ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul B.E. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 828/P/2010 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care petiționarul o consideră nelegală. Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin rezoluția menționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii V.E. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, P.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași ș.a. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există.
Prin sentința nr. 1866 din 19 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 828/P/2010 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Având în vedere că instanța a respins plângerea petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, o nouă plângere adresată instanței împotriva aceleiași rezoluții este inadmisibilă. În consecință, în temeiul art. 278 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea și îl va obliga pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul B.E. împotriva rezoluției nr. 828/P/2010 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.