ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1197/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 12 iulie 2013, reclamanta SC A. SRL - reprezentată legal prin administrator special B. și prin administrator judiciar SC C. SPRL a formulat acțiune în răspundere civilă contractuală împotriva pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.500.000 RON cu aplicarea art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu titlu de despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului produs de către pârâtă prin rezilierea unilaterală și abuzivă a Contractului nr. A38P/2007 de furnizare de servicii medicale în asistență medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile paraclinice.

Prin Sentința nr. 44 din 4 februarie 2016, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea restrânsă, formulată de către reclamanta SC A. SRL - reprezentată legal prin administrator special B. și prin administrator judiciar SC C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 553.497 RON cu titlu de despăgubiri pentru anul 2007, conform variantei E2 din raportul de expertiză tehnică D.A fost obligată pârâta la 5.600 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței nr. 44/4 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, au declarat apel atât reclamanta SC A. SRL reprezentată legal prin administrator special B., cât și pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș.

Prin Decizia nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, împotriva Sentinței nr. 44 din 4 februarie 2016 și a încheierii din data de 20 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. x/2013; au fost schimbate sentința și încheierea din 20 noiembrie 2014, în sensul că s-a respins cererea ca inadmisibilă, pentru autoritate de lucru judecat.

Prin aceeași decizie, a fost respins apelul reclamantei SC A. SRL reprezentată legal prin administrator special B. împotriva Sentinței nr. 44 din 4 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. x/2013.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., SC A. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, menținerea ca legală a încheierii din 20 noiembrie 2014 și a Sentinței nr. 44 din 4 februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția Civilă și trimiterea cauzei instanței de apel pentru judecarea apelurilor pe fondul acestora.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.

Aceasta întrucât, arată recurenta, pe de o parte s-a reținut că prin Decizia nr. 350/2014 s-a acordat numai beneficiul nerealizat pentru anul 2008, deși învestirea instanței a avut în vedere și beneficiul nerealizat pe anul 2007, deci nu este rezolvată problema despăgubirilor pe anul 2007 - considerent pentru admiterea acțiunii, neoperând autoritatea de lucru judecat sub efectul sau negativ. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 350/2014 s-a reținut că a fost soluționată cererea privind acordarea prejudiciului și pentru anul 2007, că s-a admis în parte cererea și implicit a fost respinsă cererea de acordare a prejudiciului pe anul 2007 - considerent din care rezultă inadmisibilitatea acțiunii.

Totodată, recurenta consideră că există contrarietate și în ceea ce privește constatarea dacă există sau nu autoritate de lucru judecat, pentru că pe de o parte reține:" curtea constată" că în raport cu Decizia nr. 350/2014 operează autoritatea de lucru judecat sub efectul sau negativ, ceea ce înseamnă că la momentul adoptării hotărârii instanța constată autoritatea de lucru judecat, considerent care concordă cu dispozitivul, iar pe de altă parte reține:

"în contextul în care se va reține" incidența autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că instanța de apel nu reține la momentul adoptării hotărârii incidența autorității de lucru judecat, ci la un moment viitor, acest considerent fiind în neconcordanță cu dispozitivul hotărârii.

Referitor la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv al apelului și prevederile art. 14 C. proc. civ. care reglementează principiul contradictorialității, deoarece a reținut identitatea de cauză între cele două dosare fără a fi pusă în dezbaterea părților.

De asemenea, recurenta - reclamantă invocă încălcarea art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a reținut în mod eronat că în raport de Decizia nr. 350/2014 operează efectul negativ al autorității de lucru judecat. Susține că nu există identitate de obiect și cauză între cele două dosare, iar efectul negativ al autorității de lucru judecat nu a fost invocat de către pârâtă.

Totodată, în opinia recurentei, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează întinderea autorității de lucru judecat, reținând că în raport de Decizia nr. 350/2014 operează efectul negativ al autorității de lucru judecat. Cererea pentru acordarea despăgubirilor pentru anul 2007 nu și-a găsit rezolvarea prin Decizia nr. 350/2014, astfel încât ea va putea fi dedusă ulterior judecății, fără a exista autoritate de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Argeș a invocat excepția netimbrării recursului și excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate și a apărărilor intimatei.

Prin încheierea din 14 februarie 2018, au fost respinse excepția netimbrării cererii de recurs și excepția nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș și, constatându-se că recursul reclamantei este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de SC A. SRL, la data de 18 aprilie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se constată că soluția instanței de apel este legală.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel s-a pronunțat cu respectarea cerințelor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., cu garantarea principiului instituit de textul de lege evocat "tantum devolutum, tantum judicatum", față de limitele în care reclamanta a înțeles să învestească instanța de fond și să-și argumenteze pretențiile, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurentei, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor apelantei-reclamante sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra tuturor motivelor cuprinse în cererile de apel formulate de reclamantă și de pârâtă, ținând cont de voința reală a reclamantei și scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Din perspectivă procedurală, s-a reținut cu justețe că prealabil se impune lămurirea aspectelor referitoare la excepțiile invocate și soluționate în fața instanței de fond, având în vedere că obiectul apelului exercitat de pârâtă a fost reprezentat și de încheierile din 21 noiembrie 2013 (prin care au fost respinse excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă prin întâmpinare) și din 20 noiembrie 2014 (prin care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, în raport de Decizia x din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2013).

În mod greșit, recurenta se prevalează de împrejurarea că instanța de apel a analizat încheierea din 21 noiembrie 2013 sub aspectul autorității de lucru judecat, deși încheierea nu a fost criticată prin cererea de apel sub acest aspect, întrucât nu se poate pretinde că instanța de control judiciar a reținut autoritatea de lucru judecat în acest context și chiar a menționat expres că apelanta pârâtă nu a criticat încheierea din 21 noiembrie 2013, ci s-a raportat la această soluție numai din perspectiva excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Este știut că principiul autorității lucrului judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

În acest context, în mod legal instanța de apel a apreciat că se impune prioritar verificarea autorității de lucru judecat, ținând seama de soluția pronunțată în încheierea din 20 noiembrie 2014, în raport de Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014, irevocabilă, respectiv verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză, care justifică incidența autorității de lucru judecat, potrivit art. 431 C. proc. civ., apelanta-pârâtă criticând încheierea din 20 noiembrie 2014 sub acest aspect.

S-a arătat cu justețe că la pronunțarea încheierii din 21 noiembrie 2013, instanța nu se putea raporta la o hotărâre definitivă și irevocabilă, aceasta fiind pronunțată la 13 februarie 2014, însă, până la momentul finalizării procedurii în cauza de față, a avut la dispoziție hotărârea menționată, iar autoritatea de lucru judecat poate fi invocată în orice stadiu al pricinii, conform art. 432 C. proc. civ.

Potrivit art. 432 C. proc. civ.: Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

Se impune precizarea că, deși textul legal enunțat folosește sintagma poate fi invocată de instanță, judecătorului îi revine obligația de a respecta autoritatea de lucru judecat indiferent de conduita procesuală a părților în raport cu excepția analizată.

Recurenta-reclamantă este în eroare atunci când pretinde o încălcare a dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., respectiv o încălcare a principiului contradictorialității, în condițiile în care, dezbaterile asupra autorității de lucru judecat au avut loc în ședință publică, părțile au pus concluzii în regim de contradictorialitate, astfel cum rezultă din practicaua deciziei atacate în care au fost consemnate, în esență, susținerile părților.

De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții, ci dimpotrivă argumentele instanței de apel se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, nefiind incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de necontestat că prin Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul x/2013, a fost admis recursul, s-a modificat sentința și a fost admisă acțiunea completată și majorată referitoare la acordarea prejudiciului pe anul 2008, instanța reținând că trimiterea realizată la Sentința civilă nr. 254/2009 vizează numai serviciile medicale prestate, iar nu beneficiul nerealizat, urmare a neîncheierii contractului în cadrul PNESS.

Instanța de apel a arătat cu justețe că autoritatea de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești presupune, pe de o parte, un efect negativ, în sensul că o nouă cerere cu același obiect și cauză, între aceleași părți, nu mai poate fi analizată de o instanța de judecată, fiind inadmisibilă, iar pe de altă parte, un efect pozitiv, în sensul că cele statuate printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară se impun într-o procedură ulterioară și nu mai pot fi contrazise într-o altă judecată.

Amplu argumentat și legal motivat, s-a reținut legal că prezenta acțiune, nu ridică probleme referitoare la identitatea de părți, cerința fiind îndeplinită, iar în ceea ce privește obiectul cererii, în prezentul dosar se solicită suma reprezentând despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului produs de către pârâtă, prin rezilierea unilaterală și abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007 de furnizare de servicii medicale. Prejudiciile au fost precizate în cerere ca fiind reprezentate de: serviciile medicale prestate în cursul anului 2007 și nedecontate; plata cu întârziere a sumei de 1.582.719,51 RON; respectiv consecințele produse de faptul că nu au mai putut încheia contractul pentru investigații paraclinice în cadrul PNESS, necuantificat inițial.

S-a constatat că în speță se solicită beneficiul de care a fost lipsită reclamanta pentru neîncheierea contractului în cadrul PNESS, respectiv neobținerea sumei de bani cuvenită prin efectuarea investigațiilor medicale în cadrul acestui program.

Temeiul de drept al cererii de față invocat de reclamantă este reprezentat de răspunderea civilă contractuală, susținându-se că fapta ilicită constă în rezilierea abuzivă a contractului de furnizare servicii medicale, reținută prin Sentința irevocabilă nr. 254 din 30 noiembrie 2009, prejudiciul reprezintă beneficiul nerealizat urmare a neîncheierii contractului, raportul cauzal este evident, neîncheierea contractului determinând imposibilitatea realizării beneficiilor, iar vinovăția este reținută, de asemenea, în sentința menționată.

În acest context, s-a constatat legal că reclamanta a sesizat anterior instanța și cu cererea care a constituit obiectul Dosarului nr. x/2010, în care a solicitat obligarea pârâtei CAS Argeș la plata sumei de 10.000 RON daune interese, sumă estimativă, cea reală urmând să fie stabilită prin expertiză, reprezentând prejudiciul creat prin refuzul pârâtei de a încheia contractul pentru efectuarea de investigații paraclinice în cadrul PNESS.

Astfel, în prezentul dosar aceeași reclamantă pretinde repararea prejudiciului produs prin rezilierea unilaterală și abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007, precizând că prejudiciul provine din refuzul încheierii contractului pentru investigații paraclinice în cadrul PNESS.

Cum în mod corect a reținut și instanța de control judiciar, obiectul celor două cereri este același, fiind reprezentat de repararea prejudiciului creat prin atitudinea pârâtei, chiar dacă strict formal, în primul dosar se invocă refuzul de a încheia contractul pentru investigații paraclinice în cadrul PNESS, iar în cel de-al doilea dosar, se invocă atitudinea pârâtei constând în rezilierea unilaterală și abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007.

Deși strict formal, fapta ilicită invocată apare ca fiind diferită, în realitate în ambele cereri se invocă atitudinea culpabilă a pârâtei referitoare la refuzul de a încheia contractul pentru efectuarea de investigații paraclinice din cadrul PNESS, care a produs prejudicierea reclamantei.

Relevant este faptul că autoritatea de lucru judecat se raportează la obiectul cauzei, respectiv la pretenția invocată de către SC A. SRL în ceea ce privește repararea prejudiciului produs ca urmare a atitudinii abuzive a pârâtei, reprezentată inițial de rezilierea abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007, cu consecința refuzului de a încheia contractul pentru efectuarea de investigații paraclinice.

Este de necontestat că aspectul referitor la temeiul juridic al cererii care ar putea justifica o cauză diferită, nu trebuie înțeles artificial, cu scopul de a crea posibilitatea învestirii instanței cu o nouă cerere având același obiect, în condițiile în care scopul urmărit de SC A. SRL este același.

S-a reținut cu justețe că prezenta acțiune intitulată "în răspundere civilă contractuală" are în vedere acoperirea aceluiași prejudiciu, ca și cel solicitat în Dosarul nr. x/2013, în care s-a pronunțat Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014.

În atare împrejurare, instanța de apel a concluzionat legal că în raport de Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014, prin care s-a admis în parte acțiunea precizată pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul de a încheia contractul pentru efectuarea de investigații paraclinice, fiind implicit respinsă cererea de acordare a prejudiciului pentru anul 2007, operează autoritatea de lucru judecat sub efectul său negativ, astfel că o nouă acțiune pentru repararea prejudiciului produs prin rezilierea abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007 nu mai este posibilă.

Sub aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat, s-a constatat că în aceeași decizie, instanța a lămurit faptul că pentru perioada februarie - decembrie 2007, s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 254/2009 contravaloarea serviciilor medicale, rezultând implicit faptul că din întregul prejudiciu solicitat instanța a admis în parte cererea, constatând caracterul întemeiat al pretențiilor numai în ce privește anul 2008.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM