ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3307/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 608 din 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 155/8/2014, s-a admis excepția de necompetență teritorială și, în temeiul art. 132 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 1098 alin. (1) alin. (2) noul C. proc. civ. a declinat competența soluționării cauzei promovată de reclamanta P.F., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Tulcea prin Primar și Primăria Municipiului Tulcea, având ca obiect recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine, în favoarea Tribunalului Municipiului București, secție civilă.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Tulcea a reținut că, potrivit art. 1098 alin. (1) și (2) noul C. proc. civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine; în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit art. 1, competența aparține Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată la data de 11 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 12503/3/2014. La termenul din 12 mai 2014 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, pe care a admis-o reținând următoarele: Conform art. 1098. C. proc.

civ . (1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București. Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepția autorității lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină. În cauză, reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâți Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Tulcea și Primăria Tulcea, indicând că aceste autorități i-au pretins să prezinte hotărârea străină recunoscută în prealabil pe teritoriul României, refuzând așadar implicit recunoașterea acesteia.

Aceste autorități nu dețin atribuții în ce privește recunoașterea, pe cale judecătorească, a efectelor unei hotărâri judecătorești sau a altui act jurisdicțional străin, o atare competență revenind instanței de judecată. Cu toate acestea, competența teritorială a instanței de judecată în astfel de procese se determină, astfel cum neechivoc rezultă din art. 1098 alin. (1) C. proc. civ., în raport de domiciliul sau sediul celui a refuzat recunoașterea, acesta persoană sau entitate nefiind în mod automat pârâtul din hotărârea străină, cu atât mai mult cu cât, în cauză, partea pârâtă în acțiunea de divorț a fost însăși reclamanta din cauza de față, partea adversă, respectiv fostul soț, neavând a-i opune așadar un eventual refuz de recunoaștere.

Textul art. 1098, sus citat, nu prevede explicit persoana împotriva căreia se îndreaptă cererea de recunoaștere a hotărârii străine, în raport de al cărei domiciliu/sediu se stabilește competența teritorială a instanței, o atare mențiune nefiind însă necesară, în condițiile în care textul legal este suficient de clar, instanța având a-l aplica prin raportare la situația concretă dedusă judecății și cadrul procesual stabilit de reclamant. Nu se poate prezuma în mod absolut, că în toate cazurile, această persoană este pârâtul (sau reclamantul) care a stat în judecată în cauza soluționată prin hotărârea străină a cărei recunoaștere se solicită, intenția legiuitorului nefiind aceea de a se relua înaintea instanței române o procedura judiciară care să corespundă întru totul cadrului procesual fixat de instanța străină.

Cererea de recunoaștere a hotărârii străine poate fi opusă deopotrivă oricărei persoane sau autorități care refuză să facă în mod direct aplicarea dispozițiilor art. 1094 C. proc. civ., ce prevăd recunoașterea de plin drept a hotărârilor privind statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate, cordiționând spre exemplu fie efectuarea în evidențele, registrele proprii a cuvenitelor mențiuni pe baza hotărârii străine, fie eliberarea unor acte necesare solicitantului, de prezentarea de către acesta a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere. În cauza de față, reclamanta a precizat în mod expres că Serviciul de Evidență a Populației Tulcea (de la domiciliul reclamantei) i-a refuzat eliberarea cărții de identitate mai înainte de a fi recunoscută hotărârea străină prin care s-a dispus divorțul.

Ca atare, competența teritorială a instanței se determină prin raportare la sediul autorității care a refuzat recunoașterea hotărârii străine în condițiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Tulcea și Primăria Tulcea, autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Tulcea. Având în vedere așadar că este posibilă stabilirea instanței competente, ținând cont de precizarea expresă a reclamantei care a indicat neechivoc autoritatea ce refuză recunoașterea hotărârii străine, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 1098 alin. (2) C. proc. civ., ce atrag competența teritorială a Tribunalului București numai în situația în care nu se poate stabili instanța română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispozițiile art. 1098 alin. (1) C. proc.

civ. din același act normativ, în baza căruia competența teritorială exclusivă de soluționare a prezentei pricini aparține Tribunalului Tulcea. Pentru aceste considerente, excepția necompetenței teritoriale de ordine publică a Tribunalului București a fost admisă, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., iar cauza a fost declinată spre competentă soluționare Tribunalului Tulcea, și constatându-se incidente dispozițiile art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc.

civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Tulcea - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență. Conform art. 1098 C. proc. civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

În cauza de față, reclamanta a precizat în mod expres că Serviciul de Evidență a Populației Tulcea (de la domiciliul reclamantei) i-a refuzat eliberarea cărții de identitate mai înainte de a fi recunoscută hotărârea străină prin care s-a dispus divorțul. Ca atare, competența teritorială a instanței se determină prin raportare la sediul autorității care a refuzat recunoașterea hotărârii străine în condițiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Tulcea și Primăria Tulcea, autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Tulcea. Având în vedere așadar că este posibilă stabilirea instanței competente, ținând cont de precizarea expresă a reclamantei care a indicat neechivoc autoritatea ce refuză recunoașterea hotărârii străine, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 1098 alin. (2) C. proc.

civ., ce atrag competența teritorială a Tribunalului București numai în situația în care nu se poate stabili instanța română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispozițiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ. din același act normativ, în baza căruia competența teritorială exclusivă de soluționare a prezentei pricini aparține Tribunalului Tulcea. Față de dispozițiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Tulcea și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2014.