ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3220/2014

Asupra recursului

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a Vl-a

comercială, prin sentința comercială nr. 16181 din 16 septembrie 2011,

pronunțată în Dosarul nr. 52874/3/2011, a respins excepția inadmisibilității și

excepția lipsei calității procesuale active, a respins ca nefondată cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta SC M. SA București, în contradictoriu cu pârâtele

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București și SC

Banca R. SA București și a obligat-o pe reclamantă să plătească suma de 4270,98

RON cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC M. SA a formulat o cerere de chemare

în judecată împotriva pârâtelor Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România București și SC Banca R. SA prin care a solicitat pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se constate inexistența dreptului CNADNR

de a executa scrisoarea de garanție bancară din 06 august 2008 emisă de SC Banca

R. SA în numele consorțiului de tip joint venture format din SC M. SA și SC R. SRL,

raportat la solicitarea de plată pe care această pârâtă a făcut-o la 16 aprilie

2009 și că deși CNADNR are dreptul de a solicita executarea scrisorii de garanție

conform art. 17.7 lit. b) pct. i din documentul intitulat „Invitație de participare",

în fapt o astfel de executare nu mai este posibilă la data soluționării cererii,

urmare a conduitei culpabile a reclamantei, constând în omisiunea de a mai prelungi

scrisoarea de garanție ulterior datei de 22 iunie 2009.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 248 din 17 mai 2012 a admis

apelul formulat de reclamanta SC M. SA București, împotriva sentinței comerciale

nr. 16181 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a

comercială, în contradictoriu cu intimatele pârâte Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CNADNR București și SC Banca R.

SA București, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat obligarea

reclamantei de la plata taxei judiciare de timbru.

A menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat reclamanta să plătească taxă judiciară

de timbru pentru fond în cuantum de 53.021 RON.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică

sub aspectul lipsei de interes, pentru că valabilitatea scrisorii de garanție bancară

a încetat la 22 iunie 2009 și nu a mai fost prelungită din culpa reclamantei, apreciind

că este de prisos analiza criticilor ce privesc fondul cauzei, astfel că, de vreme

ce dreptul intimatei - pârâte CNADNR de a executa scrisoarea de garanție bancară

era un drept ce se putea exercita limitativ în timp, respectiv până la 22 iunie

2009, trecerea timpului pentru exercitarea acestui drept face ca pronunțarea unei

soluții, chiar și favorabile, de constatare a inexistenței acestui drept să fie

lipsită de folos practic.

Că existența folosului

practic s-ar fi putut reține în situația în care intimata - pârâtă ar fi obținut

efectiv plata garanției bancare, întrucât o hotărâre prin care s-ar fi consfințit

inexistența dreptului său la încasarea acestei garanții ar fi slujit drept temei

pentru restituire, dar cum în speță, nu s-a dovedit executarea garanției bancare,

dar s-a făcut dovada ajungerii la termen a valabilității scrisorii de garanție bancară,

acest aspect face ca soluția de constatare a inexistenței dreptului pârâtei CNADNR

să nu fie urmată de nici un folos practic.

Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin decizia nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013,

a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M. SA București,

împotriva deciziei civile nr. 248 din 17 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București și SC Banca R. SA București.

Pentru a pronunța

această decizie curtea a reținut că înscrisul invocat de revizuenta SC M. SA nu

exista la data pronunțării deciziei nr. 248 din 17 mai 2012 a cărei revizuire se

cere, fiind emis de către bancă la data de 24 mai 2013, motiv pentru care nu a fost

prezentat in fața instanțelor de fond și apel, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la imposibilitatea

de prezentare fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare

mai presus de voința părților.

Curtea a constat

că deși în cazuri izolate s-a considerat că dispozițiile art. 322 pct. 5 pot fi

interpretate în sens larg, acceptându-se înscrisuri care deși purtau o dată ulterioară

hotărârii a cărei revizuire se solicită, atestau situații de fapt existente la data

pronunțării acesteia, o asemenea abordare contravine normei juridice și că în cauză

nu se regăsește nici premiza ca înscrisul să ateste o situație de fapt anterioară

redactării acestuia și care să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei

revizuire se solicită, plata sumei de 1.200.000 euro către CNADNR fiind efectuată

la data de 22 mai 2013, în baza solicitării de plată a scrisorii de garanție din

15 mai 2013.

Împotriva deciziei

nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, a declarat recurs revizuenta SC M. SA București, întemeiat

pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegaliate, solicitând

în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei și admiterea cererii sale

de revizuire formulate în cauză.

În criticile formulate

după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta a susținut în esență

următoarele:

- Invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța

a interpretat greșit actul dedus judecății, înscrisul nou prezentat, respectiv adresa

emisă la 24 mai 2013, prin care banca a informat că la data de 22 mai 2013, a efectuat

plata scrisorii de garanție în cuantum de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R.,

în sensul că acesta nu putea fi luat în considerație întrucât nu a existat la data

pronunțării deciziei instanței de apel și nici nu se referea la situații atestate

de alte înscrisuri preexistente.

În acest sens

a arătat că înscrisul menționat, este un înscris nou, ce corespunde cerințelor

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care deși poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii

a cărei revizuire se solicită, acesta corespunde spiritului doctrinei și jurisprudenței

întrucât se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente sau care

derivă din raporturile contractuale existente între părți și că societatea sa a

fost în imposibilitate de a-l prezenta.

- Hotărârea instanței

de revizuire este nemotivată, întrucât cuprinde motive contradictorii cu privire

la situația de fapt, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că deși prezintă existența

unei practici neunitare, în sensul că se acceptă și înscrisuri noi ce poară o dată

ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită dacă acestea se referă

la situații atestate de alte înscrisuri preexistente, arată că o atare interpretare

este contrară normei juridice, fiind de altfel contrară reținerii că înscrisul nu

atestă o situație anterioară redactării acestuia, omițând faptul că deși plata sumei

de 1.200.000 euro către CNADNR a fost făcută la 22 mai 2013, în baza solicitării

de plată a scrisorii de garanție din 15 mai 2013, prima solicitare de plată a fost

făcută la 16 aprilie 2009, astfel că actul nou menționat se referă la situații atestate

de alte înscrisuri preexistente.

- Invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că decizia instanței

de revizuire a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 322 pct. 5

C. proc. civ., în raport de care înscrisul său îndeplinește toate cerințele impuse

de acest text de lege: înscrisul invocat este reprezentat de solicitarea de plată

a CNADNR din 24 mai 2013, care deși poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii,

acesta se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente și care derivă

din raporturile contractuale dintre părți, solicitarea de plată din 16 aprilie

2009; înscrisul nou este doveditor prin el însuși, deoarece este probat prin simpla

lui existență, neavând nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă; înscrisul

nou a fost descoperit după darea hotărârii, respectiv la 24 mai 2013 când banca

a informat-o că a efectuat plata scrisorii de garanție către CNADNR, deci este înscris

nou; cât privește condiția ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii,

această cerință a textului a fost îndeplinită chiar dacă înscrisul poartă o dată

ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, întrucât se referă

la situații atestate de alte înscrisuri preexistente ce derivă din raporturile contractuale

existente între părți; înscrisul nu a putut fi înfățișat instanței datorită unor

împrejurări mai presus de voința sa, față de modalitatea de desfășurare a evenimentelor,

constatarea de către instanța de apel a imposibilității de executare a scrisorii

de garanție față de ajungerea la termen și plata efectuată de bancă după mai bine

de 4 ani în baza unei cereri de plată făcute după 4 ani de la data expirării termenului

de valabilitate a scrisorii de garanție; înscrisul este determinant, întrucât situația

de fapt confirmată de acest înscris ar fi condus la altă soluție a instanței de

apel, având în vedere că tocmai lipsa plății și imposibilității efectuării acesteia

după ajungerea la termen a valabilității scrisorii care a stat la baza reținerii

lipsei de interes a societății sale în constatarea inexistenței dreptului CNADNR

de a executa scrisoarea de garanție.

Intimata Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București, prin întâmpinarea

depusă la 25 aprilie 2014 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele

formulate în scris.

Analizând recursul

declarat de revizuenta SC M. SA București împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13

noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, din

perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de

limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat,

pentru următoarele considerente:

Este știut că

potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța

de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri noi doveditoare, reținute de partea adversă care nu au putut

fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat

sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire

se cere.

Motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. prin care recurenta revizuenta

SC M. SA a susținut că instanța a interpretat greșit înscrisul nou prezentat și

că decizia instanței de revizuire a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită

a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt fondate.

În cauză, înscrisul

nou invocat de recurentă este reprezentat de adresa emisă la 24 mai 2013, prin care

banca a informat că la data de 22 mai 2013, a efectuat plata scrisorii de garanție

în cuantum de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R.

Este de observat

că înscrisul menționat, deși este emis ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire

se solicită, acesta se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente

care derivă din raporturile contractuale existente între părți, respectiv că plata

sumei de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R. a fost făcută la data de 22 mai

2013, în baza solicitărilor de plată a scrisorii de garanție din 16 aprilie

2009 și din 15 mai 2013.

Astfel, se reține

că, deși înscrisul menționat a fost descoperit ulterior pronunțării hotărârii a

cărei revizuire s-a cerut, respectiv la 24 mai 2013, când banca a informat-o că

a efectuat plata scrisorii de garanție către C.N.A.D.N.R., acesta poate fi calificat

ca un înscris nou în sensul cerut de lege, întrucât el nu a putut fi înaintat instanței

datorită unor împrejurări mai presus de voința recurentei, față de modul de desfășurare

a evenimentelor, constatarea de către instanța de apel a imposibilității de executare

a scrisorii de garanție față de ajungerea la termen și plata efectuată de bancă

după mii bine de 4 ani în baza unei cereri de plată făcută după 4 ani de la data

expirării termenului de validitate a scrisorii de garanție.

Mai mult decât

atât, înscrisul este determinant, întrucât situația de fapt confirmată de acest

înscris ar fi condus la o altă soluție a instanței de apel prin el însuși, dacă

ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului avându-se în vedere că tocmai lipsa

plății și imposibilitatea efectuării acesteia după ajungerea la termen a valabilității

scrisorii au stat la baza reținerii lipsei de interes a recurentei-revizuente în

constatarea inexistenței dreptului C.N.A.D.N.R. de a executa scrisoarea de garanție.

Înalta Curte apreciază

că înscrisul menționat, adresa din 24 mai 2013 întrunește cerințele art. 322

pct. 5 C. proc. civ., respectiv este un înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților, astfel că se impune ca instanța să stabilească

situația de fapt și să o reevalueze în raport de înscrisul menționat.

Având în vedere

cele de mai sus, nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs.

Pentru toate argumentele

de fapt și de drept care preced, cum actul depus de recurenta revizuentă SC M.

SA București îndeplinește cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte

în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze

decizia nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

în sensul că:

Admite recursul

declarat de revizuentă SC M. SA București împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13

noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014.