ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 249 din 8 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC V.S. SRL prin administratori judiciari Casa de Insolvență Transilvania - Filiala Brașov SPRL și C. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL prin SCP A. & Q.C. SPRL, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea formulată, reclamanta SC V.S.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând instanței să constate nulitatea absolută a Contractelor nr. 118 din 17 mai 2009, 119 din 27 mai 2009, 158 din 14 august 2009, 163 din 14 august 2009, 497 din 22 decembrie 2009 încheiate de părți, cu toate consecințele ce decurg din constatarea nulității absolute a acestora, inclusiv a protocolului din data de 22 decembrie 2009. Prima instanță a considerat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că în realizarea contractului nr. J01/2008 încheiat în anul 2008, între reclamanta SC V.S.

SRL și Compania Națională de Drumuri și Poduri București, pentru continuarea și realizarea lucrării „Ocolitoare Timișoara", reclamanta a încheiat o serie de contracte de închiriere utilaje și spații cât și livrare de mărfuri cu pârâta SC E. SRL, pe care le repudiază invocând faptul că au o cauză ilicită constând în aceea că SC E. SRL i-a impus prețuri spre a obține avantaje disproporționate raportat la obiectul prestațiilor, că sumele pretinse nu au o bază reală, scopul fiind acela de obținere a unor venituri aberante și nejustificate în raport cu contraprestația oferită dar instanța constată că probatoriul administrat în cauză nu relevă existența acestei cauze de nulitate absolută a actului juridic civil.

Prima instanță a constatat că obiectul contractelor este dat de contraprestații reciproce ale părților, fiecare având calitatea de creditor și debitor, respectiv pârâta a oferit spre închiriere spații și utilaje și a furnizat marfă contra unui preț. Scopul pârâtei în încheierea contractelor a fost acela de a exploata bunurile din portofoliul său, de a face comerț, respectiv de a obține profit.

S-a mai constatat că în cauză nu a fost încălcat principiul libertății de voință deoarece reclamanta, persoană juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu deplină, nu a fost constrânsă de nici un element obiectiv sau subiectiv în formarea voinței juridice ce a stat la baza încheierii contractelor sinalagmatice cu pârâta, iar faptul că aceasta ar fi fost singurul competitor comercial care ar fi putut satisface necesitățile reclamantei impunând un anumit preț, chiar disproporționat față de cel mediu de pe piața liberă pentru servicii similare, nu poate fi în opinia instanței suficient pentru a accepta opinia doctrinară avansată de reclamantă. Prin urmare, s-a apreciat de către prima instanță că, contractele încheiate de părți nu sunt lovite de nulitate pentru cauză ilicită nici privită stricto sensu și nici lato sensu astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC V.S. SRL, fiind însușit de administratorii judiciari C. SPRL și Casa de Insolvență Transilvania - Filiala Brașov SPRL iar prin Decizia civilă nr. 613/A din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că motivul reiterat, în apel, similar cu cel ce stă la baza cererii reclamantei de constatare a nulității absolute este art. 968 C. civ., respectiv încheierea contractelor având o cauză ilicită. S-a reținut că din niciun act depus la dosar nu rezultă dovada îndeplinirii condițiilor impuse de incidența nulității absolute a convențiilor iar probele administrate și susținerile părților nu pot conduce la concluzia că apelanta avea obligația să accepte oferta pârâtei sau că nu ar mai existat nicio altă societate cu un obiect de activitate similar.

Acest fapt rezultă chiar din declarația martorului audiat la fond, care, în mod expres, a arătat că s-au mai purtat discuții și cu alte societăți, respectiv că a prospectat pentru reclamantă piața înainte de a fi încheiate contractele cu pârâta și a constatat că aceasta era societatea cea mai în măsură să asigure reclamantei utilajele necesare finalizării în termen a lucrărilor contractate cu Compania Națională de Drumuri și Poduri București și că prețul practicat de pârâtă era cu 10 - 15% peste prețul pieței, procent care într-o economie de piață liberă nu poate reprezenta în nici un caz un preț disproporționat.

De asemenea, s-a mai reținut că încheierea acestor convenții fiind reglementată de principiul autonomiei de voință, expertiza contabilă, ca singură probă solicitată de reclamantă, nu putea determina îndeplinirea condițiilor impuse de nulitatea absolută a convențiilor și nici nu este în măsură să stabilească valoarea prestațiilor pârâtei, câtă vreme părțile au participat la o negociere pentru a stabili prețul.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că există contraprestații reciproce ale părților, fiecare având calitatea de creditor și debitor, respectiv pârâta a oferit spre închiriere spații și utilaje și a furnizat marfă contra unui preț, că într-adevăr, scopul pârâtei în încheierea contractelor a fost acela de a exploata bunurile din portofoliul său, de a face comerț, respectiv de a obține profit, însă, nu a fost încălcat principiul libertății de voință deoarece reclamanta, persoană juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu deplină, nu a fost constrânsă de nici un element obiectiv sau subiectiv în formarea voinței juridice ce a stat la baza încheierii contractelor sinalagmatice cu pârâta, iar faptul că aceasta ar fi fost singurul competitor comercial care ar fi putut satisface necesitățile reclamantei impunând un anumit preț, chiar disproporționat față de cel mediu de pe piața liberă pentru servicii similare, nu a putut fi reținut a fi suficient pentru a accepta opinia doctrinară avansată de reclamantă.

Faptul că situația economică, determinată, nu doar de prețurile pretins disproporționate, ci și de necesitatea contractării unui împrumut important și, respectiv de întârzierile la plată inițial convenite cu CNADNR au condus la imposibilitatea apelantei de a-și achita debitele, s-a apreciat că nu poate conduce la constatarea nulității unor contracte. În fine, nu s-a dovedit și nici nu s-a solicitat administrarea altei probe din care să rezulte că pârâta ar deține monopol în domeniu sau în zonă, că s-ar fi încheiat alte contracte, în condiții similare, vădit mai avantajoase față de alți cocontractanți, pentru a se stabili intenția pârâtei în realizarea avantajelor exagerate, în paralel cu însărăcirea apelantei.

Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs reclamanta SC V.S. SRL prin Casa de Insolvență Transilvania SPRL - Filiala Brașov și C. SPRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea în tot a deciziei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a susținut că deși instanța a apreciat că probele administrate nu dovedesc susținerile reclamantei, a respins proba cu expertiza de specialitate contabilă, probă de natură a demonstra diferențele enorme dintre prețurile din contracte și prestațiile pârâtei, pe de o parte și dintre prețurile pieței și prețurile practicate în contractele încheiate, pe de altă parte.

A mai susținut recurenta că soluția pronunțată nu este motivată, având în vedere că nu au fost analizate mijloacele de apărare și nu s-a motivat care este rațiunea respingerii probei cu expertiza specialitatea contabilitate iar din modul în care este motivată soluția, nu rezultă care este punctul de vedere al instanței față de argumentele prezentate, în condițiile în care nu sunt nici analizate, iar soluția în ceea ce privește cererea principală este fundamentată pe părți din probe sau pe probe ce au demonstrat fără echivoc necesitatea întocmirii unui raport de expertiză de specialitate.

În continuare, a arătat recurenta că instanța de apel nu a avut în vedere susținerile sale cu privire la faptul că necesitatea contractării cu pârâta a survenit din necesitatea ducerii la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu CNADNR iar neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate față de CNADNR ar fi avut consecințe dezastruoase asupra sa, în sensul în care nu ar mai fi avut dreptul pentru participarea și adjudecarea niciunei licitații organizată de către CNADNR, o situație ce ar fi generat în mod automat paralizarea activității societății și concedierea tuturor angajaților. Totodată, instanța a ignorat faptul că pârâta era singurul contractant cu care putea încheia aceste contracte care a impus prețurile spre a obține avantaje disproporționate raportat la obiectul prestațiilor, aspect confirmat de declarația martorului N.L.

Pentru realizarea lucrării, recurenta a fost nevoită să contracteze credite bancare la nivelul de 80% din valoarea contractului, adică aproximativ 16 milioane euro, situație care a generat costuri financiare ridicate, cu mult peste cele avute în vedere în proiectele și prognozele sale, situație în care a fost afectat sever echilibrul financiar din acea perioadă, fapt de care pârâta a profitat pentru a-și crea avantaje vădit disproporționate. Urmare a faptului că pe lângă costurile de finanțare a fost nevoită să suporte și penalități de întârziere, societatea a intrat în insolvență și profitând de această situație, pârâta „a constrâns-o" să încheie în data de 22 decembrie 2009 un protocol de reeșalonare a unui debit, în sumă de 12.907.714,35 ROL, pentru o perioada de 36 de luni, cu plata unei dobânzi la soldul neachitat egală cu dobânda de referința a BNR.

A mai susținut recurenta că interpretarea pe care instanța trebuia s-o dea actelor juridice deduse judecății trebuia să se facă potrivit art. 977 - 985 C. civ. și cu respectarea dispozițiilor art. 968 - 969 același cod. A concluzionat recurenta susținând că singura probă ce poate demonstra fără dubiu că sumele pretinse de pârâtă nu au o bază reală, scopul fiind acela de obținere a unor venituri nejustificate în raport cu contraprestația oferită, este expertiza de specialitate contabilă. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, astfel cum se poate desprinde din memoriul de recurs, recurenta a criticat soluția atacată din perspectiva interpretării contractului având o cauză ilicită și imorală, în condițiile în care pârâta a profitat de starea de nevoie a reclamantei pentru a obține profit. Din această perspectivă, se constată că nu poate fi reținută critica referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, susținerile recurentei fiind nefondate, reprezentarea acesteia asupra înțelesului sintagmei „schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic" fiind eronată.

A schimba natura sau înțelesul actului semnifică atribuirea de către instanță a unei alte finalități actului juridic, încălcând astfel voința părților exprimată în cuprinsul acestuia și implicit principiul forței obligatorii a actelor juridice legal făcute - pacta sunt servanda - consfințit de art. 969 C. civ. Or, în cauză, ceea ce contestă recurenta nu este modalitatea de interpretare stricto sensu a dispozițiilor contractuale, ci faptul că voința părților pe parcursul derulării contractului ar fi fost alta decât cea convenită inițial, aspect care însă nu poate fi imputat instanței din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult, interpretarea instanței nu s-a îndepărtat de la natura și înțelesul actelor juridice, din considerentele deciziei rezultând fără putință de tăgadă că abordarea cauzei s-a făcut prin raportare la caracterul sinalagmatic al contractelor atacate, cu referire la contraprestațiile reciproce la care părțile s-au obligat. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte care în mod cert nu pot fi reținute în ceea ce privește decizia recurată. Din această perspectivă, se constată că recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată este nemotivată, având în vedere că nu s-au analizat apărările formulate și nu s-a explicitat rațiunea respingerii probei cu expertiza de specialitate contabilă.

Examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat, se constată că susținerea recurentei este nefondată, având în vedere că argumentele instanței de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse pe larg motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Cu referire la examinarea probelor administrate se constată că analiza probatoriului s-a făcut prin raportare la obiectul acțiunii, respectiv nulitatea contractelor ce fac obiectul prezentului litigiu.

Astfel, nu poate fi reținută o eventuală nemotivare a hotărârii, în condițiile în care din considerentele hotărârii rezultă că soluția s-a fundamentat pe probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri și proba testimonială, iar în ceea ce privește proba cu expertiză de specialitate, s-a reținut că aceasta nu era de natură a determina îndeplinirea condițiilor impuse de nulitatea absolută a convențiilor și nici nu ar fi fost în măsură să stabilească valoarea prestațiilor pârâtei, câtă vreme părțile au participat la o negociere pentru a stabili prețul contractului. În ceea ce privește trimiterea la dispozițiile art. 977 - 985 C. civ., acestea rămân simple afirmații cu valoare teoretică, de vreme ce recurenta nu a explicitat în ce anume constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin raportare la prevederile legale menționate.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a reiterat istoricul cauzei, contextul în care s-au încheiat contractele, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză precum și greșita respingere a cererii de efectuare a expertizei de specialitate contabilă care ar fi fost în măsură să evalueze disproporția dintre prestații. După cum lesne se poate observa, în speță, niciuna din cele două ipoteze ale motivului de nelegalitate invocat nu a fost argumentată corect, recurenta neindicând încălcarea sau greșita aplicare a vreunei norme legale.

Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta-reclamantă se afla în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. În cazul de față, este evident că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Pe cale de consecință, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.S. SRL prin Casa de Insolvență Transilvania SPRL - Filiala Brașov și C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 613/A din 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - LM