ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1443/2020

HOTĂRÂRE

22.07.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1443/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 20 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta A., să dispună anularea sentinței arbitrale nr. 26 din 18 aprilie 2019, a sentinței arbitrale nr. 40 din 18 iunie 2019, a sentinței arbitrale nr. 46 din 11 iulie 2019 și a încheierii de îndreptare din 17 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017.

La primul termenul de judecată de la 6 decembrie 2019, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța rămânând în pronunțare pe această excepție.

Prin încheierea din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - secțiile civile specializate în litigii cu profesioniști.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut, în esență, că prin considerentele Deciziilor nr. 18/2016, nr. 6/2017 și nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a arătat că în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

A mai reținut instanța că a fost învestită cu acțiunea în anulare a sentințelor arbitrale și a încheierii de îndreptare, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017 într-o cauză privind executarea acordului contractual având ca obiect execuție lucrări (reabilitarea DN 76), încheiat la 2 octombrie 2012.

Curtea a constatat că soluționarea cauzei nu este de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal, întrucât nu se subsumează litigiilor de contencios administrativ și fiscal prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și nici litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (forma în vigoare la data formulării prezentei cereri), ci litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, în conformitate cu care "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante."

S-a mai reținut că sunt aplicabile regulile de competență în vigoare la data formulării acțiunii în anulare a sentințelor arbitrale (13 august 2019) și nu regulile de competență în vigoare la data formulării cererii arbitrale (27 noiembrie 2017), iar competența de soluționare a fost stabilită în favoarea secțiilor civile specializate ale Curții de Apel București.

Ca urmare, cauza a fost înaintată spre soluționare Curții de Apel București, secția a V-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 5 martie 2020 sub nr. x/2020.

Prin cererea depusă la 18 iunie 2020, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale funcționale a secției civile și a solicitat declinarea cauzei la secția de contencios administrativ și fiscal, iar la termenul de la 19 iunie 2020, instanța a pus în discuția părților această excepție și a rămas în pronunțare pe acest aspect.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale funcționale, a trimis dosarul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acțiunii în anulare formulată de reclamantă, a constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că litigiul privește executarea unui contract de achiziție publică și că normele de procedură aplicabile unui dosar sunt normele de procedură de la momentul începerii procesului, care se stabilesc prin aplicarea dispozițiilor art. 24 și 25 C. proc. civ., care reglementează orice succesiune de norme de procedură civilă ivită după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., și nu prin aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 care cuprinde norme tranzitorii speciale doar între Vechiul și Noul C. proc. civ.

A mai reținut instanța că litigiul în speță se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale ale art. 53 din Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la data formulării cererii arbitrale, respectiv înainte de modificările survenite începând cu 2 august 2018, și că judecata arbitrală și judecata în fața instanței de judecată, odată declanșată de nemulțumirea unei părți cu privire la judecata arbitrală, trebuie să alcătuiască un tot, iar legea procedurală, odată aplicabilă procesului în fața instanței arbitrale, este legea procedurală care va fi aplicabilă și procesului în fața instanței de judecată. Așa fiind, față de data introducerii cererii arbitrale (27 noiembrie 2017), moment în care competența de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziție aparținea secției de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus trimiterea dosarului către această secție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București, secția a V-a civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Nici una din cele două instanțe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține dezlegările date în cuprinsul Deciziei nr. 17/2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, excepția de necompetență din prezenta cauză fiind în mod legal invocată de pârâtă la primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ.

Pentru a stabili competența materială procesuală de soluționare a cauzei, Înalta Curte observă că instanța a fost învestită cu o acțiune în anularea sentințelor arbitrale și a încheierii de îndreptare, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017 într-o cauză privind executarea acordului contractual având ca obiect execuție lucrări.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, Înalta Curte reține că instanța arbitrală a fost sesizată cu o acțiune privind executarea unui contract de achiziție publică, care se soluționează potrivit procedurii prevăzute de art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Pentru a soluționa conflictul de competență, instanța supremă trebuie să determine care este forma legii nr. 101/2016 aplicabilă speței de față, forma în vigoare la momentul introducerii cererii arbitrale (27 noiembrie 2017) sau forma în vigoare la momentul formulării acțiunii în anulare (13 august 2019), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care își produce efectele începând cu 2 august 2018.

Pentru a stabili acest lucru, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 24 C. proc. civ. care statuează că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea lor în vigoare. În cazul de față, data începerii procesului trebuie apreciată în sens larg, ca fiind data sesizării instanței arbitrale, și nu data sesizării instanței cu acțiunea în anulare, în caz contrar existând riscul ca o etapă a procesului să se judece conform unor norme procedurale, iar cealaltă etapă conform unor norme procedurale modificate. În soluționarea acțiunii în anulare, instanța de judecată nu se comportă ca o instanță de recurs, dar este obligată să verifice desfășurarea procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispozițiile art. 608 C. proc. civ.. Această verificare a art. 608 se face prin raportare și la toate articolele anterioare lui art. 608, respectiv de la primul articol din Cartea a IV-a "Despre arbitraj" din C. proc. civ. pentru că instanța arbitrală trebuie să își desfășoare activitatea în condițiile art. 541 - 607 din același cod.

Judecata arbitrală și judecata în fața instanței de judecată, odată declanșată de nemulțumirea unei părți cu privire la judecata arbitrală, trebuie să alcătuiască un tot, iar legea procedurală, odată aplicabilă procesului în fața instanței arbitrale, este legea procedurală care va fi aplicabilă și procesului în fața instanței de judecată.

Apreciind că art. 53 din Legea nr. 101/2016 este o normă de procedură, ea se va aplica în forma existentă la momentul începerii procesului, respectiv la momentul introducerii cererii arbitrale, și aplicabilă înainte de 2 august 2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018) care stabilea competența de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziție publică în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte va mai avea în vedere și dispozițiile art. 610 C. proc. civ. și, raportat la obiectul dosarului, va constata că este competentă în soluționarea cauzei curtea de apel.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanțele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.