ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6912/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 28 martie 2012, reclamantul C.O. a chemat în judecată pârâții Serviciul Român de Informații și G.M. - director al SRI București, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâților de a-i comunica un răspuns temeinic și legal la cererea formulată la data de 1 februarie 2012, respectiv dacă pârâtul G.M. are cunoștință despre faptul că reclamantului i se aplică prevederile art. 53 din Constituție, adică restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, cu obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pecuniare, cu titlu de reparare a daunelor morale pe care i le-a cauzat, cuantumul acestora urmând a-l preciza pe parcursul dezbaterilor și obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 203/CA din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C.O. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și G.M. - director al SRI București, în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de necompetență materială ridicată din oficiu la termenul de judecată din 29 mai 2012 este întemeiată.

Astfel, s-a reținut că, prin cererea formulată de reclamantul C.O., acesta a solicitat obligarea pârâților să-i comunice un răspuns legal și temeinic la cererea sa adresată SRI la data de 1 februarie 2012, prin care a solicitat să i se răspundă dacă pârâta are cunoștință că i se aplică prevederile art. 53 din Constituție și, de asemenea, să-i comunice numele, prenumele și adresa șefilor Secției județene Bihor a SRI care s-au perindat la conducerea acestei secții de la Revoluția din decembrie 1989 până la data de 29 septembrie 2010, spre a aprecia (în funcție de probele pe care le deține) ce abuzuri și ilegalități a săvârșit fiecare, în vederea unei acționări în judecată.

Față de obiectul solicitării formulate de reclamant către pârâta SRI, date fiind prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, potrivit cărora „în cazul în care o persoana se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice”, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 4319/CA/2013 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, ridicată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării asupra instanței competente din punct de vedere material, printr-un regulator de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că informațiile solicitate de reclamant nu privesc activitatea unei autorități publice și nu rezultă din activitatea unei autorități sau instituții publice.

Reclamantul dorește a i se comunica informații despre situația sa personală, despre drepturile și libertățile care îi sunt restrânse. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 544/2001, cererea reclamantului fiind formulată în temeiul legii contenciosului administrativ Întrucât Serviciul Român de Informații este o autoritate publică centrală, acțiunea având ca obiect refuzul soluționării cererii reclamantului de către pârât revine în competența Curții de Apel Oradea. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților la furnizarea unor informații cu caracter personal în ceea ce-l privește pe reclamant, informații care nu pot fi incluse în categoria informațiilor de interes public, după cum corect a remarcat judecătorul Tribunalului Bihor. Astfel în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 544/2001, iar acțiunea formulată de reclamant se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din lege.

Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de dispozițiile legale citate, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

În cauză, pârâtul Serviciul Român de Informații este o autoritate publică de nivel central, astfel încât, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține curții de apel ca instanță de contencios administrativ. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.O. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și G.M. - Director al Serviciului Român de Informații în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM