ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 249 din 8 aprilie

2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins cererea

de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC V.S. SRL prin

administratori judiciari Casa de Insolvență Transilvania - Filiala Brașov SPRL

și C. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL prin SCP A. & Q.C. SPRL,

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin cererea formulată, reclamanta SC

V.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând instanței să

constate nulitatea absolută a Contractelor nr. 118 din 17 mai 2009, 119 din 27

mai 2009, 158 din 14 august 2009, 163 din 14 august 2009, 497 din 22 decembrie

2009 încheiate de părți, cu toate consecințele ce decurg din constatarea

nulității absolute a acestora, inclusiv a protocolului din data de 22 decembrie

2009.

Prima instanță a

considerat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că în realizarea

contractului nr. J01/2008 încheiat în anul 2008, între reclamanta SC V.S. SRL

și Compania Națională de Drumuri și Poduri București, pentru continuarea și

realizarea lucrării „Ocolitoare Timișoara", reclamanta a încheiat o serie

de contracte de închiriere utilaje și spații cât și livrare de mărfuri cu

pârâta SC E. SRL, pe care le repudiază invocând faptul că au o cauză ilicită constând

în aceea că SC E. SRL i-a impus prețuri spre a obține avantaje disproporționate

raportat la obiectul prestațiilor, că sumele pretinse nu au o bază reală,

scopul fiind acela de obținere a unor venituri aberante și nejustificate în

raport cu contraprestația oferită dar instanța constată că probatoriul

administrat în cauză nu relevă existența acestei cauze de nulitate absolută a

actului juridic civil.

Prima instanță a

constatat că obiectul contractelor este dat de contraprestații reciproce ale

părților, fiecare având calitatea de creditor și debitor, respectiv pârâta a

oferit spre închiriere spații și utilaje și a furnizat marfă contra unui preț.

Scopul pârâtei în încheierea contractelor a fost acela de a exploata bunurile

din portofoliul său, de a face comerț, respectiv de a obține profit.

S-a mai constatat că

în cauză nu a fost încălcat principiul libertății de voință deoarece

reclamanta, persoană juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu

deplină, nu a fost constrânsă de nici un element obiectiv sau subiectiv în

formarea voinței juridice ce a stat la baza încheierii contractelor

sinalagmatice cu pârâta, iar faptul că aceasta ar fi fost singurul competitor

comercial care ar fi putut satisface necesitățile reclamantei impunând un

anumit preț, chiar disproporționat față de cel mediu de pe piața liberă pentru

servicii similare, nu poate fi în opinia instanței suficient pentru a accepta

opinia doctrinară avansată de reclamantă.

Prin urmare, s-a

apreciat de către prima instanță că, contractele încheiate de părți nu sunt

lovite de nulitate pentru cauză ilicită nici privită stricto sensu și nici lato

sensu astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

precizată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC V.S. SRL, fiind însușit de

administratorii judiciari C. SPRL și Casa de Insolvență Transilvania - Filiala

Brașov SPRL iar prin Decizia civilă nr. 613/A din 22 septembrie 2014, Curtea de

Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că motivul

reiterat, în apel, similar cu cel ce stă la baza cererii reclamantei de

constatare a nulității absolute este art. 968 C. civ., respectiv încheierea

contractelor având o cauză ilicită.

S-a reținut că din niciun

act depus la dosar nu rezultă dovada îndeplinirii condițiilor impuse de

incidența nulității absolute a convențiilor iar probele administrate și

susținerile părților nu pot conduce la concluzia că apelanta avea obligația să

accepte oferta pârâtei sau că nu ar mai existat nicio altă societate cu un

obiect de activitate similar. Acest fapt rezultă chiar din declarația

martorului audiat la fond, care, în mod expres, a arătat că s-au mai purtat

discuții și cu alte societăți, respectiv că a prospectat pentru reclamantă

piața înainte de a fi încheiate contractele cu pârâta și a constatat că aceasta

era societatea cea mai în măsură să asigure reclamantei utilajele necesare

finalizării în termen a lucrărilor contractate cu Compania Națională de Drumuri

și Poduri București și că prețul practicat de pârâtă era cu 10 - 15% peste

prețul pieței, procent care într-o economie de piață liberă nu poate reprezenta

în nici un caz un preț disproporționat.

De asemenea, s-a mai

reținut că încheierea acestor convenții fiind reglementată de principiul

autonomiei de voință, expertiza contabilă, ca singură probă solicitată de

reclamantă, nu putea determina îndeplinirea condițiilor impuse de nulitatea

absolută a convențiilor și nici nu este în măsură să stabilească valoarea prestațiilor

pârâtei, câtă vreme părțile au participat la o negociere pentru a stabili

prețul.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că există contraprestații reciproce ale părților, fiecare având

calitatea de creditor și debitor, respectiv pârâta a oferit spre închiriere

spații și utilaje și a furnizat marfă contra unui preț, că într-adevăr, scopul

pârâtei în încheierea contractelor a fost acela de a exploata bunurile din

portofoliul său, de a face comerț, respectiv de a obține profit, însă, nu a

fost încălcat principiul libertății de voință deoarece reclamanta, persoană

juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu deplină, nu a fost

constrânsă de nici un element obiectiv sau subiectiv în formarea voinței

juridice ce a stat la baza încheierii contractelor sinalagmatice cu pârâta, iar

faptul că aceasta ar fi fost singurul competitor comercial care ar fi putut

satisface necesitățile reclamantei impunând un anumit preț, chiar

disproporționat față de cel mediu de pe piața liberă pentru servicii similare,

nu a putut fi reținut a fi suficient pentru a accepta opinia doctrinară

avansată de reclamantă.

Faptul că situația

economică, determinată, nu doar de prețurile pretins disproporționate, ci și de

necesitatea contractării unui împrumut important și, respectiv de întârzierile

la plată inițial convenite cu CNADNR au condus la imposibilitatea apelantei de

a-și achita debitele, s-a apreciat că nu poate conduce la constatarea nulității

unor contracte.

În fine, nu s-a

dovedit și nici nu s-a solicitat administrarea altei probe din care să rezulte

că pârâta ar deține monopol în domeniu sau în zonă, că s-ar fi încheiat alte

contracte, în condiții similare, vădit mai avantajoase față de alți

cocontractanți, pentru a se stabili intenția pârâtei în realizarea avantajelor

exagerate, în paralel cu însărăcirea apelantei.

Împotriva deciziei

sus-menționate, a declarat recurs reclamanta SC V.S. SRL prin Casa de

Insolvență Transilvania SPRL - Filiala Brașov și C. SPRL, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în

principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și în

subsidiar, modificarea în tot a deciziei cu consecința admiterii cererii de

chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a susținut că deși

instanța a apreciat că probele administrate nu dovedesc susținerile

reclamantei, a respins proba cu expertiza de specialitate contabilă, probă de

natură a demonstra diferențele enorme dintre prețurile din contracte și

prestațiile pârâtei, pe de o parte și dintre prețurile pieței și prețurile

practicate în contractele încheiate, pe de altă parte.

A mai susținut

recurenta că soluția pronunțată nu este motivată, având în vedere că nu au fost

analizate mijloacele de apărare și nu s-a motivat care este rațiunea

respingerii probei cu expertiza specialitatea contabilitate iar din modul în

care este motivată soluția, nu rezultă care este punctul de vedere al instanței

față de argumentele prezentate, în condițiile în care nu sunt nici analizate,

iar soluția în ceea ce privește cererea principală este fundamentată pe părți

din probe sau pe probe ce au demonstrat fără echivoc necesitatea întocmirii

unui raport de expertiză de specialitate.

În continuare, a

arătat recurenta că instanța de apel nu a avut în vedere susținerile sale cu

privire la faptul că necesitatea contractării cu pârâta a survenit din

necesitatea ducerii la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul

încheiat cu CNADNR iar neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate

față de CNADNR ar fi avut consecințe dezastruoase asupra sa, în sensul în care

nu ar mai fi avut dreptul pentru participarea și adjudecarea niciunei licitații

organizată de către CNADNR, o situație ce ar fi generat în mod automat

paralizarea activității societății și concedierea tuturor angajaților.

Totodată, instanța a

ignorat faptul că pârâta era singurul contractant cu care putea încheia aceste

contracte care a impus prețurile spre a obține avantaje disproporționate

raportat la obiectul prestațiilor, aspect confirmat de declarația martorului

N.L.

Pentru realizarea

lucrării, recurenta a fost nevoită să contracteze credite bancare la nivelul de

80% din valoarea contractului, adică aproximativ 16 milioane euro, situație

care a generat costuri financiare ridicate, cu mult peste cele avute în vedere

în proiectele și prognozele sale, situație în care a fost afectat sever

echilibrul financiar din acea perioadă, fapt de care pârâta a profitat pentru

a-și crea avantaje vădit disproporționate.

Urmare a faptului că

pe lângă costurile de finanțare a fost nevoită să suporte și penalități de

întârziere, societatea a intrat în insolvență și profitând de această situație,

pârâta „a constrâns-o" să încheie în data de 22 decembrie 2009 un protocol

de reeșalonare a unui debit, în sumă de 12.907.714,35 ROL, pentru o perioada de

36 de luni, cu plata unei dobânzi la soldul neachitat egală cu dobânda de

referința a BNR.

A mai susținut

recurenta că interpretarea pe care instanța trebuia s-o dea actelor juridice

deduse judecății trebuia să se facă potrivit art. 977 - 985 C. civ. și cu

respectarea dispozițiilor art. 968 - 969 același cod.

A concluzionat

recurenta susținând că singura probă ce poate demonstra fără dubiu că sumele

pretinse de pârâtă nu au o bază reală, scopul fiind acela de obținere a unor

venituri nejustificate în raport cu contraprestația oferită, este expertiza de

specialitate contabilă.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situația

în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În argumentarea

motivului de nelegalitate invocat, astfel cum se poate desprinde din memoriul

de recurs, recurenta a criticat soluția atacată din perspectiva interpretării

contractului având o cauză ilicită și imorală, în condițiile în care pârâta a

profitat de starea de nevoie a reclamantei pentru a obține profit.

Din această

perspectivă, se constată că nu poate fi reținută critica referitoare la greșita

interpretare a actului juridic dedus judecății, susținerile recurentei fiind

nefondate, reprezentarea acesteia asupra înțelesului sintagmei „schimbarea

naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic"

fiind eronată.

A schimba natura sau

înțelesul actului semnifică atribuirea de către instanță a unei alte finalități

actului juridic, încălcând astfel voința părților exprimată în cuprinsul

acestuia și implicit principiul forței obligatorii a actelor juridice legal

făcute - pacta sunt servanda - consfințit de art. 969 C. civ.

Or, în cauză, ceea ce

contestă recurenta nu este modalitatea de interpretare stricto sensu a

dispozițiilor contractuale, ci faptul că voința părților pe parcursul derulării

contractului ar fi fost alta decât cea convenită inițial, aspect care însă nu

poate fi imputat instanței din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult,

interpretarea instanței nu s-a îndepărtat de la natura și înțelesul actelor

juridice, din considerentele deciziei rezultând fără putință de tăgadă că

abordarea cauzei s-a făcut prin raportare la caracterul sinalagmatic al

contractelor atacate, cu referire la contraprestațiile reciproce la care

părțile s-au obligat.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta

reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situația în care

aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte care în mod cert nu pot

fi reținute în ceea ce privește decizia recurată.

Din această

perspectivă, se constată că recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată

este nemotivată, având în vedere că nu s-au analizat apărările formulate și nu

s-a explicitat rațiunea respingerii probei cu expertiza de specialitate

contabilă.

Examinând decizia

recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat, se constată că

susținerea recurentei este nefondată, având în vedere că argumentele instanței

de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse pe larg motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată,

care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, cu respectarea

dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Cu referire la examinarea

probelor administrate se constată că analiza probatoriului s-a făcut prin

raportare la obiectul acțiunii, respectiv nulitatea contractelor ce fac

obiectul prezentului litigiu. Astfel, nu poate fi reținută o eventuală

nemotivare a hotărârii, în condițiile în care din considerentele hotărârii

rezultă că soluția s-a fundamentat pe probatoriul administrat în cauză,

respectiv înscrisuri și proba testimonială, iar în ceea ce privește proba cu

expertiză de specialitate, s-a reținut că aceasta nu era de natură a determina

îndeplinirea condițiilor impuse de nulitatea absolută a convențiilor și nici nu

ar fi fost în măsură să stabilească valoarea prestațiilor pârâtei, câtă vreme

părțile au participat la o negociere pentru a stabili prețul contractului.

În ceea ce privește

trimiterea la dispozițiile art. 977 - 985 C. civ., acestea rămân simple

afirmații cu valoare teoretică, de vreme ce recurenta nu a explicitat în ce

anume constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin

raportare la prevederile legale menționate.

Subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a reiterat

istoricul cauzei, contextul în care s-au încheiat contractele, modalitatea de

interpretare a probatoriului administrat în cauză precum și greșita respingere

a cererii de efectuare a expertizei de specialitate contabilă care ar fi fost

în măsură să evalueze disproporția dintre prestații.

După cum lesne se

poate observa, în speță, niciuna din cele două ipoteze ale motivului de

nelegalitate invocat nu a fost argumentată corect, recurenta neindicând

încălcarea sau greșita aplicare a vreunei norme legale.

Pentru a răspunde

lipsei temeiului legal, recurenta-reclamantă se afla în situația de a demonstra

lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din

conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect

aplicată.

În cazul de față,

este evident că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în

discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pe cale de

consecință, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC V.S. SRL prin Casa de Insolvență

Transilvania SPRL - Filiala Brașov și C. SPRL împotriva Deciziei civile nr.

613/A din 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM