ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6913/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, la data de 26 iunie 2012, reclamanta D.A. PFA a solicitat

instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire

a creanțelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 întocmit de Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, constatarea valabilității Contractului

de finanțare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă

și APDRP și declararea ca eligibilă și acordarea efectivă a tranșei a doua de

plată în sumă de 40.225 RON, în cadrul contractului încheiat, cu cheltuieli de

judecată.

generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința nr.

375/CA/2012 - PI, Curtea de Apel Oradea a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, prin admiterea excepției

necompetenței materiale invocate din oficiu, motivat de faptul că actul

administrativ supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri

adresate instanței de contencios administrativ este în prezenta speță procesul

- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare

întocmit de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu

Mare, care este o autoritate publică de nivel local.

Curtea de Apel Oradea

a apreciat că Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit

Satu Mare nu este o autoritate centrală, iar regiunea nefiind recunoscută ca și

unitate administrativ-teritorială în Legea contenciosului administrativ (chiar

dacă este regiunea este recunoscută ca atare prin O.U.G. nr. 13/2006 și actele

normative conexe), rezultă că, din punctul de vedere al normelor privind

competența organelor de control jurisdicțional, respectiv art. 10 din Legea nr.

554/2004, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu

Mare este o autoritate publică județeană (chiar dacă are în circumscripție mai

multe județe din regiunea nord-vest a României, respectiv județele

Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj).

Prin Sentința nr.

288/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cauza a fost declinată în

favoarea Tribunalului Bihor, în urma admiterii excepției necompetenței

teritoriale invocate de reclamantă.

Tribunalul Satu Mare

a reținut că asupra competenței materiale de soluționare a prezentei pricini de

către tribunal a statuat Curtea de Apel Oradea prin Sentința nr.

375/CA/2012-PI.

Verificând excepția

necompetenței teritoriale, Tribunalul Satu Mare a reținut că art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 derogă de la regula de competență teritorială din

dreptul comun, unde judecata aparține instanței de la domiciliul pârâtului,

prevăzând o competența cu caracter alternativ, respectiv competența instanței

de la domiciliul reclamatului sau de la domiciliul pârâtului. Astfel,

reclamantul are posibilitatea de a se adresa fie instanței de la domiciliul

său, fie instanței de la domiciliul pârâtului.

Alegerea reclamantei

în privința instanței competente teritorial a fost în sensul instanței de la

domiciliul său, de pe raza județului Bihor. Drept urmare, instanța competentă

teritorial a se pronunța cu privire la prezenta pricină este Tribunalul Bihor.

Prin Sentința nr.

4320/CA/2013 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Bihor, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea

Curții de Apel Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării asupra

instanței competente din punct de vedere material, printr-un regulator de

competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că Procesul-verbal de constatare a

neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012

a fost emis de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit -

Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, la fel

și Contractul de finanțare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat

între reclamantă și APDRP.

Instanța a constatat

că autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat este o

autoritate publică centrală, chiar dacă în speță este vorba despre un centru

regional, întrucât art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2006 prevede acest centru

regional drept structură a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit. Sunt autorități publice județene, chiar fără personalitate juridică,

oficiile județene de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, care sunt

organizate la nivelul fiecărui județ. Instanța a apreciat că nu se poate

extinde noțiunea de autoritate județeană asupra centrelor regionale.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca

obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 întocmit de Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, constatarea valabilității Contractului

de finanțare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă

și A.P.D.R.P., declararea ca eligibilă și acordarea efectivă a tranșei a doua

de plată în sumă de 40.225 RON, în cadrul contractului încheiat.

Actele contestate au

fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,

constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea

fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora,

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea

constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note

de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce

reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din

întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate

reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de

rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform

procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși actul de

constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și

costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de

procedură fiscală.

Creanțele bugetare

rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va

fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei

creanțe fiscale.

În acest context, în

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ

competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor

administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența

instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea

creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 RON, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanțe

bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON,

respectiv suma de 40.225 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în

funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului.

În vederea stabilirii

competenței teritoriale în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține incidența

în cauză a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevede că

„reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul

pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

Deci, textul de lege

sus-citat instituie pentru acțiunea în contencios administrativ o competență

teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opțiune între

instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul pârâtului.

Prevederea legală

menționată nu poate fi interpretată însă decât în sensul că stabilirea

instanței competente se face în funcție de cadrul procesual fixat până la

momentul invocării și soluționării excepției de necompetență, luându-se în

considerare obiectul cauzei și părțile aflate în litigiu.

Competența

teritorială este determinată de domiciliul sau sediul reclamantului la data

introducerii acțiunii.

Înalta Curte constată

că alegerea reclamantei în privința instanței competente teritorial a fost în

sensul instanței de la domiciliul său, de pe raza județului Bihor. Drept

urmare, instanța competentă teritorial a se pronunța cu privire la prezenta

pricină este Tribunalul Bihor.

În consecință având

în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D.A. PFA în contradictoriu cu

pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare în favoarea Tribunalului

Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM