ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7247/2013

HOTĂRÂRE
14.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7247/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea din 17 octombrie 2012, formulată

în Dosarul nr. 19853/325/2012 al Judecătoriei Timișoara, având ca obiect

anularea Procesului-verbal de contravenție seria ISCTR nr. 0050800 întocmit în

data de 5 iulie 2012, reclamanta SC E. SRL a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 4 pct. 57.2 din H.G. nr. 69/2012 prin raportare la

Regulamentele CE nr. 1071/2009, nr. 1072/2009 și nr. 107/2009 coroborate cu

art. 148 alin. (2) din Constituția României, dispoziții în baza cărora a fost

sancționată contravențional.

În motivarea

excepției de nelegalitate reclamanta a susținut în esență că, reglementarea

contravenției și implicit, fapta pentru care a fost sancționată nu are nicio

legătură cu regulamentele europene la care face trimitere și în consecință,

încalcă domeniul de aplicare al acestora în sensul jurisprudenței CJUE, astfel

că dispoziția națională trebuie înlăturată ca fiind contrară normelor

comunitare, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Autoarea excepției a

mai susținut că, potrivit jurisprudenței CJUE în cauza 50/76 - Amsterdam Bulb,

un stat membru poate stabili sancțiuni privind încălcarea Regulamentelor

europene, în măsura în care astfel de sancțiuni nu sunt prevăzute în aceste

regulamente, însă nu pot stabili sancțiuni pentru conduite care nu au nicio

legătură cu acestea.

Prin încheierea

pronunțată la aceeași dată, Judecătoria Timișoara, constatând că sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate invocate,

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a dispus sesizarea Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal ca instanță competentă

și suspendarea judecății cauzei de fond până la soluționarea excepției.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 25 octombrie 2012, instanța

dispunând citarea Guvernului României ca emitent al actului administrativ ce

formează obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr.

554/2004, alături de pârâta Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul

Rutier - Inspectoratul Teritorial Regiunea 5, Timișoara.

Pentru termenul din

18 martie 2013, Guvernul României a formulat întâmpinare solicitând respingerea

excepției de nelegalitate, motivând legalitatea dispozițiilor H.G. nr. 69/2012

din perspectiva legislației interne conexe și a Regulamentelor comunitare pe

care actul normativ se întemeiază.

Ministerul

Transporturilor a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul

Guvernului României, pe care instanța a declarat-o admisibilă în principiu la

termenul din 18 martie 2013.

Prin Sentința nr. 258

din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta SC E. SRL județul Arad, în Dosarul nr. 19853/325/2012

al Judecătoriei Timișoara, în contradictoriu cu pârâtele ISCTR - Inspectoratul

Teritorial Regiunea nr. 5, Timișoara și Guvernul României, având ca obiect art.

4, pct. 57.2 din H.G. nr. 69/2012 și a admis cererea de intervenție accesorie

formulată de Ministerul Transporturilor în interesul Guvernului României.

Curtea a reținut că

H.G. nr. 69/2012 a fost adoptată pentru a stabili încălcările contravenționale

decurgând din Regulamentele (CE) nr. 1.071/2M)9,) nr. 1.072/2009 și nr.

1.073/2009 …”.

A mai observat Curtea

că, fapta contravențională prevăzută de art. 4 pct. 57.2. din H.G. nr. 69/2012,

constând în neasigurarea existenței la bordul vehiculului a legitimației de

serviciu valabile care atestă angajarea conducătorului auto în cadrul

operatorului de transport, constituie una din încălcările cu caracter

contravențional preconizate prin aplicarea O.G. nr. 27/2011, privind

transporturile rutiere ca act normativ intern și nu prin aplicarea celor 3

Regulamente europene, mai precis, a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din același

act normativ, conform cărora: „În cazul efectuării transportului rutier

național contra cost, operatorii de transport rutier români utilizează

autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de

cetățeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România,

angajați ai acestora, titulari ai unui certificat de competență profesională

obținut în condițiile prevăzute de reglementările naționale și ale Uniunii

Europene”.

Concluzionând față de

argumentele de drept expuse, reglementarea cuprinsă în art. 4 pct. 57.2. din

H.G. nr. 69/2012, este dată în aplicarea și organizarea executării actelor

normative interne cu forță juridică superioară în baza cărora a fost emisă,

inclusiv a art. 108 alin. (2) din Constituția României, nefiind relevată vreo

neconcordantă nici din punctul de vedere al Legii nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă, care nu interzice în nici un fel legiferarea aplicării

normelor naționale .alături de cele europene precum cazul de față.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 258 din 29 aprilie 2013, pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs

reclamanta SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

S-a solicitat de

către recurentă casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, susținându-se,

în esență, că prima instanță deși avea competența stabilită prin Legea nr.

554/2004, nu a cercetat fondul excepției de nelegalitate, ci a statuat greșit

că nu se poate pronunța pe chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii

prin raportare la actul ce face obiectul litigiului, acesta fiind atributul

instanței învestită cu soluționarea fondului cauzei, deși aplicarea

principiului ierarhiei normelor juridice presupune tocmai interpretarea și

aplicarea legilor în discuție.

Se susține și că

aplicarea prioritară a dreptului european poate fi realizată prin mecanismul

excepției de nelegalitate.

În altă ordine, se

solicită modificarea în tot a sentinței și constatarea nelegalității art. 4

pct. 57.2 din H.G. nr. 69/2012 prin raportare la Regulamentele CE nr. 1071,

1072 și 1073/2009, coroborate cu art. 48 alin. (2) din Constituție, aceste

regulamente având, în temeiul art. 288 parag. 1 și 2 din TFUE, aplicabilitate

directă, generală și imediată în dreptul intern al statelor.

Astfel, reluând

argumentele expuse la fond, se arată că dispozițiile art. 4 pct. 57.2. din H.G.

nr. 69/2012, care incriminează fapta contravențională de a conduce fără legitimație

de transport valabilă a conducătorului auto, contravin regulamentelor europene

menționate și trebuie considerate nelegale și lipsite de aplicare, invocând și

jurisprudența CJUE.

Intimatul-pârât

Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, apreciind sentința recurată ca fiind legală și

temeinică și combătând criticile formulate.

În esență, se

menționează că autoarea excepției de nelegalitate nu probează existența unei

presupuse nelegalități a dispozițiilor art. 4 pct. 57.2. din H.G. nr. 69/2012,

ci se limitează la a susține că fapta reglementată drept contravenție în

cuprinsul acestor dispoziții și, de altfel, toate celelalte contravenții

incriminate de H.G. nr. 69/2012 nu au nicio legătură cu prevederile celor 3

Regulamente.

Ministerul

Transporturilor a formulat în cauză note scrise prin care a solicitat, în

esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică

a sentinței recurate.

de recurs

Înalta Curte,

analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, apreciază că

recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi

expuse.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta-recurentă

în cauza având ca obiect plângerea contravențională, a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 4 pct. 57.2. din H.G. nr. 69/2012, prin

raportare la Regulamentele CE nr. 1071, 1072 și 1073/2009, precum și la

dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție.

În esență,

recurenta-reclamantă susține nelegalitatea dispozițiilor art. 4 pct. 57.2. din

H.G. nr. 69/2012, care statuează că fapta de a efectua transportul rutier fără

legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că

este angajat al operatorului de transport, constituie contravenție, arătând că

acestea contravin regulamentelor menționate, pe de o parte pentru că stabilesc

prevederi prin care se sancționează încălcări ale regulamentelor europene care

nu sunt menționate în cuprinsul acestora, iar pe de altă parte, că sancțiunile

privesc conduite care nu au legătură cu domeniul de aplicare al acestora.

Însă, argumentele și

aserțiunile recurentei-reclamante nu pot reforma soluția primei instanțe în

sensul solicitat în cuprinsul recursului formulat.

Dispozițiile art. 85

din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere prevăd: „(1) Încălcările

prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009, ale Regulamentului (CE) nr.

1072/2009 și ale Regulamentului (CE) nr. 1073/2009, ale prezentei ordonanțe,

precum și ale normelor de aplicare a acesteia, atrag răspunderea civilă,

administrativă, penală și contravențională, în condițiile legii. (2)

Încălcările prevăzute la alin. (1) cu caracter contravențional și sancțiunile

aplicabile în cazul constatării acestora se stabilesc prin hotărâre a

Guvernului”.

H.G. nr. 69/2012 a

fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și în

aplicarea art. 85 alin. (2) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere

și nu în aplicarea regulamentelor în discuție pentru a se lua în examinare

concordanța cu acestea.

Astfel, prin

adoptarea H.G. nr. 69/2012 și stabilirea în cuprinsul acesteia a faptelor care

reprezintă încălcări foarte grave/grave/minore, după caz, ale prevederilor

Regulamentelor nr. 1071, 1072 și 1073/2009 și ale O.G. nr. 27/2011 care

constituie contravenții și respectiv sancțiunile aplicabile acestora, Guvernul

României nu a încălcat competența legală stabilită de dispozițiile art. 85

alin. (2) din O.G. nr. 27/2011, astfel că nu poate fi antrenată/ reținută

nelegalitatea dispozițiilor art. 4 pct. 57.2 din H.G. nr. 69/2012.

Pe de altă parte, nu

pot fi reținute aserțiunile recurentei-reclamante legate de nelegalitatea

acestor dispoziții, cât timp dispozițiile art. 85 alin. (2) din O.G. nr.

27/2011, în aplicarea cărora a fost emisă/adoptată H.G. nr. 69/2012, nu sunt

afectate de vreun viciu de neconstituționalitate constatat potrivit

dispozițiilor legale.

Cunoscut este faptul

că excepția de nelegalitate presupune verificarea concordanței actului

administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară,

în temeiul și în executarea/aplicarea cărora a fost emis, potrivit principiului

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5)

din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Instanța de fond, a

cercetat excepția de nelegalitate din această perspectivă și nu a constatat

vreo neconcordanță în sensul menționat, astfel că în mod corect a respins

excepția de nelegalitate ca nefondată.

De altfel, nici în

primă instanță și nici în recurs, recurenta-reclamantă nu a dovedit

nelegalitatea dispozițiilor ce formează obiectul excepției de nelegalitate în

sensul menționat anterior.

Prin urmare, față de

considerentele expuse, solicitările recurentei-reclamante, astfel cum au fost

argumentate, sunt nefondate, excepția de nelegalitate invocată fiind analizată

de instanța de fond și în mod corect a fost respinsă, sentința recurată fiind

legală și temeinică.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, ca respinge recursul formulat ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de SC E. SRL împotriva Sentinței nr. 258 din 29 aprilie 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-16
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2013
. 5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct. 10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct. 14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct.
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #197512)
sau europene, prevederile contractelor și altor angajamente legal încheiate reprezentând un ilicit juridic (administrativ) diferit de ilicitul penal sau contravențional. Având în vedere că doar în materie penală și contravențională poate fi
ÎCCJ 2013-11-01
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7023/2013
Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin Sentința penală nr. 1272 din 14 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8167/325/2012, Jud
ÎCCJ 2013-09-17
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6190/2013
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că jude
ÎCCJ 2013-11-21
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7379/2013
prin aceeași întâmpinare, s-a solicitat ca în cazul respingerii excepțiilor sus-citate, pe fond să se respingă acțiunea promovată de reclamantă ca neîntemeiată, iar pe cale de consecință, să se mențină raportul de control sus-menționat. La
Sursă