ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3220/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, prin sentința comercială nr. 16181 din 16 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 52874/3/2011, a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M. SA București, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București și SC Banca R. SA București și a obligat-o pe reclamantă să plătească suma de 4270,98 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC M. SA a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva pârâtelor Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București și SC Banca R. SA prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate inexistența dreptului CNADNR de a executa scrisoarea de garanție bancară din 06 august 2008 emisă de SC Banca R. SA în numele consorțiului de tip joint venture format din SC M. SA și SC R. SRL, raportat la solicitarea de plată pe care această pârâtă a făcut-o la 16 aprilie 2009 și că deși CNADNR are dreptul de a solicita executarea scrisorii de garanție conform art. 17.7 lit. b) pct. i din documentul intitulat „Invitație de participare", în fapt o astfel de executare nu mai este posibilă la data soluționării cererii, urmare a conduitei culpabile a reclamantei, constând în omisiunea de a mai prelungi scrisoarea de garanție ulterior datei de 22 iunie 2009. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 248 din 17 mai 2012 a admis apelul formulat de reclamanta SC M. SA București, împotriva sentinței comerciale nr. 16181 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

în contradictoriu cu intimatele pârâte Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CNADNR București și SC Banca R. SA București, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat obligarea reclamantei de la plata taxei judiciare de timbru. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat reclamanta să plătească taxă judiciară de timbru pentru fond în cuantum de 53.021 RON.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul lipsei de interes, pentru că valabilitatea scrisorii de garanție bancară a încetat la 22 iunie 2009 și nu a mai fost prelungită din culpa reclamantei, apreciind că este de prisos analiza criticilor ce privesc fondul cauzei, astfel că, de vreme ce dreptul intimatei - pârâte CNADNR de a executa scrisoarea de garanție bancară era un drept ce se putea exercita limitativ în timp, respectiv până la 22 iunie 2009, trecerea timpului pentru exercitarea acestui drept face ca pronunțarea unei soluții, chiar și favorabile, de constatare a inexistenței acestui drept să fie lipsită de folos practic.

Că existența folosului practic s-ar fi putut reține în situația în care intimata - pârâtă ar fi obținut efectiv plata garanției bancare, întrucât o hotărâre prin care s-ar fi consfințit inexistența dreptului său la încasarea acestei garanții ar fi slujit drept temei pentru restituire, dar cum în speță, nu s-a dovedit executarea garanției bancare, dar s-a făcut dovada ajungerii la termen a valabilității scrisorii de garanție bancară, acest aspect face ca soluția de constatare a inexistenței dreptului pârâtei CNADNR să nu fie urmată de nici un folos practic.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M. SA București, împotriva deciziei civile nr. 248 din 17 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București și SC Banca R. SA București. Pentru a pronunța această decizie curtea a reținut că înscrisul invocat de revizuenta SC M. SA nu exista la data pronunțării deciziei nr. 248 din 17 mai 2012 a cărei revizuire se cere, fiind emis de către bancă la data de 24 mai 2013, motiv pentru care nu a fost prezentat in fața instanțelor de fond și apel, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. referitoare la imposibilitatea de prezentare fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Curtea a constat că deși în cazuri izolate s-a considerat că dispozițiile art. 322 pct. 5 pot fi interpretate în sens larg, acceptându-se înscrisuri care deși purtau o dată ulterioară hotărârii a cărei revizuire se solicită, atestau situații de fapt existente la data pronunțării acesteia, o asemenea abordare contravine normei juridice și că în cauză nu se regăsește nici premiza ca înscrisul să ateste o situație de fapt anterioară redactării acestuia și care să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, plata sumei de 1.200.000 euro către CNADNR fiind efectuată la data de 22 mai 2013, în baza solicitării de plată a scrisorii de garanție din 15 mai 2013. Împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs revizuenta SC M. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegaliate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei și admiterea cererii sale de revizuire formulate în cauză. În criticile formulate după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta a susținut în esență următoarele: - Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, înscrisul nou prezentat, respectiv adresa emisă la 24 mai 2013, prin care banca a informat că la data de 22 mai 2013, a efectuat plata scrisorii de garanție în cuantum de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R., în sensul că acesta nu putea fi luat în considerație întrucât nu a existat la data pronunțării deciziei instanței de apel și nici nu se referea la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.

În acest sens a arătat că înscrisul menționat, este un înscris nou, ce corespunde cerințelor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care deși poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, acesta corespunde spiritului doctrinei și jurisprudenței întrucât se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente sau care derivă din raporturile contractuale existente între părți și că societatea sa a fost în imposibilitate de a-l prezenta. - Hotărârea instanței de revizuire este nemotivată, întrucât cuprinde motive contradictorii cu privire la situația de fapt, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

în sensul că deși prezintă existența unei practici neunitare, în sensul că se acceptă și înscrisuri noi ce poară o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită dacă acestea se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente, arată că o atare interpretare este contrară normei juridice, fiind de altfel contrară reținerii că înscrisul nu atestă o situație anterioară redactării acestuia, omițând faptul că deși plata sumei de 1.200.000 euro către CNADNR a fost făcută la 22 mai 2013, în baza solicitării de plată a scrisorii de garanție din 15 mai 2013, prima solicitare de plată a fost făcută la 16 aprilie 2009, astfel că actul nou menționat se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.

- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că decizia instanței de revizuire a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., în raport de care înscrisul său îndeplinește toate cerințele impuse de acest text de lege: înscrisul invocat este reprezentat de solicitarea de plată a CNADNR din 24 mai 2013, care deși poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii, acesta se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente și care derivă din raporturile contractuale dintre părți, solicitarea de plată din 16 aprilie 2009; înscrisul nou este doveditor prin el însuși, deoarece este probat prin simpla lui existență, neavând nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă; înscrisul nou a fost descoperit după darea hotărârii, respectiv la 24 mai 2013 când banca a informat-o că a efectuat plata scrisorii de garanție către CNADNR, deci este înscris nou; cât privește condiția ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii, această cerință a textului a fost îndeplinită chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, întrucât se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente ce derivă din raporturile contractuale existente între părți; înscrisul nu a putut fi înfățișat instanței datorită unor împrejurări mai presus de voința sa, față de modalitatea de desfășurare a evenimentelor,

constatarea de către instanța de apel a imposibilității de executare a scrisorii de garanție față de ajungerea la termen și plata efectuată de bancă după mai bine de 4 ani în baza unei cereri de plată făcute după 4 ani de la data expirării termenului de valabilitate a scrisorii de garanție; înscrisul este determinant, întrucât situația de fapt confirmată de acest înscris ar fi condus la altă soluție a instanței de apel, având în vedere că tocmai lipsa plății și imposibilității efectuării acesteia după ajungerea la termen a valabilității scrisorii care a stat la baza reținerii lipsei de interes a societății sale în constatarea inexistenței dreptului CNADNR de a executa scrisoarea de garanție.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România București, prin întâmpinarea depusă la 25 aprilie 2014 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele formulate în scris. Analizând recursul declarat de revizuenta SC M. SA București împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Este știut că potrivit art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri noi doveditoare, reținute de partea adversă care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. prin care recurenta revizuenta SC M. SA a susținut că instanța a interpretat greșit înscrisul nou prezentat și că decizia instanței de revizuire a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. sunt fondate. În cauză, înscrisul nou invocat de recurentă este reprezentat de adresa emisă la 24 mai 2013, prin care banca a informat că la data de 22 mai 2013, a efectuat plata scrisorii de garanție în cuantum de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R. Este de observat că înscrisul menționat, deși este emis ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, acesta se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente care derivă din raporturile contractuale existente între părți, respectiv că plata sumei de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R.

a fost făcută la data de 22 mai 2013, în baza solicitărilor de plată a scrisorii de garanție din 16 aprilie 2009 și din 15 mai 2013. Astfel, se reține că, deși înscrisul menționat a fost descoperit ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, respectiv la 24 mai 2013, când banca a informat-o că a efectuat plata scrisorii de garanție către C.N.A.D.N.R., acesta poate fi calificat ca un înscris nou în sensul cerut de lege, întrucât el nu a putut fi înaintat instanței datorită unor împrejurări mai presus de voința recurentei, față de modul de desfășurare a evenimentelor, constatarea de către instanța de apel a imposibilității de executare a scrisorii de garanție față de ajungerea la termen și plata efectuată de bancă după mii bine de 4 ani în baza unei cereri de plată făcută după 4 ani de la data expirării termenului de validitate a scrisorii de garanție.

Mai mult decât atât, înscrisul este determinant, întrucât situația de fapt confirmată de acest înscris ar fi condus la o altă soluție a instanței de apel prin el însuși, dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului avându-se în vedere că tocmai lipsa plății și imposibilitatea efectuării acesteia după ajungerea la termen a valabilității scrisorii au stat la baza reținerii lipsei de interes a recurentei-revizuente în constatarea inexistenței dreptului C.N.A.D.N.R. de a executa scrisoarea de garanție. Înalta Curte apreciază că înscrisul menționat, adresa din 24 mai 2013 întrunește cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv este un înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, astfel că se impune ca instanța să stabilească situația de fapt și să o reevalueze în raport de înscrisul menționat.

Având în vedere cele de mai sus, nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, cum actul depus de recurenta revizuentă SC M. SA București îndeplinește cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu opinie majoritară, în sensul că: Admite recursul declarat de revizuentă SC M. SA București împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014.