ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2017

HOTĂRÂRE
03.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/30 din 9 noiembrie 2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții O.I.R.P.O.S.D.R.U. - Regiunea Vest, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților să plătească societății reclamante suma de 237.133,38 RON, reprezentând dobânzi fiscale pentru plata cu întârziere a sumei de 536.363,02 RON, aferentă CRC nr. 6-10 din proiectul intitulat Dezvoltarea Aptitudinilor, Competențelor și Inițiativei Antreprenoriale (D.A.C.I.A.), POSDRU/92/3.1/S/62646.

2.1. Prin Sentința nr. 1606/PI din 27 aprilie 2017, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată prin întâmpinare de pârâtul O.I.R.P.O.S.D.R.U. - Regiunea Vest și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 554/2004, care arată că sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare.

2.2. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 212 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivarea acestei soluții, Curtea a arătat că prezentul litigiu vizează recuperarea unor sume reprezentând dobânzi fiscale la un debit principal stabilit în favoarea reclamantei SC A. SRL prin hotărâri judecătorești definitive în care s-a tranșat definitiv chestiunea competenței de soluționare a litigiilor purtate de reclamantă cu aceiași pârâți O.I.R.P.O.S.D.R.U. - Regiunea Vest, Ministerul dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice - un prim litigiu determinând anularea unor acte emise.

Atât plățile efectuate în baza acestui contract de finanțare, cât și refuzul efectuării unor plăți la solicitarea reclamantei, inclusiv actele de sancționare financiară a reclamantei pentru pretinsa nerespectare a contractului de finanțare au fost emise de O.I.R.P.O.S.D.R.U. - Regiunea Vest.

În condițiile în care se solicită plata unei sume de bani accesorii la debitul principal, refuzat tot de autoritatea regională, competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului Timiș ca instanță competentă să soluționeze litigiul referitor la acte administrative emise de autoritățile regionale, nefiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 554/2004.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență, în acord cu dispozițiile art. 134 C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

În speță, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea pârâților O.I.R.P.O.S.D.R.U. - Regiunea Vest, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice la plata unei sume reprezentând dobânzi fiscale pentru decontarea cu întârziere a unor cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului întitulat Dezvoltarea Aptitudinilor, Competențelor și Inițiativei Antreprenoriale (D.A.C.I.A.), POSDRU/92/3.1/S/62646.

Așa cum a reținut și Curtea de Apel Timișoara, dobânzile solicitate sunt accesorii unui debit principal stabilit în favoarea reclamantei prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de Tribunalul Timiș ca instanță de fond și de Curtea de Apel Timișoara în recurs, în Dosarele nr. x/2016, nr. x/59/2013 și nr. x/59/2013*.

În condițiile în care, pe de o parte, debitul solicitat în prezenta cauză are caracter accesoriu, iar, pe de altă parte, refuzul nejustificat de decontare a cererilor de rambursare, sancționat prin Sentința civilă nr. 1177/PI din 1 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2016, emană de la o instituție publică locală, anume Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - Regiunea Vest, în mod corect a apreciat Curtea de Apel Timișoara faptul că, în speță, competența de soluționare pe fond a cauzei revine Tribunalului Timiș.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții O.I.R.P.O.S.D.R.U. - Regiunea Vest, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2021
Ședința publică din data de 24 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2017-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1453/2017
Decizia nr. 1453/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Re
ÎCCJ 2019-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5550/2019
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2018-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2171/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencio
ÎCCJ 2018-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1996/2017
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a
Sursă