ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3505/2018

Ședința publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA pentru cerere de exequatur, solicitând instanței să-i fie recunoscută hotărârea pronunțată de Curtea Superioară din East Haven, stat Connecticut, în dosarul nr. x, pronunțată la data de 24 martie 1987. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1094 și urm. din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2018, instanța, din oficiu, a pus în discuție competența, față de dispozițiile art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ. care reglementează competența teritorială de soluționare a cauzelor având acest obiect.

Prin sentința civilă nr. 97/2018, pronunțată la data de 22 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență și, în temeiul art. 132 noul C. proc. civ., coroborat cu art. 1098 alin. (1) și (2) noul C. proc. civ., a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine), în favoarea Tribunalului Mun. București-secție civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Potrivit art. 1099 alin. (1) și (2) noul C. proc. civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine; în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit art. 1, competența aparține Tribunalului București.

În cauză, s-a reținut, reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat, anterior sesizării instanței, unei autorități române pentru recunoașterea hotărârii menționată și că ar fi intervenit un refuz al acesteia sau că există opoziția celeilalte părți din procesul de divorț desfășurat în Statele Unite ale Americii- Statul Connecticut relativ la recunoașterea efectelor acestei hotărâri pe teritoriul statului român și, în condițiile date, nu se poate determina competența soluționării cauzei după domiciliul părții ce a refuzat recunoașterea hotărârii străine, devenind incidente prevederile art. 1099 alin. (2) noul C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 30 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

La termenul din data de 22.03.2018, Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, republicat, care impun instanței să-și verifice, din oficiu, competența, a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 684, pronunțată la data de 22 martie 2018, în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București; a declinat competența teritorială de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă în vederea soluționării acestuia; a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 republicat, în vigoare la data introducerii acțiunii, 12.10.2016, cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine este de competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Față de aceste dispoziții legale și de cele ale art. I

3

, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, rezultă că deși tribunalul are competență generală și materială pentru a soluționa cererea promovată de reclamant, Tribunalul București nu este instanța competentă teritorial.

În speță, a reținut instanța, Primăria Municipiului Tulcea este indicată ca pârâtă în cererea de exequatur, astfel că prin ipoteza cadrului procesual fixat de reclamant în baza principiului disponibilității părților, ce guvernează procesul civil, este cea care se opune recunoașterii hotărârii străine.

Împrejurarea dacă într-adevăr această instituție refuză recunoașterea hotărârii străine, a apreciat Tribunalul că vizează calitatea procesuală pasivă a pârâtei indicate de reclamant, dar nu poate determina incidența în speță a dispozițiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. din 2010 republicat, avute în vedere de prima instanță sesizată de reclamant, deoarece, competența instanței se determină anterior discutării excepțiilor procesuale de fond, așa cum este și excepția lipsei calității procesuale pasive.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 republicat, astfel cum erau în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța a apreciat că cererea de exequatur este de competența Tribunalului Tulcea, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, indicate de reclamant.

Întrucât în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute în ipoteza art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 republicat, rezultă că nu sunt incidente prevederile de excepție ale art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. din 2010 republicat, care dau în competența teritorială a Tribunalului București cererile de exequatur în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1) al acestui text de lege, excepția fiind de strictă interpretare și aplicare.

Având în vedere faptul că potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. din 2010 republicat, necompetența Tribunalului București este de ordine publică, Tribunalul Tulcea având competență teritorială exclusivă în soluționarea cauzei, în temeiul art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. din 2010 republicat, tribunalul a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Tulcea.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Tulcea și Tribunalul București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- cerere de exequatur, ce are drept obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de Curtea Superioară din East Haven, stat Connecticut, în dosarul nr. x, pronunțată la data de 24 martie 1987.

Recunoașterea în România a unei hotărâri străine este supusă regulilor prevăzute în această materie de dispozițiile noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010- Cartea a VII-a. Procesul civil internațional, în capitolul special consacrat efectelor hotărârilor străine- "Titlul III. Eficacitatea hotărârilor străine", "Capitolul I. Recunoașterea hotărârilor străine".

Pe lângă condițiile de fond ale recunoașterii hotărârilor străine, capitolul I cuprinde și reguli de procedură.

Astfel, potrivit art. 1099. "Instanța competentă":

"Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine" (alin. (1).

În mod egal, alin. (2) al aceluiași text conține prevederea că:

"În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București".

În speță, nu este întrunită situația prevăzută de alin. (2) al art. 1099 noul C. proc. civ., de imposibilitate de determinare a Tribunalului competent, potrivit alin. (1).

Pentru determinarea instanței competente în cazul cererii de recunoaștere a efectelor hotărârii judecătorești de divorț pronunțate de Curtea Superioară din East Haven, stat Connecticut (prin care s-a hotărât că "mariajul părților din această acțiune va fi, și este dizolvat"), sunt incidente dispozițiile dreptului comun, respectiv, art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ., nefiind aplicabilă exceptarea expresă prevăzută la alin. (2).

Reclamantul A. a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA, autoritate care, susține acesta, a refuzat recunoașterea hotărârii străine. Ca urmare, acest refuz al recunoașterii obligă la a rezolva cererea de recunoaștere, Tribunalul în circumscripția căruia își are sediul cel care a refuzat recunoașterea, în nicun caz nefiind vorba de o imposibilitate de determinare a tribunalului, cum greșit s-a reținut de prima instanță de declinare.

Se mai reține că, prin depunerea cererii de exequatur direct la Tribunalul Tulcea, în respectarea celor prevăzute de art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ., reclamantul a înțeles să învestească instanța competentă, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul celui care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Dacă instituția pârâtă este sau nu parte în raportul juridic dedus judecății, este o chestiune ce urmează a fi tranșată ulterior stabilirii competenței teritoriale.

Așa fiind, Înalta Curte constată că singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de exequatur prin raportare la sediul pârâtei Primăria Municipiului Tulcea, fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun în materia recunoașterii hotărârilor străine, reglementată în prezent de art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Tulcea și, în considerarea prevederilor art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2018.