ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2014

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 483 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, în Dosarul nr. 6121/2/2013 (nr. 3024/2013), a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petenta D.C. cu privire la sentința penală nr. 393 din 12 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5854/2/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 10 septembrie 2013, a fost înregistrată sub nr. 6121/2/2013 contestația la executare formulată de D.C. împotriva sentinței penale nr. 393 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București în Dosarul nr. 5854/2/2010.

Contestatoarea a susținut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 461 lit. c) C. proc. pen. anterior, cu privire la dispoziția din sentința penală nr. 393 din 12 octombrie 2011 și anume: „constată că prin sentința civilă nr. 3617 din 07 mai 2007 a Judecătoriei Sector 2 București, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 500 din 06 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumpărare atestat din 14 august 2011 de inculpată;

-

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între D.F.A. și D.C., autentificat din 14 iulie 2006;

-

desființează și mențiunile din registrele de atestare cu privire la aceste contracte și încheieri;

-

desființează și declarația pe proprie răspundere dată de inculpată în fața notarului, din 1 octombrie 2008, autentificată".

De asemenea, contestatoarea a mai susținut că nu a fost legal citată pe parcursul procesului, iar sentința civilă nr. 3617 din 07 mai 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului București, cât și Decizia civilă nr. 500 din 06 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nu o privesc și nu se referă la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006.

în consecință, contestatoarea, prin apărător, a solicitat lămurirea hotărârii contestate, cât și constatarea faptului că în mod flagrant i s-a încălcat dreptul la apărare, fără a i se acorda posibilitatea efectivă de a-și formula apărările.

Contestatoarea D.C., prin apărător, a solicitat totodată și suspendarea sentinței penale nr. 393 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, în ceea ce privește latura civilă.

Examinând contestația la executare formulată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, or cererea contestatoarei D.C., care a fost citată pentru opozabilitate în cursul procesului penal la domiciliul său din com. Boldești - Grădiștea, sat. Boldești, județul Prahova, citația fiind semnată de către mama acesteia (a se vedea termenul din 28 ianuarie 2011), cât și împrejurarea că sora acesteia - F.L. - a fost audiată în calitate de martor cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006, nu se încadrează în dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior.

De asemenea, s-a reținut că nici susținerea contestatoarei D.C., prin apărător, în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare, nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus invocate.

Așa fiind, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petenta D.C. cu privire la sentința penală nr. 393 din 12 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5854/2/2010.

Împotriva sentinței penale nr. 483 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția I penală, a declarat recurs contestatoarea D.C., criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie.

La termenul din 3 februarie 2014, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2013, a procedat la recalificarea căii de atac promovate în cauză ca fiind apel.

În susținerea orală a apelului, apărătorul ales al apelantei contestatoare a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată în cauză, întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, făcând referire la o serie de împrejurări care, în opinia sa, se încadrează în dispozițiile legale anterior menționate și care au fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând apelul declarat de contestatoare prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Cazul de contestație prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior (în prezent art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), se referă doar la nelămuriri ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale, cauzate, în cele mai multe situații, de redactarea greșită a dispozitivului hotărârii sau la împiedicări la executare, care trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea hotărârii.

Pe de altă parte, regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

În cauză, contestatoarea D.C., în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, a formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 393 din 12 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5854/2/2010, susținând că nu a fost legal citată pe parcursul procesului, iar sentința civilă nr. 3617 din 07 mai 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, cât și Decizia civilă nr. 500 din 06 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nu o privesc și nu se referă la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006 și, de asemenea, că i s-a încălcat dreptul la apărare, solicitând astfel să se procedeze la lămurirea hotărârii contestate.

Criticile au fost reluate și cu prilejul susținerii căii de atac, în plus făcându-se referire la dispozițiile art. 19 alin. (2) și (5) C. proc. pen., referitoare la titularii acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal și, respectiv, la modalitatea de reparare a prejudiciului.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că, deși în susținerea contestației au fost invocate dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, împrejurările la care s-a făcut trimitere nu se încadrează în aceste dispoziții legale și, în plus, nemulțumirile contestatoarei generate de pierderea dreptului de proprietate asupra unui imobil nu puteau fi valorificate pe calea contestației la executare, având în vedere și faptul că prin hotărârea contestată nici nu s-a lămurit situația juridică a imobilului, în acest sens făcându-se trimitere la o hotărâre civilă, rămasă definitivă.

Astfel fiind, constatând că instanța de fond a procedat în mod corect respingând, ca inadmisibilă, contestația la executare, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare.

În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea D.C. împotriva sentinței penale nr. 483 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2014.