ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 685 din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în baza art. 406 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulate de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 156 din 19.09.2019, pronunțată de aceeași instanță.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs contestatorul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei pronunțate, prin care s-a luat act de renunțarea sa la judecata contestației în anulare cu care a învestit instanța și s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata către intimat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul apreciază că legea a fost greșit aplicată atunci când, din oficiu, instanța a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în motivarea deciziei recurate, instanța a reținut că procesul civil este guvernat de principiul dreptului de dispoziție al părților, iar renunțarea la judecată este parte componentă a acestui principiu, considerent pentru care a luat act de manifestarea expresă de voință a contestatorului cu privire la renunțarea la judecată, însă 1-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat.

Recurentul apreciază că obligarea sa la cheltuieli de judecată este o măsură luată cu aplicarea greșită a normelor de drept în materie, în condițiile în care același principiul al disponibilității părților în procesul civil operează și pentru intimat. Acesta a lipsit de la judecată și instanța nu a reținut că ar fî solicitat în mod expres cheltuieli, iar potrivit alin. (4) teza finala al art. 406 C. proc. civ., chiar și atunci când se acordă părții un termen pentru a-și exprima poziția față de cererea de renunțare, lipsa unui răspuns se consideră acord tacit la renunțare.

Totodată, recurentul arată că anularea hotărârii pronunțate anterior s-a făcut în tot, fără a se fi păstrat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât să fie justificată măsura criticată în prezentul recurs.

În fine, arată recurentul, în considerarea respectării principiului egalității părților în procesul civil, se impune a se avea în vedere și modul în care, cu numai două zile înainte, aceeași instanță a soluționat, prin decizia civila nr. 1506/19.11.2019, o cerere identică a contestatorului, care a avut ca obiect tot contestație în anulare formulată în contradictoriu cu același intimat, cauză în care părțile au lipsit, dar instanța nu a acordat cheltuieli de judecată din oficiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 septembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 4 noiembrie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed.

Motivele de recurs, deși neîncadrate formal într-unul din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punând în discuție datorarea cheltuielilor de judecată în raport de momentul procedural în care a fost formulată cererea de renunțare la judecata căii de atac.

Nu pot fi primite însă motivele de recurs.

Astfel, recurentul a criticat măsura de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care prin decizia atacată s-a luat act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 156 din 19.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, invocând în acest sens aplicarea greșită a prevederilor art. 406 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, în speță nu sunt incidente prevederile art. 406 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile art. 406 din noul C. proc. civ. se referă expres doar la renunțarea la cererea de chemare în judecată, nu și la renunțarea la calea de atac exercitată, ce reprezintă o achiesare la hotărâre și pentru care nu este necesar consimțământul părții adverse.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 463 din noul C. proc. civ., potrivit cărora achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunțarea unei părți la o cale de atac pe care o putea folosi, cât și renunțarea la o cale de atac deja exercitată.

Pe acest temei de drept, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanței competente să o soluționeze o poate retrage, fără a fi necesar consimțământul părții adverse, deoarece norma nu impune o asemenea condiție. De asemenea, în aplicarea art. 464 alin. (2) din noul C. proc. civ., retragerea căii de atac se poate face de către parte, fie personal, prin act autentic sau declarație verbală în fața instanței, fie de către mandatar cu procură specială.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în cauză, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod legal dispozițiile art. 463 din C. proc. civ. și a luat act că, în cauză, contestatorul a renunțat la judecata contestației în anulare.

Cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 406 C. proc. civ., susținerile recurentului vizând consimțământul părții adverse și soluțiile pe care le putea da instanța ca urmare a renunțării, prevăzute de alin. (4) teza finală și alin. (5) din acest articol nu pot fi primite.

Prin urmare, în mod legal Curtea de Apel Ploiești, luând act de renunțarea contestatorului la judecata contestației în anulare, în temeiul art. 463 C. proc. civ., a făcut aplicarea art. 451 C. proc. civ. și a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată către intimat, solicitarea acordării acestor cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, fiind formulată de intimat prin concluziile scrise depuse la instanță la data de 18 septembrie 2019, anexând și dovada plății acestora.

În ce privește critica vizând respectarea principiului egalității părților în procesul civil prin prisma faptului că, într-o cerere identică, având același obiect și aceleași părți, instanța nu a obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată, pe care în speța de față le-ar fi acordat din oficiu, se reține, pe de o parte, că, în cauza de față, instanța era ținută să soluționeze cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, în raport cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, jurisprudența nu constituie izvor de drept, conform art. 5 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de contestator, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 685 din 21.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.