ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 481/2019

Ședința publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu și cu C., în calitate de intervenient forțat, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 396.855,36 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 03.03.2013 până la 02.12.2015, pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a despăgubirii aferente avarierii autovehiculului marca x, înmatriculat sub nr. x

Prin sentința nr. 1169/21.09.2016, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 396.855,36 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 03.03.2013 până la 02.12.2015, precum și la plata sumei de 8.773,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 126/02.02.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamant a penalităților de întârziere de 0,2%, calculate de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 5246/22.04.2015 a Judecătoriei Ploiești, 11.11.2015, până la plata efectivă a debitului, 02.12.2015 și a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 3.786,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 678/05.10.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei sus-menționate, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În motivare, a susținut că instanța de revizuire a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului d nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că, apreciind că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la argumentele care susțin sau combat o cerere, curtea de apel a încălcat principiul disponibilității, a cărui încălcare atrage nulitatea hotărârii.

Aceasta, întrucât potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", fiind astfel încadrate noțiunii de drept de dispoziție al părților atât cererile, cât și apărările acestora.

Or, în speță, prin motivul de revizuire invocat, a criticat admiterea apelului pârâtei pentru motive pe care aceasta nu le-a invocat și care nu erau de ordine publică.

Așa fiind, pentru a analiza existența ipotezei extra petita, curtea de apel trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 479 alin. (1), rap. la art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de apel se analizează doar în limitele criticilor invocate de apelant, cu excepția celor de ordine publică.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că în mod contradictoriu a reținut curtea de apel că depunerea selectivă de către asigurător a înscrisurilor aflate la dosarul de daună nu reprezintă o imposibilitate obiectivă de prezentare, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, mai mult, că nedepunerea tuturor înscrisurilor este imputabilă revizuentului, intrând în sfera obligațiilor sale de diligență.

În acest context, a arătat că nu a avut acces la dosarul de daună al asigurătorului, dar și că atât asiguratul, cât și instanța de judecată, nu pot controla dosarul de daună, iar reaua credință a unei părți care depune selectiv înscrisuri nu poate fi interpretată împotriva celeilalte părți.

Recursul au fost depus la Curtea de Apel Ploiești.

La data de 20.02.2018, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților prin încheierea din 12.06.2018.

În ședința de la 20.11.2018 completul de filtru, constatând că nu s-a întrunit unanimitatea membrilor completului de judecată, în vederea soluționării recursului în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a pronunțat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Înalta Curte notează că recursul are ca obiect decizia nr. 678/05.10.2017, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 126/02.02.2017 a aceleiași curți de apel, prin care a fost soluționat un apel declarat împotriva unei sentințe date într-o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depășește 1.000.000 RON.

Sub rezerva ipotezei art. 513 alin. (6) C. proc. civ. - inaplicabil în cauză, deoarece nu a fost invocat motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, art. 513 alin. (5) C. proc. civ. stabilește că "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

În speță, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de 396.855,36 RON.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02.03.2016, iar decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată la 02.02.2017.

Prin urmare, față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia a cărei revizuire s-a solicitat nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Așa fiind, față de dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici decizia pronunțată în revizuire nu era supusă recursului.

Altfel spus, raportat la textul de lege mai-sus citat, decizia atacată nu este supusă recursului, întrucât nici hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuirea nu era supusă, la rândul său, acestei căi de atac.

Aserțiunea recurentei potrivit căreia, conform pct. 85 din decizia nr. 874/2018 a Curții Constituționale, toate hotărârile pronunțate după data publicării deciziei nr. 369/2017 în Monitorul Oficial sunt supuse recursului nu poate fi primită, întrucât atât decizia nr. 369/2017, cât și decizia nr. 874/2018 ale Curții Constituționale vizează art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, fără a afecta dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 678/05.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2019.