ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6912/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6912/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 28 martie 2012, reclamantul
C.O. a chemat în judecată pârâții Serviciul Român de Informații și G.M. - director
al SRI București, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, în
sensul obligării pârâților de a-i comunica un răspuns temeinic și legal la
cererea formulată la data de 1 februarie 2012, respectiv dacă pârâtul G.M. are
cunoștință despre faptul că reclamantului i se aplică prevederile art. 53 din
Constituție, adică restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, cu
obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pecuniare, cu titlu de reparare a
daunelor morale pe care i le-a cauzat, cuantumul acestora urmând a-l preciza pe
parcursul dezbaterilor și obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de
judecată.
Hotărârea primei
instanțe aflate în conflict
Prin Sentința nr.
203/CA din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea a fost declinată competența de
soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C.O. în contradictoriu cu
pârâții Serviciul Român de Informații și G.M. - director al SRI București, în
favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că excepția de necompetență materială
ridicată din oficiu la termenul de judecată din 29 mai 2012 este întemeiată.
Astfel, s-a reținut
că, prin cererea formulată de reclamantul C.O., acesta a solicitat obligarea
pârâților să-i comunice un răspuns legal și temeinic la cererea sa adresată SRI
la data de 1 februarie 2012, prin care a solicitat să i se răspundă dacă pârâta
are cunoștință că i se aplică prevederile art. 53 din Constituție și, de
asemenea, să-i comunice numele, prenumele și adresa șefilor Secției județene
Bihor a SRI care s-au perindat la conducerea acestei secții de la Revoluția din
decembrie 1989 până la data de 29 septembrie 2010, spre a aprecia (în funcție
de probele pe care le deține) ce abuzuri și ilegalități a săvârșit fiecare, în
vederea unei acționări în judecată.
Față de obiectul
solicitării formulate de reclamant către pârâta SRI, date fiind prevederile
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile
de interes public, potrivit cărora „în cazul în care o persoana se consideră
vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face
plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază
teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul
autorității ori al instituției publice”, Curtea a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.
Hotărârea celei
de-a doua instanțe aflate în conflict
Prin Sentința nr.
4319/CA/2013 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă de
contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a
Tribunalului Bihor, ridicată de reclamant, a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a
sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării asupra
instanței competente din punct de vedere material, printr-un regulator de competență.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Tribunalul a reținut că informațiile solicitate de reclamant
nu privesc activitatea unei autorități publice și nu rezultă din activitatea
unei autorități sau instituții publice. Reclamantul dorește a i se comunica
informații despre situația sa personală, despre drepturile și libertățile care
îi sunt restrânse.
Prin urmare, în cauză
nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 544/2001, cererea reclamantului fiind
formulată în temeiul legii contenciosului administrativ
Întrucât Serviciul
Român de Informații este o autoritate publică centrală, acțiunea având ca
obiect refuzul soluționării cererii reclamantului de către pârât revine în
competența Curții de Apel Oradea.
Regulatorul de
competență
Înalta Curte,
constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și
art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,
precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență
și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru
considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă
din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are
ca obiect obligarea pârâților la furnizarea unor informații cu caracter
personal în ceea ce-l privește pe reclamant, informații care nu pot fi incluse
în categoria informațiilor de interes public, după cum corect a remarcat
judecătorul Tribunalului Bihor.
Astfel în cauză nu
sunt incidente dispozițiile Legii nr. 544/2001, iar acțiunea formulată de
reclamant se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită,
din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din lege.
Or, conform art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
În interpretarea și
aplicarea normelor de competență prevăzute de dispozițiile legale citate, în
jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, cu caracter unitar, că ele
instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de
fond, după cum urmează:
- criteriul
poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității
centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv
căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant,
în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric,
stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei
vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
În cauză, pârâtul
Serviciul Român de Informații este o autoritate publică de nivel central,
astfel încât, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei
aparține curții de apel ca instanță de contencios administrativ.
În consecință, având
în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22
alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de
soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Oradea,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.O. în contradictoriu cu
pârâții Serviciul Român de Informații și G.M. - Director al Serviciului Român
de Informații în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM