ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 879/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 248 din 30 mai 2013, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoarea SC B.P. SRL, iar in temeiul art. 198 al.4 lit. k) C. proc. pen. i s-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 2.000 de lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, respectiv o activitate contencioasă privitoare la incidentele de executare care necesită intervenția unei instanțe. Art. 461 C. proc. pen.

prevede patru cazuri in care se poate face contestația la executare: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută ori vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

S-a reținut că normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția. Curtea a constatat că prezenta contestație la executare a fost formulată față de sentința penală nr. 433 din 01 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7597/2/2012 al Curții de Apel București, secția II-a penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de S.C.

B.P. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 383 din 03 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5641/2/2012 al Curții de Apel București, secția II-a penală. De altfel, prin sentința atacată prin contestația ih anulare, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare a sentinței penale nr. 223 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală. Astfel, instanța a constatat că petenta și-a exercitat dreptul de a formula cereri (contestații la executare/ în anulare) cu rea-credință, contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege. Prin sentința penală nr. 437/F din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a calificat ca recurs cererea formulată de SC B.P.

SRL, de constatare a nulității sentinței penale nr. 248 din 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București. În temeiul art. 42 C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a recursului formulat de recurenta contestatoare SC B.P. SRL împotriva sentinței penale nr. 248 din 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia fiind definitivă. Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispozițiile C. proc. pen., Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau ii exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate îh situații juridice identice. C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatoarea SC B.P. SRL a formulat recurs, care a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție prin declinare de competența, recurs formulat împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoare, împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare, hotărâre care, însă, este definitivă Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Așa fiind, întrucât nu pot fi atacate cu recurs hotărârile definitive, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SRL împotriva sentinței penale nr. 248 din 30 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2014.