ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș la data de la data de 20 martie 2015, sub nr. x/30/201, reclamanta Asocierea A. SA - B. SRL - C. SRL, prin liderul de asociere A. SA, în insolvență, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei Ia plata sumei de 33.752.214,72 RON reprezentând sume datorate de aceasta conform facturilor fiscale nr. x din 24 septembrie 2010, 13763 din 24 septembrie 2010, 13764 din 24 septembrie 2010, 13765 din 24 septembrie 2010, 13766 din 24 septembrie 2010, 13767 din 24 septembrie 2010, 13768 din 24 septembrie 2010, 13769 din 24 septembrie 2010, 13770 din 24 septembrie 2010, 13771 din 24 septembrie 2010, 13772 din 24 septembrie 2010, 13773 din 24 septembrie 2010, 13774 din 24 septembrie 2010 cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 423/NLP/PI din 14 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2015 a fost respinsă acțiunea formulată, astfel cum a fost completată de reclamanta Asocierea SC A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de asociere SC A. SA - în insolvență - prin administrator judiciar D. SPRL în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 423/NLP/PI din 14 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2015 a declarat apel reclamanta A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de asociere SC A. SA, în insolvență, prin administrator judiciar D. SPRL Arad solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 753/A din data de 11 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta Asocierea A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de asociere SC A. SA, în insolvență, prin administrator judiciar D. SPRL Arad împotriva Sentinței civile nr. 423/NLP/PI din 14 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Asocierea SC A. SA - B. SRL - C. SRL.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că, cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru având în vedere că este în insolvență.

Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că decizia atacată a fost comunicată la 9 noiembrie 2016 iar recursul a fost declarat la 7 decembrie 2016.

La data de 13 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimată cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.

La data de 28 martie 2017 s-a constatat că intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate, punându-i-se în vedere recurentei obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a constatat că recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iunie 2017 potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017, a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen la 31 ianuarie 2018 în vederea soluționării recursului.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În acest sens se arată că, deși în mod formal motivată, decizia recurată este în mod vădit criticabilă deoarece instanța nu a analizat argumentele recurentei dar nici apărările intimatei ci a dezvoltat argumentația instanței de fond referitoare la existența unui abuz de drept fără însă a indica în clar abuzul, cine l-a realizat, respectiv norma legală încălcată.

Calea acțiunii pentru îmbogățire fără just temei a fost exercitată ca o consecință a respingerii acțiunii principale - acțiunea pe temei contractual, obiect al Dosarului nr. x/2012. Rezultă neclar din motivare că acțiunea nu ar fi admisibilă având în vedere caracterul subsidiar al acestei acțiuni in rem verso. Or, raportat la indicarea expresă a Dosarului nr. x/2012, devine evident că instanța de control judiciar a omis în mod nejustificat să indice care ar fi totuși calea principală ce trebuia or putea fi urmărită de reclamantă raportat la situația concretă iar nu una generală și abstractă. Astfel, deși instanța indică temeiul de drept pe care își întemeiază hotărârea, aceasta nu reprezintă o motivare în sensul propriu, care să fie lămuritoare pentru părți cu privire la argumentele care au fost avute în vedere la luarea respectivei hotărâri.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, deși instanța indică temeiul de drept pe care își întemeiază hotărârea, aceasta nu reprezintă o motivare în sensul propriu, care să fie lămuritoare pentru părți cu privire la argumentele care au fost avute în vedere la luarea respectivei hotărâri.

Recurenta invocă această critică raportat la modul în care instanța a înțeles să soluționeze chestiunea existenței datoriei - în sensul prevăzut de art. 1345 C. civ., inclusiv prin raportare la modul în care s-a pronunțat Curtea de Apel asupra autorității de lucru judecat relativ la starea de fapt dedusă judecății și la hotărârile definitive relevante în acest litigiu. Astfel, pentru argumente oculte părților, susține recurenta, instanța a decis că nu există autoritate de lucru judecat pentru că instanțele care s-au pronunțat în Dosarul nr. x/2012 nu au analizat facturile din acest litigiu, întrucât au apreciat că sunt emise în afara contractului.

Or, chestiunea autorității de lucru judecat nu a vizat tărâmul legislativ sub care s-a promovat acțiunea, ci dimpotrivă, autoritatea de lucru judecat privește tocmai chestiunea existenței datoriei raportat la realizarea prestației generatoare a respectivei datorii. Iar din acest punct de vedere, hotărârea definitivă pronunțată în dosarul mai sus indicat este neechivocă - realitatea prestațiilor nu mai poate fi contestată, întrucât la dosar au fost depuse înscrisuri emanate de la debitoarea-pârâtă și în acest dosar prin care aceasta recunoaște cantitățile lucrărilor pretinse la plată și calitatea lor.

Câtă vreme cu caracter definitiv și irevocabil a fost statuat de către instanțele de judecată că prestațiile invocate de către reclamantă nu mai pot fi sub semnul incertitudinii, apreciază recurenta că dezlegarea dată de către instanță este greșită.

Susține recurenta că la fel de greșită este și rezolvarea pe care instanța o aduce chestiunii așa-ziselor proceduri pe care părțile nu le-ar fi respectat la momentul comandării lucrărilor în litigiu. Prin maniera de motivare, deși instanța nu își construiește în realitate, soluția pe acest argument, se induce, prin considerente, teza conform căreia culpa pentru nerealizarea respectivelor proceduri - aflate exclusiv în sarcina pârâtei - ar fi imputabilă reclamantei și deci, aceasta ar trebui să suporte și consecințele ei.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sens în care arată că, deși în mod formal motivată, decizia recurată este criticabilă deoarece instanța nu a analizat argumentele recurentei dar nici apărările intimatei ci a dezvoltat argumentația instanței de fond.

Critica este nefondată.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a îndeplini această obligație de a motiva hotărârea pronunțată instanța judecătorească nu este ținută să examineze și să discute în mod special argumentele invocate de părți ci este suficient să arate motivele de fapt și de drept ce au determinat hotărârea, enunțând probele care au condus la convingerea instanței și exprimând considerentele care au impus aplicarea dispozițiilor legale pe care și-a întemeiat hotărârea pronunțată.

În acest sens, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, având în vedere natura raporturilor juridice dintre părți cu motivarea că obligația de restituire a îmbogățirii fără temei legitim apare ca un mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată, în condițiile în care nu există alte mijloace juridice pentru apărarea acestor drepturi subiective însă recurenta nu a arătat în ce bază a executat lucrări, câtă vreme pârâta nu avea dreptul să contracteze astfel de lucrări în afara cadrului legal reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Așadar, instanța a motivat esența respingerii acțiunii pentru îmbogățire fără just temei fiind astfel respectate dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Nu este fondată nici critica prin care se susține că nu rezultă clar din motivare că acțiunea nu ar fi admisibilă având în vedere caracterul subsidiar al acțiunii de in rem verso, deși instanța de apel a menționat expres Dosarul nr. x/2012 și faptul că nu au fost avute în vedere facturile care formează obiectul prezentului dosar pe motiv că exced cadrului procesual.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a arătat că faptul că facturile în cauza nu au fost luate în considerare în Dosarul nr. x/2012 deoarece, fiind anterioare încheierii celor două contracte, s-a considerat că exced cadrului procesual stabilit prin însăși acțiunea introductivă a reclamantei.

În aceste condiții este evident că neluarea în considerare a facturilor în Dosarul nr. x/2012 nu deschide calea acțiunii de in rem verso ca acțiune subsidiară întrucât instanța a respins cererea având în vedere cadrul procesual stabilit de reclamantă. Faptul că recurenta nu a indicat un temei legal apt să determine admiterea cererii privind facturile emise în afara cadrului contractual nu implică o obligație a instanței să ofere consultanță cu privire la cea mai adecvată cale de urmat de către reclamantă sau să indice care ar fi calea principală ce trebuia or putea fi urmărită de reclamantă raportat la situația concretă.

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, raportat la modul în care instanța a înțeles să soluționeze problema existenței datoriei, în sensul prevăzut de art. 1345 C. civ., reținând că nu există autoritate de lucru judecat pentru că instanțele care s-au pronunțat în Dosarul nr. x/2012 nu au analizat facturile din acest litigiu, întrucât au apreciat că sunt emise în afara contractului.

Înalta Curte, reține faptul că instanța de apel nu a statuat asupra existenței sau nu a datoriei rezultate din facturile emise în afara cadrului contractual ci a punctat faptul că din analiza textului art. 1345 C. civ., rezultă că pentru a fi în prezența îmbogățirii fără justă cauză care să dea naștere raportului juridic de obligații și creditorul să aibă dreptul la acțiunea în restituire, care să fie admisibilă, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții, inclusiv aceea ca, creditorul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță.

Conform art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat prin urmare domeniul îmbogățiri fără justă cauză este restrâns datorită caracterului subsidiar al acțiunii de in rem verso.

Or, în condițiile în care recurenta reclamantă are la îndemână o acțiune în pretenții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru facturile emise în afara cadrului contractual, acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate, cum în mod corect au reținut instanțele.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Asocierea SC A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de Asociere SC A. SA - în insolvență - prin administrator judiciar D. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 753/A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT