicarea actelor de procedură, pe cel situat în municipiul Craiova unde, potrivit actelor dosarului și susținerilor din cererea de învestire a instanței, se află sediul SUCURSALEI REGIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA.

Norma legală cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ce are ca obiect de reglementare competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, nu cuprinde în mod expres mențiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societății reclamante, astfel că, în lipsa unor atare dispoziții, opțiunea societății reclamante, de a învesti instanța în circumscripția căreia se află sediul unei subunități ale sale, este pe deplin valabilă.

Reclamanta și-a indicat sediul din municipiul Craiova al uneia dintre subunitățile sale unde, de altfel, s-au desfășurat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, în raza instanței mai întâi învestită, sediul subunității reprezentând locul unde se desfășoară activitatea, în teritoriu, a reclamantei SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA - entitate aflată în componența societății reclamante.

Considerentele Tribunalului Dolj, prima instanță învestită, potrivit cărora nu se poate ține cont în stabilirea competenței teritoriale de sediul secundar al sucursalei reclamante în cauză deoarece aceasta este un dezmembrământ fără personalitate juridică, nu au relevanță sub aspectul excepției de necompetență teritorială.

În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că Tribunalul Dolj este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2020.