ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 august 2015, reclamantă A. Constanța a chemat în judecată pârâții Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și B. SA, solicitând anularea, în parte, a Ordinului nr. 671/2015 al Ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, a Ordinului nr. 633/2015 al Ministrului Finanțelor Publice și a Ordinului nr. 1014/2015 al Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 pentru societatea B. SA.

De asemenea, a solicitat anularea Deciziei nr. 528886 din 15 iulie 2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Ordinului nr. 671/2015, Ordinului nr. 633/2015 și a Ordinului nr. 1014/2015, precum și suspendarea, în parte, a ordinelor contestate, în ceea ce privește aprobarea cuprinderii în bugetul de venituri și cheltuieli al societății B. SA a creanțelor restante în cuantum de 163.278 mii RON, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce constituie obiectul prezentei cauzei.

A solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării dosarelor conexe până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În considerentele acestei încheieri s-a reținut că soluționarea prezentului dosar depinde de soluționarea Dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în care se solicită, printre altele, constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii A.G.A. nr. 6 din 19 mai 2014 în ceea ce privește decizia de transmitere către societatea C. SA a rețelelor de termoficare situate pe teritoriul administrativ al municipiului Constanța, precum și constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. nr. 14 din 25 iulie 2014, cu consecința declarării nulității operațiunii de divizare asimetrică a societății D. SA.

Împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Municipiul Constanța, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond, precum și obligarea intimaților la plata cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, se susține că încheierea recurată nu cuprinde motivele care au condus la soluția adoptată, încălcând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat. Consideră că prima instanță nu a arătat, în concret, legătura de cauzalitate dintre dreptul care face obiectul Dosarului nr. x/2015 și soluționarea prezentei cauze, astfel că instanța de control judiciar nu poate face analiza legalitatea hotărârii atacate.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant susține că încheierea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 31/1990, respectiv a prevederilor art. 251 alin. (6) din lege, conform cărora hotărârea definitivă de declarare a nulității unei fuziuni ori divizări nu aduce atingere prin ea însăși valabilității obligațiilor născute în sarcina sa sau în beneficiu societății absorbante ori societăților beneficiare, angajate după ce fuziunea sau divizarea au devenit efective, în temeiul art. 249 și înainte ca hotărârea de declarare a nulității să fie publicată.

În același sens, potrivit art. 251 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, în cazul declarării nulității unei divizări, fiecare dintre societățile beneficiare răspunde pentru propriile obligații, angajate în perioada prevăzută la alin. (6) și de asemenea, societatea divizată răspunde pentru aceste obligații în limita cotei de active nete transferate societății beneficiare în contul căreia au luat naștere obligațiile respective.

Prin urmare, arată că, în opinia sa, soluționarea prezentei cauze nu depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată în Dosarul nr. x/2015, cu atât mai mult cu cât în respectivul dosar este vizată operațiunea de divizare și nu existența societăților implicate în divizare, nulitatea divizării neputându-se confunda cu nulitatea societății.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind îndreptat împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă, precum și respingerea capătului de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Susține că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât: nu a participat în procesul de divizare E. și de împărțire a creanțelor în discuție și nu are atribuții de a interveni în procesul de divizare a vreunei societăți pe acțiuni ori de împărțire sau de cedare a vreunei creanțe; niciuna dintre societățile electrocentrale menționate în acțiune nu se află în subordinea sa; nu are vreo atribuție cu privire la realizarea Memorandumului pentru realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat în municipiile București și Constanța.

4.2 Intimatul-pârât C. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență, că încheierea recurată este motivată, iar pe de altă parte, soluția ce urmează a fi pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2015 cu privire la valabilitatea operațiunii de divizare are înrâurire asupra valabilității actelor administrative prin care s-a dispus aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale celor două societăți beneficiare ale divizării, în condițiile în care întoarcerea în patrimoniul D. SA a elementelor de activ și pasiv transmise, cu ocazia divizării, către C. SA și B. SA, s-ar produce retroactiv de la data divizării, ceea ce ar conduce la lipsa de efecte a actelor administrative prin care au fost aprobate bugetele de venituri și cheltuieli ce cuprindeau respectivele elemente de activ și pasiv.

4.3 Intimatul-pârât F. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în speță a operat transmiterea calității procesuale de la B. SA la F. SA, ca urmare a fuziunii prin absorbție intervenite între aceste societăți.

Consideră că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului îndreptat împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

La termenul de judecată din 4 octombrie 2017, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea recursului de față.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării judecății pe acest temei este limitată sub aspect temporal, operând până la soluționarea cauzei în considerarea căreia aceasta s-a dispus.

În speță, Înalta Curte constată că, prin Decizia civilă nr. 1164A/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 23 iunie 2017 în Dosarul nr. x/2015, s-a respins apelul declarat de Municipiul Constanta împotriva Sentinței civile nr. 2647 din 27 aprilie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat, soluția astfel pronunțată fiind definitivă.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., una dintre cele 4 condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Cât privește suspendarea judecării unei cauze, dispozițiile art. 414 C. proc. civ. prevăd că recursul se poate declara pe tot timpul cât durează suspendarea cursului judecății cauzei, interesul recurentului fiind, evident, acela de a obține reluarea și continuarea judecății. Prin promovarea recursului se urmărește desființarea măsurii suspendării, apreciată de recurent ca fiind nelegal dispusă și oferirea posibilității procedurale de a continua demersurile judiciare stopate în mod temporar.

Cu toate acestea, în măsura în care motivul pentru care s-a dispus suspendarea a încetat, partea poate uza de dispozițiile art. 415 C. proc. civ., formulând o cerere de reluare a judecății cauzei, caz în care depunerea sau susținerea recursului împotriva măsurii suspendării nu mai este justificată de existența unui interes actual. Scopul urmărit prin promovarea recursului (reluarea judecății cauzei) este atins printr-o altă cale procedurală, respectiv cererea de repunere pe rol a cauzei.

Astfel fiind, întrucât Dosarul nr. x/2015, până la cărui soluționare s-a dispus suspendarea prezentei cauze, a fost soluționat definitiv, cauza suspendării a încetat, iar interesul recurentului-reclamant Municipiul Constanța în susținerea recursului, nu mai este unul actual în sensul art. 33 C. proc. civ., astfel că nu mai este îndeplinită condiția referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de F. SA și va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanța împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de F. SA.

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanța împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT