ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2020

Ședința publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureșt, secția a VI-a civilă la 10 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. ("FNGCIMM"), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei, în temeiul prevederilor Convenției cadru-plafon nr. 175 din 2 mai 2012, precum si ale art. 1270 C. civ. la plata sumei de 595.000 RON, reprezentând garanție financiară și, în temeiul art. 9.4 alin. (4) din Convenția cadru - plafon, obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,01% pe zi de întârziere, calculate de la 18 mai 2015.

Prin sentința civilă nr. 3919 din 25 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 595.000 RON, reprezentând garanție financiară, la plata penalităților de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la 18 mai 2015 până la data plății efective a debitului principal și la plata sumei de 11.452,34 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta FNGCIMM.

Prin decizia nr. 1143A din 4 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, pârâta FNGCIMM a declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei atacate, rejudecarea cauzei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin aceeași cerere, pârâta a solicitat repunerea în termenul de formulare a căii de atac a recursului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material deoarece a dat o interpretare proprie prevderilor convenției dintre părți referitoare la obligațiile acestora și la condițiile de aprobare a cererii de plată.

Cu titlu prealabil, se solicită repunerea în termenul de formulare a recursului motivat de faptul ca recurenta-pârâtă a renunțat să declare calea de atac apreciind că aceasta ar fi fost respinsă ca inadmisibilă în contextul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 52/2018. Ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, recursul ar fi devenit admisibil. Recurenta-pârâtă consideră că cele de mai sus reprezintă motive temeinic justificate ce au împiedicat-o să își exercite drepturile procesuale.

În susținerea cazului de casare invocat, se arată că instanța de apel a încălcat regulile de interpretare sistematică a contractelor, prevăzute de art. 1267 și art. 1268 alin. (3) C. civ., ajungând la concluzia eronată că părțile nu ar fi agreat asupra prezentării certificatului fiscal pentru dovedirea condițiilor de eligibilitate. Se mai arată că sarcina probei a fost răsturnată, cu încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ., deoarece reclamanta ar fi trebuit dă dovedească îndeplinirea condițiilor pentru plata garanției, respectiv faptul că beneficiarul nu se afla în executare silită.

Într-o altă critică se afirmă că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia (respectiv al art. 9.1-9.3 din convenție) atunci când a apreciat că certificatul de atestare fiscală putea fi suplinit prin prezentarea declarației pe proprie răspundere.

În opinia recurentei-pârâte, aceasta nu datorează intimatei-reclamante nicio sumă de bani deoarece plata garanției se face numai după îndeplinirea obligațiilor asumate convențional, iar în documentele comunicate între părți nu au fost prevăzute sau acordate dobânzi, penalități sau alte sume, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1535 C. civ.

În drept, a fost indicat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen și a invocat excepția tardivității formulării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată. Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că cererea de repunere în termen nu vizează motive temeinic justificate și că recursul este tardiv formulat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport prin care a apreciat că recursul nu este tardiv.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, în vederea discutării cererii de repunere în termen și a excepției tardivității recursului.

La termenul de la 29 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluție a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 10 iunie 2020.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 185 și la art. 186 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va anula, ca tardiv formulat, recursul pentru următoarele considerente:

Recursul declarat în cauză vizează decizia pronunțată în calea de atac a apelului într-un litigiu având ca obiect pretenții. Potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel". Acesta este un termen absolut, prevăzut de lege cu caracter imperativ. Nerespectarea sa atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează:

"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Înalta Curte reține că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 13 iulie 2018 (conform dovezii aflate la dosarul de apel) în timp ce recursul a fost formulat la 31 octombrie 2018 (conform dovezii aflate la dosarul de recurs), cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Referitor la cererea de repunere în termen, Înalta Curte reține că susținerile recurentei legate de opțiunea acesteia de a nu mai ataca cu recurs decizia nr. 1143A din 4 iunie 2018 deoarece a apreciat că acesta ar fi fost respins ca inadmisibil raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 52/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și legate de interpretarea dată acestei decizii de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 nu pot constitui motive temeinic justificate în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. În speță nu este vorba de o imposibilitate de a exercita dreptul procesual la recurs, ci de propria apreciere subiectivă a părții asupra potențialului rezultat al exercitării respectivei căi de atac.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 și 186 din același cod, Înalta Curte Respinge va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, va admite excepția tardivității formulării cererii de recurs și va anula, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei nr. 1143A din 4 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs ca nefondată.

Admite excepția tardivității formulării cererii de recurs.

Anulează, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei nr. 1143A din 4 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2020.