ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1097/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu, secția I civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale și 6.600 euro, reprezentând daune materiale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, s-a arătat că reclamanta este angajată a societății pârâte, unde lucrează ca montator subansamble potrivit contractului individual de muncă nr. x/14.10.2015, aceasta suferind un accident de muncă. S-a învederat că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 9 și 10 din H.G. nr. 1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantei prin fișe de lucru, asupra condițiilor de folosire a presei, asupra situațiilor anormale previzibile și nu a dovedit instruirea acesteia, inclusiv cu privire la riscurile posibile determinate de utilizarea aceluiași echipament de muncă.

Prin sentința civilă nr. 503/2018 din 29 iunie 2018, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plății în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse celelalte cereri ale reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 632/2018 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins cererea formulată de pârâta B. S.A. privind completarea sentinței civile nr. 503/29.06.2018 a Tribunalului Sibiu.

La 28 noiembrie 2018 s-a formulat de către pârâta B. S.A. cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință din 31 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, secția I civilă, în sensul de a se dispune "Față de concluziile ITM Sibiu depuse la dosar, reprezentanta pârâtei arată că nu mai susține excepția inadmisibilității/prematurității acțiunii față de lipsa finalizării procedurii prealabile și excepția prematurității cererii de chemare în judecată/excepția lipsei de interes actual."

Prin încheierea din 11 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea formulată de pârâta B. S.A. privind îndreptarea erorii materiale din încheierea de ședință din 31 octombrie 2017.

În motivarea acestei încheieri s-a reținut că, din analiza dosarului, a susținerile părților și înregistrarea ședinței de judecată din 31 octombrie 2017 nu rezultă o eroare formală, de consemnare în încheierea de ședință a susținerilor reprezentantei pârâtei sau a dispozițiilor instanței cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâtă, care să facă obiectul rectificării.

Împotriva încheierii din 11 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 888/2019 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

La data de 15 iulie 2019, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 888/2019 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Recurenta a solicitat, în temeiul art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii de ședință din 31 octombrie 2017.

O primă critică a vizat faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât conține o motivare necorespunzătoare.

Astfel, s-a învederat că prin decizia atacată instanța de apel a respins în mod greșit apelul formulat de recurentă împotriva încheierii din 11 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Recurenta a arătat că înțelege să critice raționamentul instanței de apel, întrucât acesta încalcă prevederile art. 5 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 6 C.E.D.O.

S-a menționat că, din perspectiva noțiunii de motivare a unei hotărâri judecătorești, obligația reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu a fost îndeplinită, în condițiile în care nu a fost observată existența unei probleme de consemnare a declarațiilor de renunțare efectuate în ședința publică, astfel încât instanța trebuia să constate temeinicia susținerilor recurentei cu privire la existența unei erori sau omisiuni în încheierea din 31 octombrie 2017 și, astfel, să dispună admiterea cererii.

A doua critică, subsumată aceluiași motiv de casare, s-a referit la faptul că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea normelor prevăzute la art. 442 C. proc. civ.

În cauză, contrar celor reținute de către instanța de apel, recurenta a susținut că nu există o eventuală eroare de judecată a instanței în raport cu susținerile părții, recurenta criticând, de fapt, omisiuni privind susținerile părților.

Față de faptul că, în cauză, au fost formulate trei excepții care privesc prematuritatea acțiunii, recurenta a apreciat că, pentru eliminarea oricăror dubii, instanța avea îndatorirea de a preciza exact faptul că actul de renunțare a vizat numai excepțiile care erau în legătură cu concluziile ITM Sibiu, iar nu și excepția prematurității sau inadmisibilității acțiunii în raport cu daunele materiale, pe care recurenta a susținut-o și prin concluziile scrise.

Astfel, contrar celor reținute de către instanța de apel, în opinia recurentei, în cauză, nu este vorba de o eroare de judecată comisă de către Tribunalul Sibiu, ci, de fapt, despre o consemnare incompletă, care poate fi rectificată apelându-se la remediul procesual reglementat de art. 442 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat faptul că recursul este admisibil, întrucât acțiunea se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul a fost formulat împotriva unei decizii prin care s-a soluționat apelul formulat împotriva încheierii din 11 decembrie 2018 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale a unei hotărâri.

Potrivit art. 445 C. proc. civ., "încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443 C. proc. civ., precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 C. proc. civ. sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea".

În speță, se constată că hotărârea recurată, privind îndreptarea unei erori materiale, a fost pronunțată într-un litigiu de muncă, soluționat potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 214 din Legea nr. 62/2011.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, cu referire la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "conflictele de muncă".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede că "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului", iar dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 888 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit principiului legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 888 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 888 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.