ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la 18.12.2013, petenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a solicitat în contradictoriu cu intimata SC B. SA anularea sentinței arbitrale nr. 153/15.10.2013 pronunțată de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2011.

Prin încheierea pronunțată la data de 17.02.2014, secția a VI-a civilă a Curții de Apel București a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea spre soluționare secției a VIII-a a Curții de Apel București.

În considerente, s-a reținut că potrivit jurisprudenței instanței supreme (Decizia nr. 4195/02.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială), competența materială după natura litigiului este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004, precum și în cuprinsul unor legi speciale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cadrul curților de apel și tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Prin urmare, aceste dispoziții legale sunt nu doar norme de organizare, ci și norme de competență de ordine publică, care reglementează competența unei secții sau a alteia (respectiv complet specializat) de la nivelul unei instanțe (în sens funcțional-judecătorie, tribunal, curte de apel), în funcție de natura litigiului dedus judecății.

În consecință, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau complete specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat, corespunzător naturii litigiului dedus judecății.

În cauza ce face obiectul prezentei analize drepturile și obligațiile părților ce sunt afirmate și valorificate de către petentă derivă din contractul nr. xR3, având ca obiect lucrări de reabilitare pe DN66 Hațeg Simeria.

Întrucât raporturile juridice deduse judecății s-au născut din acest act juridic, pentru stabilirea instanței competente este necesară, în prealabil, stabilirea naturii juridice a acestui contract.

În acest sens, Curtea a apreciat că este vorba de un contract de achiziție publică, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 60/2001, lucrările fiind finanțate în conformitate cu acordul de împrumut dintre România și Banca Europeană de Investiții, respectiv din fonduri publice obținute printr-un credit extern contractat de către stat.

Contractul de execuție analizat este asimilat unui act administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât au ca obiect executarea unor lucrări în condițiile O.U.G. nr. 60/2001.

Potrivit art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 60/2001 (în vigoare la data încheierii contractului, 14.14.2006), orice persoană fizică sau juridică care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică și care suferă, riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecință directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale, are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de ordonanță.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

În consecință, s-a apreciat de către secția a VI-a civilă a Curții de Apel București că, în prezenta cauză competența materială de soluționare a litigiului, în primă instanță, aparține, în temeiul art. 365 alin. (1) rap. art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secției specializate de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București, iar nu secției civile.

Astfel, pricina a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ a Curții de Apel București la data de 21.02.2014, sub nr. x/2/2013*.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din data de 15.04.2014, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a admis excepția necompetenței funcționale, invocată de intimata SC B. SA prin administrator judiciar A., a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare secției civile a Curții de Apel București.

Analizând cauza sub acest aspect, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele:

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost investită de reclamanta SC B. SA cu acțiunea arbitrală la data de 3 iunie 2011.

Acțiunea arbitrală are ca obiect pretenții, rezultate din executarea contractului de achiziție publică încheiat între părți la 19.03.2003.

Conform art. 365 C. proc. civ., "competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul".

Potrivit art. 342, "Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță."

Contractul de lucrări de reabilitare nr. 4R3 este unul de achiziție publică, încheiat în baza O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice.

O.U.G. nr. 60/2001 reglementa competența de soluționare a contestațiilor privind actele administrative emise în derularea procedurilor de atribuire și a cererilor de despăgubiri aferente în favoarea tribunalului, secția contencios administrativ - în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante (art. 81 și 82).

După intrarea în vigoare a legii contenciosului administrativ, competența de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor administrative (printre care se numără și achizițiile publice) revine instanței de contencios administrativ [art. 2 lit. c) corob. cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004].

Însă, la data sesizării instanței arbitrale - 03.06.2011- erau în vigoare dispozițiile cu caracter special care guvernează materia achizițiilor publice - O.U.G. nr. 34/2006.

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii a abrogat dispozițiile O.U.G. nr. 60/2001 și a stabilit norme de procedură care derogă de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Conform art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante".

Reținând că la data sesizării instanței arbitrale competența soluționării în fond a cauzei ar fi revenit tribunalului, secția comercială, față de prevederile art. art. 365 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 99 alin. (2) din H. CSM nr. 387/2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare secției civile a Curții de Apel București.

Împotriva încheierii de declinare a competenței pronunțată la data de 15.04.2014 de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a declarat recurs petenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, invocând dispozițiile art. 20, 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la conflictul negativ de competență.

Prin motivele de recurs recurenta, după expunerea parcursului procesual al acțiunii în anulare, a indicat și a citat normele legale ce reglementează conflictul de competență sub imperiul C. proc. civ. din 1865, respectiv prevederile art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora există conflict de competență atunci când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași cauză; instanța înaintea căreia s-a invit conflictul de competență urmând a suspenda din oficiu orice altă procedură și a înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului; competența soluționării conflictului ivit între două Curți de Apel aparține Înaltei Curți de Justiție și Casație.

Invocă recurenta și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 347/26.01.2011 a reținut că, în stabilirea competenței materiale se au în vedere instanțele iar nu organizarea internă a fiecăreia din secții specializate. În acest sens, susține recurenta că, anterior prezentului recurs s-a adresat Președintelui Curții de Apel București cu solicitarea de a repartiza cauza pe cale administrativă secției competente material, însă răspunsul acestuia a fost în sensul că această situație ar putea fi clarificată în condițiile în care ar declara recurs împotriva încheierii prin care s-a constatat conflictul ivit între cele două secții ale instanței, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2003 privind organizarea judiciară.

În concluzie, prin recursul formulat, recurenta a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționarea conflictului negativ de competență ivit între secția a VI-a civilă și secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București cu soluționarea acțiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr. x/2/2013.

Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul, ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente:

Astfel cum se poate observa din actele și lucrările dosarului, recurenta a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei încheieri pronunțate într-o acțiune în anulare a unei hotărâri arbitrale prin care instanța învestită cu soluționarea acesteia, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București, s-a declarat necompetentă funcțional de a soluționa acest litigiu, motiv pentru care a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare secției Civile a Curții de Apel București.

Prin urmare, față de soluția dată de instanța ce a pronunțat Încheierea împotriva căreia s-a exercitat prezentul recurs, în cauză devin incidente dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente".

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârea prin care instanța se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac.

Declarând recurs împotriva unei hotărâri ce nu este supusă niciunei căi de atac, recurenta nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. 1865, potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

Totodată, Înalta Curte reține faptul că, unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și acest principiu presupune că părțile pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, doar de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative de la care nu se poate deroga.

Cum încheierea atacată în prezentul recurs, prin care instanța s-a declarat necompetentă, nu este supusă niciunei căi de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.

De altfel, astfel cum se poate observa, în cauză fiind incidente dispozițiile C. proc. civ. din 1865, secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București în mod temeinic și legal nu a constatat existența unui conflict de competență între aceasta și secția civilă din cadrul aceleiași Curți de apel, având în vedere dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., conform cărora "există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași cauză".

În conformitate cu dispozițiile art. 1 - 4 C. proc. civ., instanțele judecătorești sunt Judecătoriile, Tribunalele, Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cadrul Curților de apel funcționează secții separate pentru cauze civile și respectiv pentru cauze de contencios administrativ și fiscal iar împărțirea pe secții este o chestiune de organizare judecătorească.

Prin urmare, în litigiul de față, contrar susținerilor recurentei, dar în acord cu normele C. proc. civ. din 1865, aplicabil în prezenta cauză, nu a existat un conflict de competență între secțiile Curții de Apel București, competența de soluționare a acțiunii în anularea sentinței arbitrale nr. 153/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, apreciindu-se la nivelul instanței, respectiv de către conducerea Curții de apel București, printr-o repartizare pe cale administrativă.

De altfel, această repartizare pe cale administrativă s-a efectuat de către conducerea Curții de Apel București, prin Rezoluția din data de 22.04.2015, existentă la Dosarul nr. x/2/2013 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, stabilindu-se competența funcțională de soluționare a litigiului în favoarea secției a VI-a Civilă a Curții de Apel București.

În aceste condiții, Înalta Curte, raportat la considerentele avute în vedere de recurentă, în motivarea recursului și la solicitarea acesteia de " soluționare a conflictului ivit între secția a VI-a civilă și secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal" amintește faptul că nu este învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență între secțiile aceleiași instanțe, astfel cum sunt definite de art. 1- 4 C. proc. civ. 1865 - în speță, Curtea de Apel București - ci cu soluționarea unui recurs exercitat împotriva unei hotărâri [în sensul art. 255 alin. (2) C. proc. civ. 1865] de declinare a competenței, ce nu este supusă niciunei căi de atac.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 158 alin. (3) coroborat cu art. 299 alin. (1) și C. proc. civ. 1865, va admite excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac exercitată de recurentă, astfel cum a fost invocată din oficiu și pe cale de consecință va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva încheierii din 15 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV