ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3641/2018

HOTĂRÂRE
25.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3641/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la 18 august 2017, pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, a solicitat să se dispună:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 250 și următoarele Codul de procedură fiscală.

Intimata a depus întâmpinare la 19 octombrie 2017, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea.

Prin sentința civilă nr. 1082/2018 din 8 mai 2018, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de intimată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Tulcea a reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că somația și titlul executoriu contestate de către debitoare au fost emise de către intimată la 13 iulie 2017, în aceste documente menționându-se că numărul dosarului de executare este x.

De asemenea, instanța a reținut că executarea silită a fost începută de Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov în anul 2014, această instituție fiind cea care a emis și titlurile de creanță menționate în titlul executoriu din 13 iulie 2017.

Prin anunțul colectiv de comunicare prin publicitate nr. 15600 din 30 iunie 2014, Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov a anunțat contestatoarea că, începând cu 30 iunie 2014, actele administrativ fiscale privind obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate vor fi predate către administrația financiară din raza domiciliului fiscal.

De asemenea, instanța a reținut că titlurile de creanță, în temeiul cărora a fost emis titlul executoriu, au fost emise în anul 2014, când contestatoarea a avut domiciliul în județul Ilfov, conform referatului din 19 martie 2018.

Având în vedere că executarea silită a fost demarată în anul 2014 de către Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov și că, până în luna iunie a anului 2015, contestatoarea a avut domiciliul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de intimată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 29 mai 2018, sub același număr de dosar.

Prin cererea depusă la 7 iunie 2018, contestatoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea și a solicitat declinarea competenței către Judecătoria Tulcea.

Prin sentința civilă nr. 3648 din 19 iunie 2018, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Buftea și Judecătoria Tulcea; a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Buftea a reținut în esență că, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În procedura executării silite, noțiunea de debitor se referă la persoana împotriva căreia se desfășoară executarea silită a creanței cuprinse în titlul executoriu, fără a avea relevanță calitatea acesteia în raportul juridic inițial (debitor, avalist, garant, fideiusor, etc).

Dispozițiile legale enunțate anterior se referă la domiciliul debitorului, și nu la domiciliul fiscal al acestuia, cum în mod neîntemeiat susține intimata, indiferent de competența de administrare a contribuabililor.

Or, la data sesizării organului de executare (data titlului executoriu - 13 iulie 2017), contestatoarea avea domiciliul în jud. Tulcea, în raza de competență a Judecătoriei Tulcea.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 iunie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Buftea și Judecătoria Tulcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, "contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență", iar potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Textele de lege anterior menționate stabilesc că instanța de executare se determină în funcție domiciliul sau sediul debitorului de la data sesizării organului de executare.

De asemenea, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că debitoarea A. a solicitat, pe calea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. x, constând în titlul executoriu din 13 iulie 2017 și somația din 13 iulie 2017.

Astfel, contestația la executare vizează un titlu executoriu fiscal emis în anul 2017, executarea silită fiind pornită la data emiterii somației din 13 iulie 2017 .

Cum la dosarul cauzei nu există dovezi certe cu privire la începerea executării silite anterior datei de 13 iulie 2017, actele emise de către intimata-creditoare anterior acestei date nu prezintă relevanță pentru stabilirea domiciliului contestatoarei-debitoare.

Prin urmare, instanța de executare se va determina prin raportare la domiciliul contestatoarei-debitoare de la data începerii executării silite de către intimata-creditoare, respectiv la 13 iulie 2017.

Or, la data începerii executării silite, contestatoarea-debitoare figura cu domiciliul în județul Tulcea, astfel cum reiese din cuprinsul actelor de executare contestate și a contestației la executare .

Având în vedere că județul Tulcea se află în circumscripția Judecătoriei Tulcea rezultă că această instanță este competentă să soluționeze contestația la executare formulată în cauză.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2018
Ședința publică din data de 27 februarie 2018 Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 9 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a sol
ÎCCJ 2018-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2018
Ședința publică din data de 15 februarie 2018 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30.08.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei
ÎCCJ 2018-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1094/2018
Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2108 din data de 22 august 2016, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în cont
ÎCCJ 2018-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2705/2018
Ședința publică din data de 8 iunie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraș, jud.
ÎCCJ 2018-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, la data de 11 octombrie 2017, sub dosarul nr. x/2017, contestatoarea
Sursă