ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2793/2014

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

Sentința nr. 1094 din 9 septembrie 2013, Tribunalul Specializat Argeș, după ce

a conexat la Dosarul nr. 1023/1259/2012 pe cel format sub nr. 5674/85/2012 al

Tribunalului Sibiu, a respins acțiunea prin care reclamanta SC M.C.F. SA

solicitase ca, în contradictoriu cu pârâții SC C. prin lichidatori judiciari

C.I.T. SPRL Cluj-Napoca și C.I.T. SPRL Sibiu și Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - să se constate că reclamanta este proprietara a trei tabliere

cu nr. 1, 2 și 3, având o masă totală de 900 tone, cu valoarea indicată, la

termenul din data de 5 noiembrie 2012, de 5.454.499,07 lei, bunuri executate de

reclamantă în baza contractului de execuție x din 21 iunie 2010, ce au fost

folosite la reconstrucția Podului Feroviar din sectorul Focșani - Putna Seacă.

În motivare, s-a reținut că, reclamanta având

la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, potrivit art. 111 C. proc.

civ., acțiunea în constatare este una inadmisibilă.

Acțiunea în constatare nu creează un nou

drept în patrimoniul reclamantului, ci confirmă unul preexistent, ori în cauză

nu a fost probat un drept de proprietate asupra produselor anterior formulării

acțiunii în constatare.

Pârâta SC C. SA a solicitat, cu titlu

reconvențional, suspendarea acțiunii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, arătând că se află în această procedură.

La rândul său, pârâtul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a solicitat, pe cale reconvențională, a se

constata existența în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra celor trei

tabliere, în calitate de beneficiar, în temeiul aceluiași contract, invocând

transmisiunea proprietății la momentul livrării pe șantier, cu chemarea,

totodată, în garanție, a pârâtei SC C. SA prin administratorul său judiciar,

pentru a-l garanta pentru evicțiune în ceea ce privește stăpânirea bunurilor

cumpărate.

În ceea ce privește cererea reconvențională a

pârâtului, instanța a apreciat-o ca inadmisibilă, în considerarea existenței

aceleiași posibilități de realizare a dreptului.

Împotriva sentinței, a formulat apel

reclamanta SC M.C. SA.

Curtea a solicitat apelantei-reclamante să

precizeze dacă exercită posesia asupra bunurilor asupra cărora a formulat

acțiunea în constatarea dreptului de proprietate, dacă fiind invocarea drept

temei al cererii sale a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., art. 969 C. civ.

de la 1864 și art. 1270 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Acestei cereri de precizare nu i s-a răspuns,

situație în care, Curtea a avut în vedere cererea de apel prin prisma celor

arătate în fața primei instanțe.

Prin Decizia civilă nr. 7 din 14 ianuarie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins

apelul, ca nefondat, Curtea reținând următoarele considerente:

Reclamanta pretinde că în baza unui contract

de execuție a realizat și livrat pârâtei, intrată în procedură de lichidare, un

număr de trei tabliere folosite de aceasta și înglobate în lucrarea executată

pentru pârâtul Ministerul Transporturilor, proprietar al rețelei de cale ferată

din zona în care lucrarea s-a realizat.

Cererea de chemare în judecată se întemeiază

pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Se arată că unul din cele trei tabliere

a fost plătit, mai având de primit prețul celorlalte două și că există un

grafic de execuție a lucrărilor, de livrare a obiectelor și de eșalonare a

plăților, în funcție de recepția fiecăruia.

Se mai invocă existența unei clauze

contractuale ce transferă dreptul de proprietate de la producător la SC C. SA

asupra fiecăruia dintre cele trei produse în momentul achitării integrale a

facturii prețului acestora.

Cum se poate observa, reține Curtea, în cauză

este vorba despre existența unui bun folosit a realizarea unei lucrări mai mari

în beneficiul unui anumit proprietar. Ca atare, cele trei tabliere au făcut

obiectul încorporării în lucrarea mai mare, așa încât, în discuție intră un

drept de accesiune în condițiile art. 488 și art. 504 și următoarele C. civ. de

la 1864.

Dispozițiile art. 111 C. proc. civ., invocate

de reclamantă, privesc situația în care proprietarul unui bun de sine stătător

nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, respectiv în apărarea

aceluia dintre elementele ce compun acest drept: usus și abusus.

Astfel, proprietarul are dreptul de a se

bucura liber și nestingherit de proprietatea sa, de a o folosi și de a o

înstrăina.

În cazul de față, însă, nu este în discuție

un drept de proprietate clasic ocrotit de dispozițiile art. 480 C. civ.,

părțile cauzei încheind, pe rând, între ele, contracte în vederea realizării

unui bun finit în patrimoniul Ministerului Transporturilor.

Acesta, ca autoritate publică, a contractat

realizarea unui tronson de cale ferată cu cea de a doua pârâtă, cale ferată ce

este proprietatea ministerului.

În vederea executării contractului, pârâta a

încheiat, la rândul său, un contract de furnizare cu reclamanta pentru cele

trei tabliere.

În derularea raporturilor părților,

tablierele au fost deja încorporate în lucrarea finală, niciun moment

reclamanta nepretinzând că ar mai deține bunurile.

Ceea ce se pretinde, însă, este o neexecutare

conformă a contractului, respectiv neplata valorii livrării efectuate.

Într-o asemenea situație, reclamanta are la

îndemână o acțiune în realizare, fie în sensul de a-și recupera bunurilor, în

măsura în care desprinderea acestora din lucrarea finală nu ar avea drept efect

distrugerea ei, fie în cel al urmăririi realizării dreptului său contractual

asupra prețului, așa cum a fost el stabilit cu executantul lucrării.

De aceea, în mod corect instanța a reținut a

nu putea fi primită acțiunea în constatarea calității de proprietar, ea fiind

una subsidiară celei în realizare.

Împotriva Deciziei civile nr. 7 din 14

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat

recurs recurenta-reclamantă SC M.C. SA Pitești, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei dată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea

greșită a dispozițiilor accesiunii imobiliare prevăzute de art. 580 Noul C.

civ. reținând că în mod corect a reținut prima instanță că nu putea fi primită

acțiunea în constatare.

Arată recurenta că nu avea posibilitatea

promovării unei acțiuni în realizarea dreptului deoarece materialele au fost

folosite la lucrările ce au făcut obiectul contractului de execuție lucrări iar

transferul dreptului de proprietate nu a operat către intimatul chemat în

garanție deoarece acesta din urmă nu a efectuat plățile.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs din

perspectiva criticilor invocate, constată că recursul nu este fondat pentru

considerentele ce succed.

Recurenta-reclamantă și-a motivat recursul pe

dispozițiile art. 304

9

C. proc. civ., greșita aplicare și

interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 111 C. proc. civ.

Potrivit art. 111 C. proc. civ.: "Partea

care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau

neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere

realizarea dreptului".

Înalta Curte constată că reclamanta recurentă

a învestit instanța de fond cu o acțiune în constatare întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., solicitând să se constate prin hotărâre

judecătorească că este proprietara a trei bunuri executate de aceasta în baza

contractului de execuție x din 21 iunie 2010, ce au fost folosite la

reconstrucția Podului Feroviar din sectorul Focșani - Putna Seacă.

Pe calea deschisă de art. 111 C. proc. civ.

reclamanta poate solicita să se constate existența sau inexistența unui drept,

ca regulă. Partea nu are însă acces la această cale dacă poate cere realizarea

dreptului, cererea în constatare, în acest caz, neputând fi primită potrivit

legii.

În speță, astfel cum în mod corect au reținut

instanțele, reclamanta putea cere realizarea dreptului, după caz, pe calea unei

acțiuni în executarea sau neexecutarea contractului, în daune contractuale sau

în reziliere ori în executarea unor obligații de a face generate de contractul

de execuție lucrări, pe care și-a întemeiat acțiunea în constatare.

Drept urmare, constatarea învestirii cu o

acțiune în temeiul art. 111 C. proc. civ. atrage pentru instanță obligația

verificării dacă cererea poate fi primită sau dacă ea nu poate fi primită, caz

în care sancțiunea inclusă în ipoteza normei este inadmisibilitatea, verificare

pe care instanțele au făcut-o, ele procedând la respingerea acțiunii ca

inadmisibilă.

În ceea ce privește critica referitoare la

aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor accesiunii imobiliare

prevăzute de art. 580 Noul C. civ., Înalta Curte, reține că aceste dispoziții,

pe de o parte nu sunt aplicabile în cauză față de data încheierii contractului

de execuție x din 21 iunie 2010 care atrage aplicabilitatea C. civ. de la 1864

potrivit principiului tempus regit actum, iar pe de altă parte, trimiterile

instanței la materia accesiunii imobiliare nu au fost determinante asupra

soluției pronunțate întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța a

verificat întrunirea condițiilor de promovare a acțiunii în constatare și a

reținut inadmisibilitatea acesteia din perspectiva neîndeplinirii acestora.

Înalta Curte, constatând că în mod legal

instanțele au procedat la respingerea acțiunii în constatare întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., ca inadmisibilă, în baza art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC M.C. SA Pitești împotriva Deciziei civile nr. 7 din 14

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30

septembrie 2014.

Procesat

de GGC - CL