ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 879/2014

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 din 30

mai 2013, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de contestatoarea SC B.P. SRL, iar in temeiul art. 198 al.4

lit. k) C. proc. pen. i s-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 2.000 de

lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, contestația la executare este un procedeu

jurisdicțional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de

executare, respectiv o activitate contencioasă privitoare la incidentele de

executare care necesită intervenția unei instanțe.

Art. 461 C. proc.

pen. prevede patru cazuri in care se poate face contestația la executare:

a) când s-a pus

în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când

executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în

hotărârea de condamnare;

c) când se

ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută ori vreo

împiedicare la executare;

d) când se

invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de

micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

S-a reținut că

normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate

fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul

a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se

împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive,

putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate

în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce

privește soluția.

Curtea a

constatat că prezenta contestație la executare a fost formulată față de

sentința penală nr. 433 din 01 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7597/2/2012

al Curții de Apel București, secția II-a penală, prin care a fost respinsă, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de S.C. B.P. S.R.L. împotriva

sentinței penale nr. 383 din 03 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5641/2/2012

al Curții de Apel București, secția II-a penală.

De altfel, prin

sentința atacată prin contestația ih anulare, a fost respinsă ca inadmisibilă

contestația la executare a sentinței penale nr. 223 din 30 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția II-a penală.

Astfel,

instanța a constatat că petenta și-a exercitat dreptul de a formula cereri

(contestații la executare/ în anulare) cu rea-credință, contrar scopului în

vederea căruia a fost recunoscut de lege.

Prin sentința

penală nr. 437/F din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a calificat ca recurs cererea formulată de SC B.P. SRL, de constatare a

nulității sentinței penale nr. 248 din 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, și a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București.

În temeiul art.

42 C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a recursului

formulat de recurenta contestatoare SC B.P. SRL împotriva sentinței penale nr.

248 din 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia fiind

definitivă.

Examinând

hotărârea recurată, astfel cum impun dispozițiile C. proc. pen., Înalta Curte

reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine

atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl

prevede sau ii exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui

drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al

căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate îh situații juridice

identice.

C. proc. pen.

reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac

ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și

motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatoarea

SC B.P. SRL a formulat recurs, care a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin declinare de competența, recurs formulat împotriva unei sentințe

pronunțate de Curtea de Apel București prin care a fost respinsă ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoare, împotriva

unei sentințe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare,

hotărâre care, însă, este definitivă

Dacă s-ar

recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac

consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Așa fiind,

întrucât nu pot fi atacate cu recurs hotărârile definitive, Înalta Curte va

respinge recursul ca inadmisibi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SRL împotriva

sentinței penale nr. 248 din 30 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Obligă recurenta

contestatoare la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 11 martie 2014.