ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2059/2017

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 martie 2014 pe rolul Tribunalului Timiș, secția pentru contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul de asociere A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 149.482,565 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 15.02.2014 și în continuare, până la data plății, aferente a 36 de facturi fiscale în cuantum total de 87.343.094,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor nr. 111/533 din 15 septembrie 2010 și nr. 111/534 din 15 septembrie 2010.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 285 din data de 18 februarie 2015, Tribunalul Timiș, secția pentru contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul de asociere A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA.

Calea de atac a apelului formulată împotriva sentinței civile nr. 285 din 18 februarie 2015 a Tribunalului Timiș, secția pentru contencios administrativ și fiscal. Împotriva hotărârii de fond, la data de 18 martie 2015 a formulat apel reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul de asociere A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2015.

Soluția instanței de apel Prin decizia civilă nr. 42 din data de 28 mai 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul de asociere A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 42 din 28 mai 2015 a formulat recurs reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul de asociere A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanțele anterioare au analizat, în aparență, aceeași excepție - excepția prescripției, dar, în timp ce instanța de fond a analizat excepția prescripției dreptului de a solicita penalitățile, invocată de pârâte, Curtea de Apel Timișoara a analizat excepția prescripției dreptului la acțiuni privind capitalul. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că motivarea instanței nu este lămuritoare pentru părți și nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate motivele invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a aplicat și interpretat eronat dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01.10.2015, intimata-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a invocat excepția inadmisibilității declarării căii de atac a recursului, conform prevederilor art. 457 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. În subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19.10.2015, intimata-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, a invocat excepția tardivității recursului, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 16.11.2015 recurenta-reclamantă a înregistrat la dosarul de recurs răspuns la întâmpinările formulate în cauză, solicitând respingerea excepțiilor și înlăturarea apărărilor formulate.

Procedura de soluționare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. La data de 29 decembrie 2016 intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA) a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză, exprimându-și acordul față de propunerea magistratului raportor de respingere a recursului ca inadmisibil. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, constată că recursul declarat de reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul asocierii A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL, este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”, iar potrivit art. 129 din Constituția României: „Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.” Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 C. proc. civ. De asemenea, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză vor fi avute în vedere și dispozițiile legii speciale, respectiv art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora: „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel.” Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Înalta Curte reține că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 au instituit un dublu grad de jurisdicție cât privește litigiile derulate în legătură cu contractele de achiziții publice sau de concesiuni de servicii ori de lucrări publice, iar calea de atac defiptă de legiuitor era apelul, astfel cum s-a stabilit prin modificările aduse O.U.G. nr. 34/2006 prin Legea nr. 76/2012. Totodată, instanța de control judiciar constată că, prin decizia nr. 20/2015 privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea pronunțată de către secția de contencios administrativ a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs.” Analizând cele stabilite prin această decizie, prin raportare și la considerentele expuse în cuprinsul său, rezultă că singura modificare survenită în privința art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006 se refera la recalificarea căii de atac ca fiind reprezentată de recurs, și nu de apel, nefiind afectate nici competența materială a instanțelor de judecată, nici dublul grad de jurisdicție stabilit de legiuitor. Raportat la recursul de față, reclamanta a promovat și susținut calea de atac a apelului împotriva hotărârii de fond, apelul fiind soluționat prin decizia civilă nr. 42 din 28 mai 2015 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, printr-o hotărârea definitivă. Așadar, reclamanta a urmat calea de atac prevăzută de lege, epuizând dreptul conferit de legiuitor de a contesta rezultatul litigiului. În condițiile în care, ulterior pronunțării hotărârii atacate prin prezentul recurs, a fost pronunțată decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți, secțiile unite, trebuie subliniat că, prin această decizie nu s-a deschis posibilitatea formulării unei noi căi de atac, respectiv a recursului împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, ci, așa cum s-a arătat anterior, s-a procedat doar la o recalificare a unicei căi de atac permisă de lege. Rezultă, astfel, că decizia nr. 42 din 28 mai 2015 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești care pot fi atacate cu recurs potrivit art. 483 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ., raportat la art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Asocierea A. SA - B. ZRT - C. SRL - D. SRL, prin liderul asocierii A. SA, prin administrator judiciar E. SPRL, ca inadmisibil.