ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cerereaînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017 la 14 iulie 2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului: la plata sumei de 46.296,47 euro, reprezentând valoarea garanției instituite prin Scrisoarea de garantare pentru garanții acordate din surse proprii nr. 19 SB din 17 martie 2010, calculată la cursul valutar de la data plății; la plata penalităților de întârziere de 0,15%/zi, calculate la suma menționată mai sus și la cursul valutar de la data plații, începând cu 24 decembrie 2014 și până la data plății efective; la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 din C. proc. civ., art. 1530 și următoarele din C. civ.

La 10 august 2018, reclamanta a precizat că suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere este în cuantum de 294.979 RON.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârât, ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1284 din 26 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta A. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 2242 A din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că poate justifica invocarea excepției de neexecutare doar neîndeplinirea, în tot sau într-o măsură considerabilă, a unei obligații contractuale pe care părțile au considerat-o importantă la data încheierii convenției.

În cauză, Curtea a constatat că anexarea la cererea de plată a documentelor stipulate la art. 7.2 lit. e) și f) din Convenția nr. 104/02.04.2009, astfel cum a fost amendată prin actul adițional nr. x, și la art. 14 lit. e) și f) din scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, a fost considerată de către părți ca fiind o obligație importantă care revine finanțatorului în legătură cu plata garanției, în condițiile în care, atât la art. 15. alin. 2 din Scrisoarea de garantare, cât și la art. 7.6 din Convenție, s-a menționat că, atât timp cât finanțatorul (banca) nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoțească solicitarea de plată, Fondul este în drept să invoce excepția de neexecutare a contractului și să suspende efectuarea plății garanției până la îndeplinirea de către finanțator a propriilor obligații, iar la art. XVII din actul adițional la convenție s-a stipulat că plata garanției se face în termenele stabilite, calculate de la primirea cererii de plată însoțite de toate documentele prevăzute la art. 7.2 din Convenție.

Pe cale de consecință, a reținut Curtea, netransmiterea de către finanțator, odată cu cererea de plată, a unui bilet la ordin care să îndeplinească toate cerințele stipulate la art. 7.2 lit. e) și f) din convenția nr. 104/02.04.2009, astfel cum a fost amendată prin actul adițional nr. x, și la art. 14 lit. e) și f) din scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, reprezintă neîndeplinirea unei obligații contractuale pe care părțile au considerat-o importantă la data încheierii convenției și justifică, astfel, invocarea excepției de neexecutare de către Fond.

Împotriva deciziei civile nr. 2242 A din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Instanța de apel nu a examinat motivele de apel invocate, respectiv cele referitoare la excepția de neexecutare pe care recurenta nu o consideră importantă din perspectiva actului aditional încheiat ulterior, prin care părțile au convenit că prezentarea unui bilet de ordin nu este necesară dacă Banca prezintă Fondului dovada de începere a executării silite.

În opinia recurentei nu se poate reține argumentul că neexecutarea a fost suficient de importantă întrucât biletul la ordin dădea Fondului dreptul de accedere la modalități mai rapide de recuperare a creanței deoarece potrivit prevederilor Convenției,acesta devine parte, după plata garanției, în executarea silită începută de Bancă, această executare fiind începută anteriorformulării cererii de plată a garanției.

Recurenta susține că instanța de apel s-a mărginit în a prelua considerentele pentru care prima instanța a respins cererea de chemare în judecată, neefectuând o analiză a motivelor de apel invocate, motiv pentru care solicită să se constate lipsa oricăror considerente ale instanței de apel cu privire la aspectele invocate în motivarea cererii, aspect care atragecasarea hotărârii.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că este greșită interpretarea reținută de instanță că netransmiterea de către Finanțator, odată cu cererea de plată, a unui bilet la ordin care sa îndeplinească toate cerințele stipulate la art. 7.2 lit. e) și f) din Convenția nr. 104 din 2 aprilie 2009, astfel cum a fost amendată prin actul adițional nr. x, reprezintă neîndeplinirea unei obligații contractuale pe care părțile au considerat-o importantă la data încheierii convenției.

Recurenta arată că dispozițiile art. 7.6 din Convenție, care permit pârâtului să invoce excepția de neexecutare a contractului și să suspende plata garanției, până la îndeplinirea de către Finanțator a propriilor obligații, atâta timp cât cererea de plată nu conținea toate documentele prevăzute în Convenție, trebuie coroborate cu regulile care guvernează excepția de neexecutare, fiind evident că această excepție va fi considerată întemeiată doar dacă documentele lipsă sunt unele importante în desfășurarea relațiilor contractuale dintre Fond și Bancă, nu și în situația în care aceasta este una neînsemnată, ca în cazul de față.

În opinia recurentei, întrucât prin încheierea Actului adițional nr. x la Convenție, părțile au convenit că prezentareaunor astfel de documente nu este necesară, în mod evident nerespectarea obligației de prezentare a biletului la ordin nu poate fi considerată una esențială, aptă să justifice excepția de neexecutare.

Motivarea instanței de apel conform căreia prezentarea biletului la ordin ar fi conferit Fondului posibilitatea de a demara o formă de executare silită mai avantajoasă, nu ține cont de prevederile clauzelor convenite de către părți, în ceea ce privește efectele plății de către Fond a garanției.

Considerațiile instanței de apel, cu privire la faptul că diferitele titluri executorii au diferite modalități de executare și că acest fapt ar justifica neplata garanției de către Fond, sunt lipsite de relevanță față de clauza cuprinsă în art. 7.7 din Convenție, care prevede că Fondul nu va demara o executare silită proprie, ci își va valorifica creanța în procedura de executare silită demarată de către Bancă.

De altfel, este evident că, dacă pentru o procedură similară cu cea care ar fi trebuit urmată anterior intrării în vigoare a Actului adițional nr. x la Convenția nr. 104/2009 Fondul a recunoscut că singurul element esențial îl reprezenta dovada începerii executării silite, fie că aceasta a început în baza biletului la ordin sau a contractului de fidejusiune, același raționament este pe deplin aplicabil și situației de față, unde Banca a transmis deja Fondului dovada de începere a executării silite, executare demarată în baza contractului de fidejusiune.

Faptul că timpul necesar executării silite se micșorează în condițiile în care exista un bilet la ordin, nu poate fi considerat un motiv suficient pentru ca Fondul să nu își îndeplinească obligația de plată a garanției.

Intimatul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A. - I.F.N., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat susținând că recurenta nu a respectat cerințele de la art. 7.2 lit. e) și lit. f) din Convenție, obligație ce nu poate fi considerată de mică însemnătate, așa cum s-a invocat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2242A din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, cauza fiind repusă pe rol ulterior.

La termenul din 15 septembrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin art. 7.2 lit. e) și f) din Convenția nr. 104/02.04.2009 amendată prin Actul adițional nr. x/12.10.2009 și prin art. 14 lit. e) și f) din Scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, s-a stabilit că solicitarea de plată a garanției trebuie să fie însoțită de un bilet la ordin emis de beneficiar în favoarea finanțatorului.

În temeiul acestor acte juridice, reclamanta a transmis pârâtului o cerere de plată, înregistrată sub nr. x/24.05.2013, cerere care nu a fost aprobată de către acesta din urmă, pentru motivul că banca nu a transmis un bilet la ordin în original, emis de beneficiar în favoarea finanțatorului și documentul din care să rezulte prelungirea convențională a termenului de prezentare la plată a biletului la ordin menționat (notificarea nr. x/23.12.2014), pârâtul înțelegând astfel să invoce excepția de neexecutare de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia prin art. 14 lit. e) și f) din Scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010 și prin art. 7.2 lit. e) și f) din Convenția nr. 104/02.04.2009.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 46.296,47 euro reprezentând valoarea garanției instituite prin scrisoarea de garantare pentru garanții acordate din surse proprii nr. 19SB/17.03.2010, scrisoare emisă de către pârât în temeiul Convenției pentru garanții exprese, irevocabile și necondiționate nr. 104/02.04.2009 semnate de părți, considerând că neemiterea biletului la ordin nu reprezintă o obligație importantă care să justifice invocarea excepției de neexecutare de către pârât.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât nu a arătat motivele pentru care a respins argumentele privind caracterul neesențial al obligației neexecutate, din perspectiva actului aditional încheiat ulterior, prin care părțile au convenit că prezentarea unui bilet de ordin nu este necesară dacă Banca prezintă Fondului dovada de începere a executării silite, dar și cele privind reținerea potrivit căreia neexecutarea a fost suficient de importantă, întrucât biletul la ordin dădea Fondului dreptul de accedere la modalități mai rapide de recuperare a creanței.

Criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța a respectat exigențele acestui text de lege, reținând faptul că, raportat la actele juridice încheiate de părți, netransmiterea de către finanțator, odată cu cererea de plată, a unui bilet la ordin care să îndeplinească toate cerințele stipulate la art. 7.2 lit. e) și f) din Convenția nr. 104/02.04.2009, astfel cum a fost amendată prin Actul adițional nr. x, și la art. 14 lit. e) și f) din Scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, reprezintă neîndeplinirea unei obligații contractuale pe care părțile au considerat-o importantă la data încheierii convenției și justifică, astfel, invocarea excepției de neexecutare de către Fond.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a analizat condiția ca neexecutarea invocată, chiar parțială, să fie suficient de importantă, reținând că, atât la art. 15. alin. 2 din Scrisoarea de garantare cât și la art. 7.6 din Convenție, s-a menționat că, atât timp cât finanțatorul (banca) nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoțească solicitarea de plată, Fondul este în drept să invoce excepția de neexecutare a contractului și să suspende efectuarea plății garanției până la îndeplinirea de către finanțator a propriilor obligații, iar la art. XVII din actul adițional la convenție s-a stipulat că plata garanției se face în termenele stabilite, calculate de la primirea cererii de plată însoțite de toate documentele prevăzute la art. 7.2 din convenție.

Așadar raționamentul instanței a avut în vedere respectarea principiului reglementat de art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, în cauză părțile stabilind în mod expres obligațiile ce trebuie îndeplinite pentru plata garanției, prin urmare au considerat emiterea biletului la ordin ca obligație suficient de importantă pentru efectuarea plății.

Argumentele reținute de instanță pentru caracterizarea obligației de emitere a biletului ca fiind suficient de importantă, respectiv că această obligație vizează garanții pe care Fondul le are pentru recuperarea creanței, iar lipsirea pârâtului de una dintre garanțiile aferente creanței pe care acesta o dobândește este suficient de importantă încât să justifice un refuz de plată din partea acestuia, deoarece conferă creditorului accesul la o procedură de executare mai eficace, au caracter susbsidiar față de considerentele care fac trimitere la clauzele contractuale exprese care prevăd obligativitatea emiterii biletului la ordin, prin urmare nu sunt de natură să schimbe caracterul suficient de important al obligației care rezultă din aceste clauze.

Recurenta aduce în discuție un act adițional încheiat ulterior actelor juridice care impuneau prezentarea biletului la ordin atașat la cererea de plată a garanției și, deși recunoaște că acesta nu are aplicabilitate în cauză, totuși susține nelegalitatea deciziei din perspectiva faptului că instanța nu a ținut cont de acest act adițional, în sensul că nu a interpretat obligația de prezentare a biletului la ordin ținând seama că, prin acest act adițional ulterior, prezentarea biletului la ordin nu mai era considerată esențială.

Raționamentul recurentei-reclamante este greșit, având în vedere că prin încheierea actului adițional la convenția-cadru, părțile nu au anulat obligația de prezentare a biletului la ordin și pentru înțelegerile anterioare, dovadă fiind faptul că Fondul nu a dat curs plății garanției fără prezentarea biletului la ordin, ci a înțeles să invoce excepția de neexecutare; prin urmare acest act adițional ulterior nu are nicio influență asupra obligațiilor asumate anterior, orice interpretare contrară aducând prejudicii principiului forței obligatorii a contractelor.

Prin urmare, decizia atacată cu recurs este întemeiată pe un raționament juridic complet prin care se stabilește soluția judicioasă aplicabilă situației de fapt ce a generat litigiul

Recurenta-reclamantă a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din perspectiva căruia a susținut că instanța ar fi încălcat dispozițiile legale ce guvernează excepția de neexecutare.

Critica nu este fondată, recurenta reiterând în fapt criticile formulate și în cadrul motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizat anterior.

Susținerile recurentei-reclamante nu vizează încălcări ale unor norme de drept material ci reprezintă interpretări, din perspectivă proprie, ale unor aspecte legate de fondul cauzei, care nu au rolul de a determina schimbarea celor statuate de instanțele de fond cu privire la caracterul suficient de important al obligației de prezentare a biletului la ordin, care a generat refuzul de plată al garanției de către pârât.

Recurenta-reclamantă a reiterat motivele de apel, în sensul că intimatul-pârât ar fi invocat greșit excepția de neexecutare, susținând că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit propriile obligații contractuale.

Modul în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Soluționarea aspectelor legate de rațiunea neexecutării contractului de către intimatul-pârât au primit o dezlegare corectă, bazată pe interpretarea probatoriilor administrate în cauză și, pe concluzia că actul adițional încheiat ulterior, prin care se modificaseră condițiile plății garanției, nu era aplicabil și scrisorii de garantare nr. 19SB/17.03.2010, în legătură cu care s-a solicitat plata valorii garanției.

În vederea plății garanției, recurenta-reclamantă era obligată să pună la dispoziția intimatului-pârât documentele doveditoare, plata putând fi efectuată numai după prezentarea acestora în integralitate, astfel, cum părțile au convenit. Astfel, în relația cu banca, intimatul-pârât avea dreptul să refuze plata garanției atunci când banca nu s-a asigurat de respectarea condițiilor stipulate în contract, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat dereclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2242A din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2242A din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,15 septembrie 2020.