ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6913/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 26 iunie 2012, reclamanta D.A. PFA a solicitat instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, constatarea valabilității Contractului de finanțare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă și APDRP și declararea ca eligibilă și acordarea efectivă a tranșei a doua de plată în sumă de 40.225 RON, în cadrul contractului încheiat, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Sentința nr. 375/CA/2012 - PI, Curtea de Apel Oradea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, prin admiterea excepției necompetenței materiale invocate din oficiu, motivat de faptul că actul administrativ supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este în prezenta speță procesul - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, care este o autoritate publică de nivel local. Curtea de Apel Oradea a apreciat că Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare nu este o autoritate centrală, iar regiunea nefiind recunoscută ca și unitate administrativ-teritorială în Legea contenciosului administrativ (chiar dacă este regiunea este recunoscută ca atare prin O.U.G.

nr. 13/2006 și actele normative conexe), rezultă că, din punctul de vedere al normelor privind competența organelor de control jurisdicțional, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare este o autoritate publică județeană (chiar dacă are în circumscripție mai multe județe din regiunea nord-vest a României, respectiv județele Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj). Prin Sentința nr. 288/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bihor, în urma admiterii excepției necompetenței teritoriale invocate de reclamantă. Tribunalul Satu Mare a reținut că asupra competenței materiale de soluționare a prezentei pricini de către tribunal a statuat Curtea de Apel Oradea prin Sentința nr. 375/CA/2012-PI.

Verificând excepția necompetenței teritoriale, Tribunalul Satu Mare a reținut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 derogă de la regula de competență teritorială din dreptul comun, unde judecata aparține instanței de la domiciliul pârâtului, prevăzând o competența cu caracter alternativ, respectiv competența instanței de la domiciliul reclamatului sau de la domiciliul pârâtului. Astfel, reclamantul are posibilitatea de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul pârâtului. Alegerea reclamantei în privința instanței competente teritorial a fost în sensul instanței de la domiciliul său, de pe raza județului Bihor. Drept urmare, instanța competentă teritorial a se pronunța cu privire la prezenta pricină este Tribunalul Bihor.

Prin Sentința nr. 4320/CA/2013 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării asupra instanței competente din punct de vedere material, printr-un regulator de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 a fost emis de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, la fel și Contractul de finanțare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă și APDRP.

Instanța a constatat că autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat este o autoritate publică centrală, chiar dacă în speță este vorba despre un centru regional, întrucât art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2006 prevede acest centru regional drept structură a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Sunt autorități publice județene, chiar fără personalitate juridică, oficiile județene de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, care sunt organizate la nivelul fiecărui județ. Instanța a apreciat că nu se poate extinde noțiunea de autoritate județeană asupra centrelor regionale. 3. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, constatarea valabilității Contractului de finanțare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă și A.P.D.R.P., declararea ca eligibilă și acordarea efectivă a tranșei a doua de plată în sumă de 40.225 RON, în cadrul contractului încheiat.

Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale. În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 40.225 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

În vederea stabilirii competenței teritoriale în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține incidența în cauză a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevede că „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”. Deci, textul de lege sus-citat instituie pentru acțiunea în contencios administrativ o competență teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opțiune între instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul pârâtului. Prevederea legală menționată nu poate fi interpretată însă decât în sensul că stabilirea instanței competente se face în funcție de cadrul procesual fixat până la momentul invocării și soluționării excepției de necompetență, luându-se în considerare obiectul cauzei și părțile aflate în litigiu.

Competența teritorială este determinată de domiciliul sau sediul reclamantului la data introducerii acțiunii. Înalta Curte constată că alegerea reclamantei în privința instanței competente teritorial a fost în sensul instanței de la domiciliul său, de pe raza județului Bihor. Drept urmare, instanța competentă teritorial a se pronunța cu privire la prezenta pricină este Tribunalul Bihor. În consecință având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D.A. PFA în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM