ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 267/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 11.11.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., să se constate faptul că este proprietarul în drept și în fapt al imobilului situat în București, str. x, având suprafața de 800 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 C. civ., art. 35, 94 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 4070/09.05.2017, Judecătoria Sector 6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017.

Prin cererea precizatoare reclamantul a indicat valoarea obiectului cererii la 164.800 euro, convertiți în RON la cursul BNR din 28.11.2016 de 4,5 RON/1 euro, rezultând suma de 741.600 RON.

Prin sentința nr. 284/15.02.2018, Tribunalul București, secția a V a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la 2.500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 97/A/21.01.2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței; a obligat reclamantul, la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat următoarele:

- Prin respingerea apelului, instanța de judecată a încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ. și principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din același cod;

- În motivare, instanța de apel a schimbat obiectul pricinii din acțiune în constatare a unui drept de proprietate asupra unui imobil aparținând reclamantului, în acțiune în revendicare, fără a pune acest aspect în discuția părților și fără a fi învestită cu o asemenea cerere;

- Deși instanța de apel a apreciat că reclamantul deține imobilul în mod legal, în baza certificatului de moștenitor, ca unic descendent al tatălui său, G., totuși a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale autorilor recurentului și ale intimaților, mijloc de probă specific acțiunii în revendicare, iar nu acțiunii în constatare;

- Singurul remediu în această situație este casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel, pentru a se pronunța exclusiv pe ceea ce s-a solicitat prin cererea de apel.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material care reglementează apărarea dreptului de proprietate imobiliară, respectiv art. 563 și urm. C. civ., precum și mențiunile doctrinare și jurisprudențiale referitoare la compararea de titluri, precizând ulterior că înțelege să renunțe la analiza acestuia.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 10.02.2021.

Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate formulat în termenul legal, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., astfel cum recurentul a precizat că îl menține și acordarea cheltuielilor de judecată.

Recursul a fost comunicat intimaților-pârâți la data de 07.07.2020, conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 07.08.2020 (zi lucrătoare de vineri).

La data de 06.08.2020 (data poștei), în termen legal, intimații-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat pârâții că în mod nereal susține reclamantul că instanța ar fi schimbat caracterul de acțiune în constatare al cererii de chemare în judecată, cu o acțiune în revendicare, reclamantul A. nu a fost niciodată proprietarul suprafeței de teren la care face referire, întrucât terenul a fost vândut de către defunctul G. la data de 28.06.2013 către H. și I..

Intimații nu au nicio legătură cu terenul menționat și nici cu numărul cadastral al acestuia. Acțiunea este inadmisibilă, întrucât se solicită compararea unor titluri de proprietate de același rang juridic, iar reclamantul susține că este și proprietar și posesor, fără a avea vreun document în acest sens.

Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 04.09.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 15.09.2020 (zi lucrătoare de marți). În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând critica de nelegalitate prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport de limitele învestirii de către partea reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

În drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevăd că se poate cere casarea când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. statuează că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților iar cele prevăzute de dispozițiile art. 14 C. proc. civ. stabilesc că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate (5), respectiv, că instanța își poate întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. (6)

Aplicarea principiilor menționate la judecata din apel este particularizată prin dispozițiile art. 478 C. proc. civ. relative la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Alin. (3) al articolului menționat stabilește că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Așa fiind, când instanța de apel schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, contrar prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fără să pună în discuția părților împrejurările de fapt sau de drept în raport de care urmează să analizeze pretențiile deduse judecății, hotărârea pronunțată este supusă casării.

Prin recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea principiului disponibilității și a principiului contradictorialității, prevăzute de dispozițiile art. 9 și art. 14 din C. proc. civ.

Anume, partea reclamantă susține că instanța de apel a schimbat obiectul cererii pe care a dedus-o judecății, din acțiune în constatarea dreptului de proprietate, în acțiune în revendicare, fără însă ca această împrejurare să fi fost pusă în discuția părților, fapt dovedit prin considerentele hotărârii recurate care relevă că s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale autorilor părților litigante, mijloc de probă specific acțiunii în revendicare, iar nu acțiunii în constatare.

Critica este fondată.

În speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016, partea reclamantă, J., a chemat în judecată partea pârâtă, B., C., D., E., F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietar, în fapt și în drept, al imobilului situat în București, str. x, în suprafață de 800 mp.

În cuprinsul cererii, partea reclamantă a arătat că deduce judecății o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., întrucât nu are deschisă calea unei acțiuni în realizare, dat fiind că deține terenul în litigiu atât în proprietate, cât și în posesie.

Partea reclamantă a indicat în cuprinsul cereri de chemare în judecată și dispozițiile art. 563 C. civ. care reglementează acțiunea în revendicare, fără însă a explica acest aspect.

Prima instanță, prin sentința civilă nr. 284/15.02.2018, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, motivat de faptul că partea reclamantă nu a dovedit că ar avea în proprietate suprafața de teren de 800 mp situată pe str. x, la intersecția cu str. x.

În esență, instanța a reținut că terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului părții în procedura Legii nr. 18/1991 măsura, în realitate, 800 mp și nu 1600 mp, sens în care titlul de proprietate a fost rectificat și că terenul de 800 mp a fost vândut de către autorul reclamantului printr-un contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 2013

Prin apel, partea reclamantă a reiterat faptul că a dedus judecății o acțiune având ca obiect constatarea dreptului de proprietate privată asupra unei suprafețe de 800 mp, cu privire la care a pretins că în planul de amplasament apare mențiune "proprietar neidentificat", teren care este situat la vest de suprafața de 800 mp aflată pe x care a fost vândută în anul 2013.

Pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul memoriului de apel, partea reclamantă a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea în totalitate a sentinței atacate și constatarea dreptului de proprietate (") asupra suprafeței de teren de 800 mp.

Prin decizia recurată, nr. 97/A din 21 ianuarie 2020, instanța de apel a respins apelul, substituind însă considerente noi celor reținute în sentința dată de prima instanță, cu privire la care a statuat că se înlocuiesc în integralitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că este învestită să analizeze și să statueze cu privire la titularul dreptul de proprietate valabil asupra terenului în discuție, cu luarea în considerarea a dispozițiilor art. 555 C. civ., dat fiind că ambele părți dețin titluri de proprietate asupra acestui teren valabil emise în procedura Legii nr. 18/1991.

Astfel, instanța de apel a reținut că partea reclamantă deține titlul de proprietate nr. x/27.12.1994 cu care face dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 1.600 mp (și nu doar pentru 800 mp, cum eronat a apreciat prima instanță) iar partea pârâtă deține titlul de proprietate nr. x/1995 cu care face dovada dreptului de proprietate pentru o suprafață de 2.088 mp.

Comparând titlurile de proprietate exhibate de părți, instanța de apel a statuat, pentru argumentele expuse în cuprinsul hotărârii recurate, că partea pârâtă este îndreptățită să păstreze posesia terenului în litigiu, întrucât dreptul său de proprietate este mai bine caracterizat decât cel al părții reclamante.

Procedând astfel, instanța de apel a schimbat însă obiectul cererii de chemarea în judecată în calea de atac a apelului din acțiune în constatare în acțiune în revendicare, contrar dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Acțiunea în constatare, reglementată prin dispozițiile art. 35 C. proc. civ., permite persoanei care justifică un interes să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept al său împotriva părții pârâte.

Dreptul de proprietate privată, al cărui conținut este reglementat prin dispozițiile art. 555 C. civ., poate fi apărat și pe calea acțiunii în revendicare reglementată prin dispozițiile art. 563 și urm. C. civ., însă acțiunea în revendicare este o acțiune în realizare întrucât permite instanței de judecată să decidă asupra existenței și valabilității drepturilor de proprietate pretinse de ambele părți, producând astfel o modificare a raporturilor juridice existente între acestea.

Cele două acțiuni civile nu pot coexista în cadrul aceluiași proces, întrucât exercițiul acțiunii în constatare este subordonat condiției potrivit căreia poate fi primită doar dacă partea nu poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Așa fiind, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de partea reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel urmează a dispune asupra motivelor de apel cu luarea în considerare a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 477 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., cu domiciliul procesual ales la SCA K., cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 16, sector 4 împotriva deciziei nr. 97/A din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C., D., E., F., toți cu domiciliul în București, str. x.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2021.