ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2018

HOTĂRÂRE

24.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27 octombrie 2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 3 mai 2014 - 1 decembrie 2015, anume 445,5 RON pentru perioada 1 decembrie 2015 - 2 mai 2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 2 mai 2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

Prin Sentința nr. 1027 din 27 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În considerentele hotărârii se arată că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale, iar din copia tabelului anexat la dosar rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Hârlău, județul Iași, reclamanta nefăcând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reședința la o altă adresă. Se precizează că reședința din punctul de vedere al legiuitorului nu reprezintă domiciliul procesual ales ci adresa la care partea locuiește în mod efectiv,

Față de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul", s-a apreciat că aparține instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamanta, anume Tribunalului Iași, competența de soluționare a litigiului dedus judecății.

Prin Sentința nr. 449 din 7 martie 2018, Tribunalul Iași -, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-1 soluționa.

Instanța a reținut că, potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, s-a arătat că, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială este alternativă și, totodată, absolută, reclamanta având alegerea între instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul și instanța în a cărei circumscripție își are locul de muncă, în speță, instanța a reținut că reclamanta are domiciliul în municipiul Iași, potrivit cărții de identitate, și totodată, are calitatea de personal auxiliar, anume grefier în cadrul Tribunalului București, această calitate având-o și la momentul promovării prezentei acțiuni.

Față de disp. art. 127 C. proc. civ., reclamanta nu avea posibilitatea de a sesiza Tribunalul București, ci un tribunal aflat în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București, în a cărei circumscripție se află Tribunalul București.

Or, în condițiile în care reclamanta a sesizat Tribunalul Buzău, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești (învecinată Curții de Apel București), implicit aceasta și-a manifestat opțiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție își are locul de muncă, făcând totodată aplicarea și a prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Având în vedere opțiunea exprimată de reclamantă, pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială este alternativă și, totodată, absolută, reclamanta având alegerea între cele două instanța deopotrivă competente, instanța a constatat că este întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, decimând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în considerarea argumentelor ce urmează:

Obiectul cauzei de față, în legătură cu care s-a invit conflictul negativ de competență, este cererea reclamantei de plată a unor drepturi salariale.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 27 octombrie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

Instanța competentă pentru soluționarea litigiului, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, este tribunalul în a cărui circumscripție reclamanta își are domiciliul sau locul de muncă.

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, însă absolută, reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., anume fie instanța de la domiciliul său, fie instanța de la locul de muncă al acesteia.

În speță, se constată că reclamanta are domiciliul, potrivit cărții de identitate aflată în copie la dosarul Tribunalului Iași, în orașul Hîrlău, județul Iași, reședința în București, sectorul 3, astfel cum a precizat în înscrisul depus la dosarul Tribunalului Iași, în timp ce locul de muncă - Tribunalul București, în considerarea căruia reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul București, în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și art. 116 C. proc. civ., reclamanta avea a alege pentru introducerea cererii de chemare în judecată între Tribunalul Iași și Tribunalul București.

Înregistrând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel București, anume Curtea de Apel Ploiești, rezultă că reclamanta și-a manifestat opțiunea în favoarea Tribunalului București - instanța corespunzătoare locului de muncă și reședinței sale.

Totodată, față de calitatea reclamantei de grefier la Tribunalul București, în cauză sunt prevalente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. față de prevederile Legii nr. 62/2011, fiind dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situație ce se regăsește în speță.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că:

"Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Potrivit deciziei nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul, asistentul judiciar sau grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Textul de lege vizează două situații, anume când una din persoanele vizate are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanta la data promovării cererii de chemare în judecată avea calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București.

Această situație justifică adresarea cererii de chemare în judecată a unei instanțe de același grad din cadrul oricăreia dintre curțile de apel învecinate, având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Or, reclamanta s-a adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel București, anume Curtea de Apel Ploiești, în consecință, ținând seama deopotrivă de calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului București și de interpretarea stabilită prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată în interesul legii, competența de soluționare a cauzei va fi determinată în favoarea Tribunalului Buzău.