ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 321/2019

HOTĂRÂRE

21.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 321/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.10.2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că reclamanta era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

Analizând actele dosarului prin prisma excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău, instanța a reținut următoarele:

Instanța este învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă.

Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale, iar din copia tabelului anexat la dosar rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Pașcani, județul Iași, reclamanta nefăcând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reședința la o altă adresă. În acest sens se impune o precizare, anume aceea că reședință din punctul de vedere al legiuitorului nu reprezintă domiciliul procesual ales, ci adresa la care partea locuiește în mod efectiv.

Față de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul", competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Iași.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 1.035/2017 din 27 octombrie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența teritoriala de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2017.

Prin Încheierea de ședința din data de 01.02.2018 la primului termen de judecata instanta a invocat excepția de necompetenta teritorială a Tribunalului Iași în raport de art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanta, verificând competența, a analizat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Iași. În acest sens a reținut următoarele:

Reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (1) se aplica și grefierilor. Se poate observa ca reclamanta se afla în situația prevăzută de acest articol.

Având în vedere argumentele de mai sus, instanta constata ca, în cauza operează dispozițiile art. 127 C. proc. civ. Rațiunea instituirii acestei norme a fost înlăturarea oricărei îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului (a instantei de judecata).

Potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenta de soluționare a prezentei cauze ar fi revenit Tribunalului București, unde este locul de munca al reclamantei. În raport de art. 127 din C. proc. civ., corect a fost investit Tribunalul Buzău, neavând relevanta în speță, domiciliul reclamantei.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 590/2018 din 29 martie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și în consecință: a declinat, în favoarea Tribunalului Buzău, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Iași, secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale și a dispus suspendarea judecății până la soluționarea conflictului negativ de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Tribunalul Buzău și Tribunalul Iași, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind în primă instanță tribunalului.

Competența Tribunalului Buzău a fost determinată material de dispozițiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ. Din punct de vedere teritorial, dispozițiile art. 269 din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc competența în favoarea tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În speță, adresându-se Tribunalului Buzău, colectivul din care făcea parte și reclamanta a avut în vedere locul de muncă, toți reclamanții inițiali fiind angajați ai Tribunalului București, dar și incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Regula se extinde în mod corespunzător și în cazul grefierilor, categorie din care face parte și reclamanta.

Se reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt speciale și derogatorii, fiind deci de strictă interpretare și aplicare, reglementând expres doar situația în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Se constată că în cauză este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta este grefier în cadrul Tribunalului București. Urmare acestor dispoziții legale reclamanta era ținută să se adreseze altei instanțe de același grad, chiar dacă regula privind competența teritorială în cazul litigiilor de muncă ar fi justificat formularea acțiunii la această instanță.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Buzău, în favoarea acestei instanțe stabilind competența.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,