ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2483/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 26.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și Primarul General al Municipiului București, au solicitat soluționarea cererii care face obiectul dosarului cu nr. x, pentru imobilul (teren și casă) din str. x -fosta Vârful cu Dor, nr. 6, București.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 și ale Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1271/22.06.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Municipiul București să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru cota-parte de 3/8 din imobilul din București, str. x, compus din construcție demolată în suprafață de 85 mp și teren în suprafață de 120 mp. și, pe cale de consecință, a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel principal pârâții și apel incident reclamanții.

3 . Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1788/16.12.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul incident al reclamanților. A admis apelul pârâților, sens în care a schimbat în parte sentința apelată, astfel: a respins pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea formulată împotriva Primarului General al Municipiului București; a respins ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva pârâtului Municipiul București, reprezentat prin Primarul General.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții A., B. și C..

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport prin care au solicitat admiterea recursului, opinând că recursul este admisibil, motivat de faptul că cererea dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri, cu o valoare de ce depășește 500.000 RON.

La termenul din 19 noiembrie 2020, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți din punctul de vedere la raport, cererea dedusă judecății este o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 și ale Legii nr. 10/2001, iar nu o acțiune în despăgubiri, reclamanții alegând calea legilor speciale, iar nu cea a dreptului comun, având în vedere că obiectul litigiului este generat de pretinsa neaplicare justă și corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013.

Astfel, Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aflată la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, în art. 35 alin. (1) și (4) prevede următoarele:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (...) (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

De asemenea, dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Reiese deci, că potrivit art. 35 alin. (4) din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ, este supusă numai apelului. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

În cauza pedinte, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 26.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și Primarul General al Municipiului București, au solicitat soluționarea cererii care face obiectul dosarului cu nr. x pentru imobilul (teren și casă) din str. x -fosta Vârful cu Dor, nr. 6, București, cerând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, anume să constate că sunt îndreptățiți la restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

Prin decizia civilă nr. 1788/16.12.2019, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel București a soluționat atât apelul principal formulat de pârâți, cât și apelul incident declarat de reclamanți, epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acțiunilor întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, rezultă că decizia civilă nr. 1788/16.12.2019 a Curții de Apel București, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., C. și A. împotriva deciziei civile nr. 1788 A din 16 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.