ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2011, reclamanta SC H. SA București a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării Rezoluției Biroului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României nr. 5 din 7 noiembrie 2011, prin care s-a dispus retragerea avizului de existență a cazului de forță majoră nr. 1240 din 27 septembrie 2011 eliberat de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, atât rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011, cât și avizul din 27 septembrie 2011 emise de Camera de Comerț și Industrie a României sunt acte administrative, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007. Reclamanta a mai arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ considerat a fi nelegal.

În ceea ce privește condiția existenței unor cazuri bine justificate, s-a arătat că, Rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011 a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (6), art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, întrucât a fost revocat un act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel încât autoritatea emitentă avea doar posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești în vederea anulării acestuia. În acest sens, s-a învederat că, instanța de judecată are competența exclusivă de a decide atât asupra valabilității actului, cât și asupra efectelor juridice produse de acesta și a valabilității actelor juridice subsecvente.

Cu privire la prevenirea producerii unor pagube iminente, reclamanta a arătat că, imediat după comunicarea rezoluției contestate, a fost somată prin adresa din 10 noiembrie 2011 emisă de SC E.H. SRL să-și execute până la data de 15 decembrie 2011 obligația de livrare a diferenței dintre cantitatea de energie electrică datorată contractual și cea efectiv furnizată începând cu data de 30 septembrie 2011 și să reia imediat livrarea integrală a cantității de energie asumată contractual. La data de 23 noiembrie 2011, Filiala H.H. București a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a solicitat ca, în baza prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie admisă cererea formulată de reclamantă și până la pronunțarea instanței de fond, să se dispună suspendarea executării Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 emisă de Camera de Comerț și Industrie a României.

Pârâta Camera de Comerț și Industrie a României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii și excepția necompetenței instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei. În susținerea excepției privind inadmisibilitatea cererii, pârâta a susținut că actul a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată nu reprezintă un act administrativ, nefiind emis în regim de putere publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece a fost întocmit la cererea unei societăți comerciale pe baza documentației depusă cu privire la existența unui caz de forță majoră și un asemenea act produce efecte asupra obligațiilor asumate printr-un contract comercial.

Excepția necompetenței instanțelor judecătorești a fost motivată prin natura juridică a rezoluției contestate, care fiind actul unui organ de conducere ales al unei organizații neguvernamentale nu poate fi aprobat sau revocat decât prin decizia Colegiului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, conform dispozițiilor art. 29 pct. 29 din Statutul Camerei de Comerț și Industrie a României. În interesul pârâtei, la data de 24 noiembrie 2011, a formulat cerere de intervenție accesorie SC E.H. SRL București, solicitând admiterea excepțiilor invocate de către pârâtă prin întâmpinare cu privire la inadmisibilitatea cererii și la necompetența materială a instanțelor judecătorești, dar și pentru lipsa de obiect a cererii, arătând că nu poate fi suspendată executarea unui act care și-a epuizat efectele înainte de sesizarea instanței.

2. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 7644 din 15 decembrie 2011, prin care a respins excepțiile invocate de pârâtă și de intervenienta în interesul acesteia cu privire la inadmisibilitatea cererii, la necompetența generală a instanțelor judecătorești, la necompetența materială a instanței de contencios administrativ și la lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării. Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de SC E.H. SRL, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei de Filiala H.H. București, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC H. SA și s-a dispus suspendarea executării Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 emisă de Biroul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României până la pronunțarea instanței de fond.

Excepția inadmisibilității cererii a fost respinsă, cu motivarea că rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011 a Biroului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât a fost emis de o persoană juridică de drept privat, căreia i s-a recunoscut statutul de utilitate publică și în cadrul prerogativelor acordate prin Legea nr. 335/2007 pentru constatarea nulității absolute a efectelor avizului din 27 septembrie 2011 și deci pentru a stinge un raport juridic. Pentru aceleași considerente a fost respinsă și excepția necompetenței instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei.

Excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că prerogativa colegiului de conducere de a aproba rezoluțiile Biroului de conducere hotărâte în ședințele dintre sesiunile colegiului de conducere este prevăzută în art. 29 pct. 29 din Statutul Camerei de Comerț și Industrie a României, ceea ce nu plasează actele emise în exercitarea respectivelor prerogative în afara controlului judecătoresc de legalitate exercitat pe calea contenciosului administrativ, control garantat prin dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție. Excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că, Rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011 produce efecte în mod continuu până la intervenirea unei situații juridice contrare.

În acest sens, s-a reținut că nu se poate face o confuzie între măsura luată prin Rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011 și efectele pe care aceasta le produce. Cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul acesteia au fost admise, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la existența unui caz bine justificat și la pericolul producerii unei pagube iminente.

În aprecierea existenței unui caz bine justificat, instanța de fond a reținut susținerile reclamantei, prin care s-a invocat faptul că procedura de emitere a Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în sensul că, prin acest act administrativ a fost revocat un alt act administrativ care a intrat în circuitul civil, astfel că numai instanța de judecată avea competența de a se pronunța asupra valabilității sale.

În sensul îndeplinirii celeilalte condiții de fond, respectiv paguba iminentă, au fost reținute susținerile societății reclamate, conform cărora, urmare emiterii Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 și imposibilității invocării existenței cazului de forță majoră ca efect al acestuia, ar trebui să achiziționeze energie produsă din alte surse decât cea hidro, în condițiile în care pe piața energiei prețul de achiziție este considerabil superior prețului de vânzare – cumpărare negociat în contractul, precum și faptul că, datorită producției scăzute de energie electrică, nu dispune de resurse financiare necesare achiziționării energiei din alte surse.

Față de soluția dată asupra cererii de chemare în judecată și de scopul limitat al cererilor de intervenție, respectiv faptul că terții intervenienți nu invocă pretenții proprii și nu urmăresc obținerea unei hotărâri prin care părțile inițiale să fie condamnate față de ele, instanța de fond a admis cererea de intervenție formulată de Filiala H.H. București în favoarea reclamantei, respingând cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei de SC E.H. SRL. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâta Camera de Comerț și Industrie a României și intervenienta în interesul acesteia SC E.H. SRL, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar ca lipsită de obiect și ca nefondată, urmând să fie admisă cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei de SC E.H. SRL și să fie respinsă cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei de Filiala H.H. București. Recurentele au susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât Rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011 nu este un act administrativ și nu poate fi contestată în modalitățile procedurale reglementate de legea contenciosului administrativ, astfel că nu este posibilă nici solicitarea suspendării efectelor sale în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, s-a arătat că rezoluția contestată nu a fost emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Întrucât, la eliberarea avizului de atestare a forței majore și, în mod simetric, la adoptarea rezoluției de retragere a avizului, Camera de Comerț și Industrie a României nu a acționat în vederea satisfacerii unei utilități publice, nu poate fi asimilată unei autorități publice, iar actele respective nu satisfac un interes public și produce efecte numai cu privire la interesele private ale părților contractante.

Recurentele au criticat și soluția de respingere a excepției prin care s-a invocat lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării, motivând că efectele Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 au constat în retragerea Avizului din 27 septembrie 2011 de atestare a forței majore și s-au epuizat instantaneu, de la data emiterii actului. Din acest motiv, s-a arătat că, nu se poate considera cu temei că, rezoluția ar produce efecte până la finalul situației de forță majoră, pentru că un astfel de punct de vedere ar confunda efectele rezoluției cu efectele pe care părțile le-au legat de avizul de existență a forței majore.

Recurenta Camera de Comerț și Industrie a României a susținut că au fost greșit respinse și excepțiile privind necompetența generală a instanțelor judecătorești și necompetența materială a instanței de contencios administrativ, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 29 pct. 29 din Statutul Camerei de Comerț și Industrie a României, numai Colegiul de conducere are dreptul să aprobe rezoluțiile Biroului de conducere hotărâte în ședințele dintre sesiunile Colegiului de conducere și această posibilitate nu poate fi conferită instanței de judecată. În ultimul motiv de recurs, ambele recurente au susținut că în mod greșit s-a constatat în hotărârea atacată că sunt întrunite în cauză cele două condiții prevăzute de ar.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării unui act administrativ.

În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că prima instanță și-a întemeiat concluzia privind existența unui caz bine justificat de suspendare pe o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și pe înlăturarea fără temei a următoarelor argumente, care susțin valabilitatea rezoluției, ca elemente care exclud existența unei îndoieli puternice și evidente în privința legalității sale: lipsa semnării avizului de către Președintele Camerei, necompetența camerei în emiterea avizului, lipsa notificării adresate de către solicitant partenerului contractual în legătură cu apariția evenimentului invocat, lipsa determinării, în conținutul avizului, a efectelor pe care pretinsul caz de forță majoră le-ar avea asupra raporturilor dintre părțile contractante, inexistența cazului de forță majoră pretins de către intimata - reclamantă și necompetența camerei de a se pronunța asupra imposibilității executării obligațiilor contractuale de către aceasta.

Recurentele au susținut că în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată ca fiind dovedită și existența unei pagube iminente cauzate intimatei – reclamante dacă nu s-ar dispune suspendarea executării Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011. Cu toate acestea, s-a învederat că prima instanță nu a indicat nici un mijloc de probă din care să rezulte pe de o parte, faptul că intimata – reclamantă ar urma să procedeze la achiziția de energie electrică din alte surse în lipsa admiterii cererii de suspendare și, pe de altă parte, faptul că mijloacele financiare ale acesteia ar fi fost insuficiente pentru efectuarea unei asemenea achiziții. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cele două recursuri declarate în cauză, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cauza dedusă judecății are ca obiect cererea formulată în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de intimata - reclamantă SC H. SA București pentru suspendarea executării Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 prin care recurenta – pârâtă Camera de Comerț și Industrie a României a decis constatarea nulității absolute a efectelor avizului de existență a cazului de forță majoră și retragerea actului constatator din 24 septembrie 2011. Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de părțile în litigiu, se impunea calificarea corectă a actului juridic supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, întrucât această calificare este determinantă în verificarea condiției de admisibilitate a cererii, contestată prin excepțiile invocate de către recurenta – pârâtă și recurenta – intervenientă la instanța de fond.

Rezoluția nr. 5 din 7 noiembrie 2011 a fost întocmită de recurenta – pârâtă Camera de Comerț și Industrie a României pentru retragerea avizului din 24 septembrie 2011 de constatare a existenței cazului de forță majoră, eliberat de aceeași cameră, în exercitarea atribuției conferite prin dispozițiile art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare, de a aviza la cerere,pentru societățile românești, pe bază de documentație, existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor comerciale internaționale.

Aceeași competență rezultă și din Statutul Camerei Naționale de Comerț și Industrie a României, aprobată în Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a României din 27 decembrie 2007, cu modificările aprobate de Adunarea Generală din 19 mai 2011, care în art. 12 prevede atribuția de a aviza, la cerere, pentru comercianții din România, pe bază de documentație, existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor contractuale interne și internaționale, conform procedurilor proprii.

Emitentă a Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011, contestată în cauză, este deci Camera de Comerț și Industrie a României, definită în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare, ca organizație autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, creată în scopul de a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor săi și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate.

Actele normative care reglementează Sistemul cameral și anume, legea organică privind camerele de comerț din România și Statutul Camerei de Comerț și Industrie a României au fost greșit interpretate de prima instanță în soluționarea excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, considerându-se că în baza lor, recurenta - pârâtă este asimilată unei autorități publice și că actul acesteia cu privire la retragerea avizului de constatare a existenței cazului de forță majoră este un act administrativ supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Concluzia instanței de fond este greșită în primul rând față de statutul persoanei juridice acționate în judecată în calitate de emitentă a actului contestat și mai ales, față de atribuțiile în exercitarea cărora a fost întocmit actul respectiv.

Conform semnificației dată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 termenului de autoritate publică, aceasta este orice organ de stat sau al unităților administrativ – teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. În sensul acestei prevederi legale, sunt asimilate autorităților publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Din reglementarea susmenționată, rezultă că asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publică nu poate interveni decât în privința acelor atribuții pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publică sau prin care se prestează un serviciu public, în regim de putere publică.

În consecință, statutul de utilitate publică recunoscut unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecință includerea acesteia în categoria autorităților publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare. Din acest motiv, nu se poate reține, cum eronat a apreciat instanța de fond că, toate actele juridice întocmite de persoana juridică de drept privat cu statut de utilitate publică, astfel cum este recurenta – pârâtă, sunt acte administrative de autoritate care pot fi contestate în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

În atare situație, se constată că este eronată și concluzia instanței de fond privind natura juridică a Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011 de act administrativ, în sensul definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Aceeași reglementare prevede că sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice având ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, iar prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Contrar celor reținute de prima instanță, se constată că, actul dedus judecății în cauză nu este și nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică, producând efecte numai în cadrul raporturilor de drept comercial stabilite între intimata - reclamantă SC H. SA București și recurenta – intervenientă SC E.H. SRL prin contractul de vânzare – cumpărare de energie electrică din 14 ianuarie 2004, pretins a fi fost afectat de evenimentul de forță majoră. Acest contract comercial cuprinde la art. 11 alin. (2) clauza de forță majoră, prin care părțile au stipulat că pentru emiterea certificatului de forță majoră, solicitarea se va adresa Camerei de Comerț și Industrie a României.

Conform regulilor adoptate de Camera de Comerț și Industrie a României în limitele competenței sale de reglementare, certificatul de forță majoră este actul prin care, în baza împuternicirii acordate de părțile contractante prin clauza de forță majoră, Camera atestă producerea unui eveniment de forță majoră care împiedică îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate prin contract, astfel că produce efecte juridice asupra executării unui contract comercial. În consecință, acest certificat și prin simetrie, actul de retragere a certificatului de forță majoră nu sunt întocmite de Camera de Comerț și Industrie a României ca subiect de drept public în raporturi juridice de natura celor care presupun exercițiul autorității publice și nu exprimă voința de a da naștere, de a modifica sau de a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică.

Față de obiectul lor, avizele de atestare a cazurilor de forță majoră și actele de retragere a acestor avize sunt întocmite exclusiv pentru un interes privat și nu pentru un interes legitim public, care potrivit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.

Pentru considerentele care au fost expuse cu privire la natura juridică a Rezoluției nr. 5 din 7 noiembrie 2011, care nu este un act administrativ tipic sau asimilat și care nu a fost întocmit de Camera de Comerț și Industrie a României în exercitarea atribuțiilor pentru care i s-a recunoscut statutul de utilitate publică, se constată că prima instanță a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Constatând că actul dedus judecății este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, Înalta Curte va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării formulată de intimata - reclamantă SC H. SA.

2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acestuia În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României și de intervenienta SC E.H. SRL și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica hotărârea atacată, în sensul că va admite cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de SC E.H. SRL, va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării formulată de intimata – reclamantă SC H. SA și va respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei SC H. SA de către Filiala H.H.

București. Față de soluția dată recursurilor prin constatarea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate de recurente cu privire la hotărârea dată de prima instanță asupra celorlalte excepții de procedură și fondului cererii de suspendare a executării formulate de reclamanta SC H. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Camera de Comerț și Industrie a României și SC E.H. SRL, împotriva sentinței civile nr. 7644 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de SC E.H. SRL, respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei SC H. SA de către Filiala H.H. București și respinge cererea de suspendare a executării formulată de intimata – reclamantă SC H. SA București, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.