ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2793/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 1094 din 9 septembrie 2013, Tribunalul Specializat Argeș, după ce a conexat la Dosarul nr. 1023/1259/2012 pe cel format sub nr. 5674/85/2012 al Tribunalului Sibiu, a respins acțiunea prin care reclamanta SC M.C.F. SA solicitase ca, în contradictoriu cu pârâții SC C. prin lichidatori judiciari C.I.T. SPRL Cluj-Napoca și C.I.T. SPRL Sibiu și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - să se constate că reclamanta este proprietara a trei tabliere cu nr. 1, 2 și 3, având o masă totală de 900 tone, cu valoarea indicată, la termenul din data de 5 noiembrie 2012, de 5.454.499,07 lei, bunuri executate de reclamantă în baza contractului de execuție x din 21 iunie 2010, ce au fost folosite la reconstrucția Podului Feroviar din sectorul Focșani - Putna Seacă.

În motivare, s-a reținut că, reclamanta având la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, potrivit art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatare este una inadmisibilă. Acțiunea în constatare nu creează un nou drept în patrimoniul reclamantului, ci confirmă unul preexistent, ori în cauză nu a fost probat un drept de proprietate asupra produselor anterior formulării acțiunii în constatare. Pârâta SC C. SA a solicitat, cu titlu reconvențional, suspendarea acțiunii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, arătând că se află în această procedură.

La rândul său, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat, pe cale reconvențională, a se constata existența în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra celor trei tabliere, în calitate de beneficiar, în temeiul aceluiași contract, invocând transmisiunea proprietății la momentul livrării pe șantier, cu chemarea, totodată, în garanție, a pârâtei SC C. SA prin administratorul său judiciar, pentru a-l garanta pentru evicțiune în ceea ce privește stăpânirea bunurilor cumpărate. În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtului, instanța a apreciat-o ca inadmisibilă, în considerarea existenței aceleiași posibilități de realizare a dreptului. Împotriva sentinței, a formulat apel reclamanta SC M.C.

SA. Curtea a solicitat apelantei-reclamante să precizeze dacă exercită posesia asupra bunurilor asupra cărora a formulat acțiunea în constatarea dreptului de proprietate, dacă fiind invocarea drept temei al cererii sale a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., art. 969 C. civ. de la 1864 și art. 1270 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009. Acestei cereri de precizare nu i s-a răspuns, situație în care, Curtea a avut în vedere cererea de apel prin prisma celor arătate în fața primei instanțe.

Prin Decizia civilă nr. 7 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins apelul, ca nefondat, Curtea reținând următoarele considerente: Reclamanta pretinde că în baza unui contract de execuție a realizat și livrat pârâtei, intrată în procedură de lichidare, un număr de trei tabliere folosite de aceasta și înglobate în lucrarea executată pentru pârâtul Ministerul Transporturilor, proprietar al rețelei de cale ferată din zona în care lucrarea s-a realizat. Cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Se arată că unul din cele trei tabliere a fost plătit, mai având de primit prețul celorlalte două și că există un grafic de execuție a lucrărilor, de livrare a obiectelor și de eșalonare a plăților, în funcție de recepția fiecăruia.

Se mai invocă existența unei clauze contractuale ce transferă dreptul de proprietate de la producător la SC C. SA asupra fiecăruia dintre cele trei produse în momentul achitării integrale a facturii prețului acestora. Cum se poate observa, reține Curtea, în cauză este vorba despre existența unui bun folosit a realizarea unei lucrări mai mari în beneficiul unui anumit proprietar. Ca atare, cele trei tabliere au făcut obiectul încorporării în lucrarea mai mare, așa încât, în discuție intră un drept de accesiune în condițiile art. 488 și art. 504 și următoarele C. civ. de la 1864. Dispozițiile art. 111 C. proc. civ., invocate de reclamantă, privesc situația în care proprietarul unui bun de sine stătător nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, respectiv în apărarea aceluia dintre elementele ce compun acest drept: usus și abusus.

Astfel, proprietarul are dreptul de a se bucura liber și nestingherit de proprietatea sa, de a o folosi și de a o înstrăina. În cazul de față, însă, nu este în discuție un drept de proprietate clasic ocrotit de dispozițiile art. 480 C. civ., părțile cauzei încheind, pe rând, între ele, contracte în vederea realizării unui bun finit în patrimoniul Ministerului Transporturilor. Acesta, ca autoritate publică, a contractat realizarea unui tronson de cale ferată cu cea de a doua pârâtă, cale ferată ce este proprietatea ministerului. În vederea executării contractului, pârâta a încheiat, la rândul său, un contract de furnizare cu reclamanta pentru cele trei tabliere. În derularea raporturilor părților, tablierele au fost deja încorporate în lucrarea finală, niciun moment reclamanta nepretinzând că ar mai deține bunurile.

Ceea ce se pretinde, însă, este o neexecutare conformă a contractului, respectiv neplata valorii livrării efectuate. Într-o asemenea situație, reclamanta are la îndemână o acțiune în realizare, fie în sensul de a-și recupera bunurilor, în măsura în care desprinderea acestora din lucrarea finală nu ar avea drept efect distrugerea ei, fie în cel al urmăririi realizării dreptului său contractual asupra prețului, așa cum a fost el stabilit cu executantul lucrării. De aceea, în mod corect instanța a reținut a nu putea fi primită acțiunea în constatarea calității de proprietar, ea fiind una subsidiară celei în realizare. Împotriva Deciziei civile nr. 7 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC M.C.

SA Pitești, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei dată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor accesiunii imobiliare prevăzute de art. 580 Noul C. civ. reținând că în mod corect a reținut prima instanță că nu putea fi primită acțiunea în constatare. Arată recurenta că nu avea posibilitatea promovării unei acțiuni în realizarea dreptului deoarece materialele au fost folosite la lucrările ce au făcut obiectul contractului de execuție lucrări iar transferul dreptului de proprietate nu a operat către intimatul chemat în garanție deoarece acesta din urmă nu a efectuat plățile.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed. Recurenta-reclamantă și-a motivat recursul pe dispozițiile art. 304 9 C. proc. civ., greșita aplicare și interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 111 C. proc. civ. Potrivit art. 111 C. proc. civ.: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului". Înalta Curte constată că reclamanta recurentă a învestit instanța de fond cu o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească că este proprietara a trei bunuri executate de aceasta în baza contractului de execuție x din 21 iunie 2010, ce au fost folosite la reconstrucția Podului Feroviar din sectorul Focșani - Putna Seacă.

Pe calea deschisă de art. 111 C. proc. civ. reclamanta poate solicita să se constate existența sau inexistența unui drept, ca regulă. Partea nu are însă acces la această cale dacă poate cere realizarea dreptului, cererea în constatare, în acest caz, neputând fi primită potrivit legii. În speță, astfel cum în mod corect au reținut instanțele, reclamanta putea cere realizarea dreptului, după caz, pe calea unei acțiuni în executarea sau neexecutarea contractului, în daune contractuale sau în reziliere ori în executarea unor obligații de a face generate de contractul de execuție lucrări, pe care și-a întemeiat acțiunea în constatare. Drept urmare, constatarea învestirii cu o acțiune în temeiul art. 111 C. proc.

civ. atrage pentru instanță obligația verificării dacă cererea poate fi primită sau dacă ea nu poate fi primită, caz în care sancțiunea inclusă în ipoteza normei este inadmisibilitatea, verificare pe care instanțele au făcut-o, ele procedând la respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor accesiunii imobiliare prevăzute de art. 580 Noul C. civ., Înalta Curte, reține că aceste dispoziții, pe de o parte nu sunt aplicabile în cauză față de data încheierii contractului de execuție x din 21 iunie 2010 care atrage aplicabilitatea C. civ.

de la 1864 potrivit principiului tempus regit actum, iar pe de altă parte, trimiterile instanței la materia accesiunii imobiliare nu au fost determinante asupra soluției pronunțate întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța a verificat întrunirea condițiilor de promovare a acțiunii în constatare și a reținut inadmisibilitatea acesteia din perspectiva neîndeplinirii acestora. Înalta Curte, constatând că în mod legal instanțele au procedat la respingerea acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., ca inadmisibilă, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC M.C. SA Pitești împotriva Deciziei civile nr. 7 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL