ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2732/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 51 din 15 martie 2014 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rejudecând cauza în fond, după casare, a respins, ca nefondată, acțiunea promovată de reclamanții A., B. C. și D., în contradictoriu cu pârâții E. și Ministerul Apărării Naționale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, în raport de dispozițiile cuprinse în conținutul art. 315 C. proc. civ. - 1865, de situația de fapt, de dispoziția legală indicată și de considerentele Deciziei nr. 2243 din 15 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, a rămas investită în soluționarea fondului cauzei, numai cu capătul de cerere privind anularea Deciziei de imputare nr. A - 393/19.07.2012 emisă de Ministerul Apărării Naționale - E. Constanța.

Modul de soluționare a capătului de cerere din acțiunea reclamanților, prin care s-a solicitat anularea Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 63/CJ/333/30.05.2012, emisă de M.Ap. N. - Comisia de Jurisdicție a imputațiilor, a fost respins, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, soluția fiind apreciată de instanța supremă ca fiind corectă, astfel cum rezultă din considerentele deciziei indicate.

Curtea de Apel a reținut susținerea reclamanților, făcută cu prilejul dezbaterilor, de a nu mai insista în soluționarea capătului de cerere din acțiune, având ca obiect suspendarea executării actului administrativ Deciziei de imputare nr. A - 393 din 19.07.2012 emisă de Ministerul Apărării Naționale - E. Constanța.

Curtea de Apel a apreciat că legiuitorul a statuat că prezentarea în fața comisiei a celor responsabili de producerea unei pagube materiale să se facă "în toate situațiile...", nefiind precizată vreo excepție în cazul cheltuielilor de școlarizare la care se obligase anterior, respectiva persoană.

Dintr-o altă perspectivă, în privința termenului pentru efectuarea cercetării administrative, Curtea de Apel a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.

În perioada în care Comisia de cercetare și-a desfășurat activitatea, respectiv - 04.03.2011 - 03.05.2011 - și până la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, nu se solicitase prelungirea termenului de 60 de zile, pentru efectuarea cercetării administrative stabilit inițial, și care a expirat, așa explicându-se atitudinea comandantului unității E. Constanța, care prin adresa x/08.06.2011, a solicitat Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, repunerea în termenul de efectuare a cercetării, însă, prin Decizia administrativ - jurisdicțională nr. 65/CJ 410 din 21 iulie 2011, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a respins această cerere, fiind respinsă și cererea de revizuire a Deciziei administrativ - jurisdicțională nr. 65/CJ/410 din 21.07.2011, prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 104/CJ 615 din 20.10.2011.

Ca o consecință, prin O.Z.U. nr. 233/30.10.2011 comandantul E. Constanța a stabilit o nouă comisie pentru cercetarea pagubei create de către prima comisie, ca urmare a neemiterii deciziei de imputare în termen, deoarece cercetarea administrativă nu s-a efectuat cu respectarea formelor de procedură, nefiind chemată în fața comisiei persoana cercetată, lipsind-o astfel de dreptul la apărare.

Curtea de Apel a avut în vedere concluziile Comisiei de cercetare numită prin O.Z.U. nr. 233/30.10.2011 care, și-a finalizat activitatea cu actul de cercetare reprezentat de Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-7954 datat 20.12.2011, prin care s-au stabilit: natura pagubei - cheltuieli de școlarizare efectuate de către M.Ap. N. și nerecuperate -, întinderea pagubei suma de - 5.578,11 RON - și răspunderea materială pentru producerea acesteia în sarcina celor 4 reclamanți, membri ai primei comisii de cercetare - fiind propusă emiterea deciziei de imputare, aspect de fapt finalizat de comandantul E. Constanța ce a decis emiterea Deciziei de imputare nr. A-393/19.01.2012.

Curtea de Apel a înlăturat susținerile reclamanților privind "nesoluționarea contestațiilor în termenul prevăzut de art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998", dispoziția legală făcând referire expresă la posibilitatea ca după expirarea termenelor prevăzute de lege, paguba să fie imputată celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen, fapt ce în speță nu s-a materializat.

Curtea de Apel a mai reținut că pentru repararea pagubei, s-a stabilit răspunderea materială în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea cercetărilor administrative și pentru emiterea deciziei de imputare, aceste persoane fiind reclamanții - în condițiile în care, nu s-a obținut "repunerea în termen" - pentru respectarea dispozițiilor cuprinse în pct. 98 Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.5/22.01.1999 pentru aplicarea prevederilor O.G . nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, citat anterior.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs de reclamanții A., B., C. și D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursurilor este criticată sentința recurată în ceea ce privește aspecte legate de nelegalitatea și netemeinicia hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 vechiul C. proc. civ.

Recurenții susțin că deși din probele administrate s-a dovedit că prejudiciul se impunea a fi recuperat de la cpt. (r) F., ca urmare a nerespectării obligației contractuale, conform art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, aspect în raport de care nu se impunea ascultarea acestuia, instanța în mod greșit a respins acțiunea.

De asemenea, nu s-a avut în vedere că, în cererea de trecere în rezervă, F. a menționat în mod expres că este de acord să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată, contrar susținerilor instanței. Cadrul militar a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. 112/25.02.201 1, cu suportarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995.

În opinia recurenților, în mod greșit procesul-verbal de cercetare administrativă a fost avizat nefavorabil de către consilierul juridic, motivat de nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, deși din probatoriul administrat a rezultat că nu este vorba de o cercetare administrativă pentru o abatere disciplinară a cadrului militar, trecut în rezervă sau pentru stabilirea unui prejudiciu cauzat de o faptă ilicită a acestuia, care să atragă răspunderea civilă delictuală de natură a impune explicații scrise din partea celui în cauză.

Recurenții mai precizează că în este vorba de o răspundere contractuală, rezultând din contractul de școlarizare, prevăzută în mod expres de art. 411 alin. (6) din Legea 80/1995, și există acordul expres al cadrului militar pentru restituirea cheltuielilor de școlarizare, ceea ce echivalează chiar cu angajamentul de plată, invocând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 3151 din 16 iunie 2010).

Măsura dispusă nu este motivată, nefiind indicate motivele pentru care s-a dispus această măsură. Simpla trimitere la textele de lege nu satisface cerința motivării actului administrativ, motivare care trebuie să conțină considerentele care justifică măsura dispusă.

În cauza C 509/1993 (CEJ) s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este fundamentat.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (6) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare "în situația în care înainte de expirarea duratei stabilite cadrele militare reziliază contractul potrivit art. 85 alin. (1) lit. h), cadrele militare sunt obligate și să restituie cheltuielile de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.

Prin urmare suma se impunea a fi imputată cadrului militar trecut în rezervă.

Recurenții mai susțin următoarele:

- prin OZU nr. 45/04.03.2011 au fost numiți în comisa de cercetare administrativă în vederea recuperării cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării a cadrului militar trecut în rezervă;

- întrucât pentru stabilirea cuantumului sumelor datorare de cadrul militar erau necesare mai multe relații, printre care și datele cu cheltuielile de școlarizare efectuate de militar de la G., prin adresa nr. x/21.03.2011, au solicitat acesteia să li comunice aceste relații;

- după ce s-au primit relațiile solicitate de la G., respectiv la 03.05.2011, s-a încheiat procesul-verbal de cercetare administrativă prin care s-a propus recuperarea sumei de 5.578,11 RON reprezentând cheltuieli de școlarizare efectuate de M.Ap. N. de la cadrul militar trecut în rezervă;

- termenul limită de finalizare a cercetării administrative era 04.05.2011;

- procesul-verbal de cercetare administrativă a fost avizat nefavorabil de către consilierul juridic, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 se impunea "ascultarea celui în cauză pentru explicații scrise";

- apreciindu-se greșit că cercetarea administrativă nu a respectat prevederile legale comandantul unității nu a emis decizia de imputare pentru cheltuielile de școlarizare;

- deși s-a arătat că în speță nu este vorba de o cercetare administrativă pentru o abatere disciplinară sau pentru stabilirea unui prejudiciu cauzat de o faptă ilicită care să atragă răspundere civilă delictuală a celui în cauză, care să impună "explicații scrise" din partea celui în cauză, deși s-a arătat că obligația de restituire a cheltuielilor de școlarizare este o obligație contractuală prevăzută în mod expres de Legea nr. 80/1995 și că în situații similare nu se solicită notă explicativă, în mod greșit comandantul unității nu a emis decizia de imputare pentru cadrul militar trecut în rezervă.

De altfel, nu s-a contestat niciodată faptul că în baza obligațiilor contractuale asumate există obligația cadrului trecut în rezervă de a suporta cheltuielile de întreținere pe perioada școlarizării.

Prin urmare, potrivit art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 se impunea emiterea deciziei de imputare pentru cadrul militar trecut în rezervă de către comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă, decizie ce constituie titlu executoriu și care putea fi contestată în conformitate cu dispozițiile art. 30 din O.G. nr. 121/1998.

Recurenții mai susțin că procedura de recuperare a cheltuielilor de școlarizare a cadrului militar trecut în rezervă a fost aplicată și interpretată greșit de către pârâtă, Decizia de imputare A 393/19.02.2012 fiind emisă în mod nelegal, deoarece prin OZU 40/27.02.2012 s-a dispus înființarea unei alte comisii care să analizeze contestațiile, iar prin procesul-verbal încheiat la 21.03.2012 comisia propune recuperarea cheltuielilor de școlarizare de la cadrul militar care a beneficiat de școlarizare, nu de la membrii comisiei.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că recursurile sunt formulate separat, motivele sunt comune astfel că instanța le va analiza împreună.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, reclamanții s-au adresat instanței la data de 28.08.2012, cu acțiune având ca obiect:

- anularea Deciziei de imputare nr. A - 393/19.07.2012 emisă de Ministerul Apărării Naționale - E. Constanța;

- anularea Deciziei nr. 63/CJ 333/30.05.2012 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de jurisdicție a imputațiilor;

- suspendarea executării Deciziei de imputare;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți au făcut parte din comisia de cercetare administrativă numită prin O.Z.U. nr. 45/04.03.2011 de către comandantul E. Constanța, pentru cercetarea pagubei create ca urmare a trecerii în rezervă prin demisie, a unui cadru militar din unitate, paguba reprezentând cheltuielile de școlarizarea efectuate de către M.Ap. N. pentru școlarizarea acestuia în perioada 25.09.1998 - 31.07.2003.

Această comisie de cercetare și-a desfășurat activitatea în perioada 04.03.2011 - 03.05.2011, finalizându-și activitatea cu actul de cercetare reprezentat de Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A- 3166/03.05.2011, prin care a stabilit:

- natura pagubei - cheltuieli de școlarizare efectuate de către M.Ap. N. și nerecuperate ca urmare a încetării prin demisie a Contractului de exercitare a profesiei, înainte de perioada specificată;

- întinderea pagubei - suma de 5.578,11 RON;

- persoanele cărora le revine răspunderea materială pentru producerea pagubei și a propus emiterea deciziei de imputare.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurenții-reclamanți nu au respectat întocmai dispozițiile procedurale prevăzute la cap. 3 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și cele de la art. 23 alin. (3).

Recurenții susțin că recuperarea pagubei trebuia făcută de la cel care a creat paguba, persoana care a trecut în rezervă (prin demisie) înainte de expirarea contractului de cadru militar, rămânând astfel neacoperite cheltuielile de școlarizare efectuate de către M.Ap. N. în perioada 25.09.1998 - 31.07.2003, pentru școlarizarea sa.

Potrivit O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, comandantul E. Constanța i-a numit/desemnat pe recurenții-reclamanți în comisia de cercetare administrativă a pagubei create.

Situația la care s-a ajuns, respectiv cea în care recuperarea pagubei să se facă nu de la cel care a creat-o ci, de la membrii comisiei de cercetare administrativă se datorează culpei acestora, constând în neluarea măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative cu respectarea prevederilor legale, soldată cu neemiterea deciziei de imputare.

Legiuitorul a statuat în cuprinsul art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, faptul că "în toate situațiile" cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, nefiind stabilită vreo excepție de la această procedură, respectiv pentru cazul în care paguba e reprezentată de cheltuieli de școlarizare asumate prin contract.

Deoarece procesul-verbal nu a primit avizul de legalitate iar comisia de cercetare își desfășurase activitatea în perioada 04.03. - 03.05.2011 și nu se solicitase prelungirea termenului de 60 de zile, s-a constatat că termenul pentru efectuarea cercetării administrative stabilit inițial expirase, deci nu mai putea fi prelungit iar decizia de imputare nu fusese emisă.

Față de această situație, comandantul E. Constanța a înțeles să solicite Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, repunerea în termenul de efectuare a cercetării (adresa A - 4056/08.06.2011). Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 65/CJ 410/21.07.2011 Comisia de jurisdicție a imputațiilor a respins această cerere iar ulterior, prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 104/CJ/615/20.10.2011 și cererea de revizuire a acestei decizii, a fost respinsă.

Astfel fiind, comandantul E. Constanța a numit prin O.Z.U. nr. 233/30.10.2011 o altă comisie, pentru cercetarea pagubei create.

Nu poate fi reținută critica recurenților, potrivit căreia depășirea termenului de emitere a deciziei de imputare nu se datorează culpei membrilor comisiei de cercetare administrativă numită prin O.Z.U. nr. 45/04.03.2011 de către comandantul E. Constanța.

Înalta Curte constată că prima comisie și-a încheiat activitatea exact în a 60 - a zi, finalizând activitatea de cercetare prin Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. AS 166/03.05.2011, iar pe parcursul celor 60 de zile în care se putea efectua cercetarea administrativă a pagubei nu există nici o solicitare a comisie către comandant privind o eventuală prelungire a termenului pentru chemarea la audieri a demisionarului. Acest aspect pare că nici nu a fost luat în calcul de către membrii comisiei.

Comisia de cercetare numită prin O.Z.U. nr. 233/30.10.2011 și-a finalizat activitatea cu actul de cercetare reprezentat de Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-7954 datat 20.12.2011, în cuprinsul acestuia fiind stabilite: întinderea pagubei (5578,11 RON), persoanele răspunzătoare pentru producerea pagubei și propunerea de emitere a deciziei de imputare. Potrivit art. 34 din O.G. nr. 121/1998, paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen.

Cum cererea de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative a fost respinsă, vinovați de neemiterea deciziei de imputare sunt recurenții, care în calitate de membri ai comisiei nu au efectuat cercetarea administrativă cu respectarea dispozițiilor procedurale prevăzute la cap. 3 din O.G. nr. 121/1998, având ca rezultat neemiterea deciziei de imputare în termen legal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților nu sunt întemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., C. și D. împotriva Deciziei civile nr. 51/CA din 15 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CL