ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3332/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3332/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.A. împotriva sentinței penale nr. 260 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 260 din data de 23 mai 2013, Curtea de Apel București, secția I penală,

în baza art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul V.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioada de 7 ani.

În baza art. 239 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioada de 7 ani și a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71-64 C. pen.

A deduce din pedeapsă durata prevenției de la 29 ianuarie 2013 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

A obligat pe inculpat la plata a 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța acesta sentință, Curtea a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 3/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călărași, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului: V.A., fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acte de terorism prev. de art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ultraj prev. de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Pe situația de fapt, Ministerul Public a reținut:

La data de 14 ianuarie 2013, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călărași a fost sesizat de conducerea I.J.P. Călărași cu privire la faptul că, în ziua de 10 ianuarie 2013, inculpatul V.A. s-a prezentat în audiență la adjunctul inspectorului-șef, comisar șef de poliție N.I., ocazie cu care i-a învederat acestuia faptul că fiul său, V.I.E., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, respectiv de 25 ani de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de „viol" și „omor", a fost condamnat pe nedrept, iar responsabilul principal pentru această situație este agentul șef de poliție B.S. care funcționează la poliția de domiciliu a inculpatului, respectiv postul de poliție Roseți.

Cu același prilej inculpatul a mai arătat că, în repetate rânduri, i-a oferit polițistului menționat diferite foloase materiale pentru a obține protecție din partea acestuia, însă, pentru că i-au fost înșelate așteptările, se va răzbuna pe acesta și pe familia sa prin incendierea autoturismului și a apartamentului în care polițistul

locuiește, condiționând actele sale de eliberarea fiului său până la data de 30 ianuarie

2013.

În procesul-verbal întocmit, dar și în declarația dată în calitate de martor în cauză, comisarul șef de poliție N.I. a învederat faptul că amenințările inculpatului nu au avut un caracter izolat, ci au fost proferate în manieră asemănătoare și cu prilejul altor audiențe anterioare, respectiv în datele de 22 martie 2011, 27 noiembrie 2012, culminând cu amenințările ce au avut un caracter mai virulent și mai explicit, din data de 14 ianuarie 2013 făcând referire chiar la faptul pă va

pune o persoană să îmbibe o butelie cu benzină pe care să o arunce pe scara blocului unde domiciliază polițistul și ulterior își va asuma răspundere % incendiului.

Pentru confirmarea veridicității susținerilor comisarului șef N.I. cu privire la afirmațiile inculpatului, în cauză ș-a: procedat la înregistrarea în mediul ambiental a convorbirilor purtate cu prilejul unei noi audiențe acordate de acesta inculpatului în data de 16 ianuarie 2013.

Și cu acest prilej, inculpatul a reiterat amenințările anterioare la adresa polițistului B.S., susținând în continuare intenția de a utiliza materiale explozive pentru a-l omorî pe acesta și pe membrii familiei sale, dar și faptul că nu-i pasă de consecințele unei asemenea fapte și de potențialul afectării unor victime colaterale unui asemenea act de violență („îi dau foc dom'le. Îi pui butelie în scara blocului! Dacă nu duce criminalii, că nu-i copilu ăla criminal").

Cu prilejul aceleiași întrevederi pe care a avut-o cu comisarul șef N.I., inculpatul a explicat în amănunt modalitatea concretă în care își va pune în aplicare planul, susținând totodată că a fost sfătuit în acest sens de alte persoane: „Îi dau cu benzină pă toată butelia; i-am dat drumul pă scară și am aruncat, am deschis o fereastră și am aruncat cu o feștilă. O feștilă fiind o aia cu care porneam mașinile odată. Porneam mașinile odată".

După această întrevedere, inculpatul face toate demersurile necesare pentru a putea lua legătura telefonic cu fiul său la penitenciar, intervenind chiar la un vecin în acest sens, pe care-l roagă să-i transmită fiului său să declare în fața organelor judiciare că a fost forțat și bătut de polițiști pentru a face anume declarații: „.uite mă, sună-l și a zis Ș. - fiind porecla inculpatului - să-l sune p-ăla să zică că a luat bătaie. Decât atâta să zică, că a luat bătaie de la S. și de la C., ai

auzit? "Nu știe nimic, atâta vreau io dă la el, auzi"?. "Roagă pă el frumos să

dai un telefon lui E., să-i zică Iu Ș. ăla micu (fiind fiul său) decât că a fost bătut dă B. și C., nu ți-am spus? Atâta vreau dă la el, că-i aproape scăpat".

În declarațiile date în fața organelor de anchetă și a instanței de judecată, inculpatul a recunoscut faptul că a amenințat că va da foc unei butelii pentru a-l omorî pe polițistul B.S. și pe familia acestuia, punând acest gest pe seama faptului că polițistul B.S. este responsabilul pentru arestarea fiului său, deși el i-a oferit acestuia diferite foloase materiale. Ba mai mult decât atât, în fața procurorului de caz acesta a reiterat amenințările la adresa polițistului: „vreau să-i dau foc dacă legea nu-mi face dreptate și nu va fi pus în libertate fiul meu. Dacă copilul meu este eliberat din pușcărie nu voi mai trece la acțiune, așa cum am arătat. Arăt că am stabilit un termen limită, până la 30 ianuarie 2013 în care autoritățile să-mi îndeplinească cerința. Dacă mi se va face dreptate și obțin promisiunea că fiul meu va fi eliberat, voi renunța la acest termen"."Toate amenințările pe care le-am făcut au fost făcute pentru a atrage atenția autorităților asupra cazului fiului meu și pentru a dovedi faptul că acesta e nevinovat".

Rechizitoriul parchetului a fost întocmit în baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal sesizare; declarație învinuit; declarații inculpat; declarații martori; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice; proces-verbal de redare a convorbirilor în mediul ambiental; copii hotărâri judecătorești; copie rechizitoriu; proces-verbal percheziție domiciliară; înscrisuri ridicate cu ocazia percheziției domiciliare; fișa de cazier judiciar; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Prezent în instanță, la termenul din data de 22 mai 2013, inculpatul în baza art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen. a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor

pentru care a fost trimis în judecată și solicită ca aceasta să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește.

Analizând și coroborând probele administrate în cauză, Curtea de Apel a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 4 noiembrie 2010, fiul inculpatului din prezenta cauza, respectiv numitul V.I.E., a fost condamnat de către Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 108 la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, multiple infracțiuni de viol și violare de domiciliu.

Fără a analiza în detaliu activitatea infracțională a fiului inculpatului, Curtea a reținut doar că acesta pătrundea noaptea în casele femeilor în vârstă din satul în care locuia, le viola, le bătea și în cazul uneia dintre victime, după ce a violat-o ejaculând și pe hainele acesteia la finalul violului, a omorât-o prin sugrumare.

Făptuitorul a recunoscut faptele și nu doar atât, din analiza A.D.N. a lichidului seminal de pe corpul și hainele victimelor, s-a dovedit că acesta aparține fiului inculpatului din prezenta cauza.

Condamnarea fiului său l-a marcat profund pe inculpatul din prezenta cauza, numitul V.A.

Acesta pur și simplu nu a putut concepe și accepta faptul că fiul său pentru care a muncit toată viața și la care ține deosebit de mult nu este altceva decât un violator în serie de femei bătrâne și un autor al infracțiunii de omor, dovedit prin hotărâre judecătorească definitivă.

Probabil, ca un procedeu de apărare psihică, inculpatul din prezenta cauza și-a construit mental un alt fir narativ al situației de fapt, născocind o variantă conspiraționistă în care victimă a căzut fiul său, iar vinovatul pentru tot ce i s-a întâmplat rău fiului este șeful de post din comună.

A început să-l șicaneze pe șeful de post, să-l amenințe, deplasându-se chiar la locul de muncă al acestuia, unde l-a amenințat pe șeful de post B., în prezența mai multor martori, cu incendierea autovehiculului și uciderea copiilor polițistului (fila 145 d.u.p.). Motivul actelor de ultraj a fost că șeful de post a fost cel care i-ar fi arestat fiul.

Pentru o infracțiune atât de gravă și în legătură directă cu activitatea profesională a polițistului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a găsit de cuviință să-i aplice făptuitorului o simplă amendă administrativă (fila 145 d.u.p.).

Încurajat de reacția stupefiantă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, inculpatul a apreciat că poate trece la planuri mai elaborate de pedepsire a polițiștilor și de eliberare din penitenciar a fiului său criminal și violator în serie (după cum rezultă indubitabil din hotărârea de condamnare definitivă).

Pe parcursul anului 2012, în locuri publice, respectiv în piața Municipiului Călărași și în fața sediului Poliției Municipiului Călărași, dar și în sediul locului de muncă a agentului B., inculpatul a continuat să-i adreseze amenințări în legătură cu presupusa vină a polițistului pentru că i-ar fi arestat fiul.

În mod evident, descurajat de rezultatul plângerii sale anterioare pentru ultraj și știind că și alte eventuale plângeri ar urma să fie soluționate tot de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, polițistul nu a mai formulat plângere pentru ultraj.

Inculpatul, prin declarațiile date în faza de urmărire penală recunoaște în mod constant amenințările adresate polițistului din comună, arătând în continuare că „nu am de gând să-i fac nimic dacă problema este rezolvată" (fila 32 d.u.p. verso).

În paralel cu actele de ultraj, prin amenințare asupra agentului B., inculpatul, dând dovadă de tenacitate și perseverență în activitatea sa de a-și elibera prin orice mijloace fiul condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare s-a deplasat în repetate rânduri la I.J.P. Călărași unde a intrat în audiență la adjunctul șefului I.P.J. Călărași, respectiv comisar șef N.I., martor în prezenta cauza.

Pe parcursul audiențelor, agresivitatea inculpatului se dovedește a fi una progresivă.

În prima, desfășurată în luna martie 2011, inculpatul doar s-a plâns că fiul său este condamnat nevinovat din cauza polițistului din comună, care ar ști care este adevăratul făptuitor și este responsabil de reținerea pe nedrept a infracțiunilor reținute în sarcina fiului său.

În audiențele ulterioare, respectiv în 27 noiembrie 2012 și în 10 ianuarie 2013, inculpatul a început să profereze amenințări la adresa polițistului și a familiei polițistului din comună, arătând că urmează să-l „pedepsească" pentru a ști și el cum e să trăiești fără un copil (declarație martor N.I., fila 37-38 dosar).

Martorul însuși a sesizat înverșunarea crescută cu care inculpatul se prezenta în audiență, pretențiile sale începând să crească. Astfel, de la simpla plângere în legătură cu faptul că fiul său este nevinovat, acum a început să solicite comisarului să facă demersuri să-i fie eliberat fiul din închisoare.

În data de 10 ianuarie 2013 a dat și un ultimatum comisarului de poliție arătând că dacă până în data de 30 ianuarie 2013 fiul său nu va fi eliberat, va incendia autoturismul polițistului din comună și va arunca o butelie îmbibată cu benzină în scara blocului unde locuiește polițistul și îi va da foc pentru a exploda.

Întrebat de procuror dacă nu s-a gândit că va face rău și altor persoane a arătat că nu s-a gândit la asta. De asemenea, a reiterat că vrea să-l ucidă pe polițist și pe toată familia lui dacă fiul său nu va fi pus în libertate (filele 30 -33 d.u.p.).

Se observă, deci, că făptuitorul are aceeași atitudine în diferite momente, atât în momentul audienței sale, în luna ianuarie 2013, cât și în momentul în care a fost reținut de procuror și ulterior arestat, așa cum rezultă din declarația data cu ocazia reținerii în 29 ianuarie 2013 (fila 30 d.u.p.). I-a arătat clar comisarului de poliție că nu-l interesează rezultatul exploziei (fila 38 d.u.p.).

Din înregistrarea din mediul ambiental efectuată cu ocazia audienței la șeful I.P.J. Călărași in 16 ianuarie 2013, inculpatul arată că nu îi pasă dacă în urma activității sale infracționale va fi arestat că „tot trebuie să mă eliberez o dată. Isteț sunt, mai isteț ca el. Și îi arăt. Ia uite prostule ce ai făcut! Dacă o mai trăi "(fila 122 d.u.p.).

Inculpatul dovedește cinism, fanatism și o extremă luciditate. Este dispus să facă orice, indiferent de cost, doar pentru a se răzbuna pe polițist și pentru a-și scoate fiul din penitenciar.

Singurul moment în care a arătat că de fapt nu a dorit să facă rău nimănui și că este un om bun și milos a fost cu ocazia ultimului termen de judecată când și-a luat avocat ales și a cerut aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Inculpatul nu se mărginește doar la actele de terorism menționate anterior.

Imediat d.u.p.ă audiențe, în datele de 23 și 24 ianuarie 2013, ia legătura cu fiul său

deținut în penitenciarul Poarta Albă și îi comunică faptul că îl șantajează pe polițistul B. și își învață fiul să dea declarații că a fost bătut de acest polițist. Îi mai spune

„Bă, tu să m-asculți mă ca să ieși de acolo, nu fi prost".(fila 134 si 149 d.u.p.)."Tu să spui că din cauza bătăii ai dat declarații, atât să spui" îl învață inculpatul să declare mincinos pe fiul său din penitenciar (fila 149 d.u.p.). I-a dat asigurări fiului său că va rezolva problemele într-un termen foarte scurt (fila 145 d.u.p.), element ce denotă că

inculpatul a dobândit o adevărată obsesie din a-și elibera fiul din penitenciar cu orice

preț, în disprețul legii penale și al valorilor sociale ocrotite de aceasta.

Fapta inculpatului care în perioada 22 martie 2011 - 16 ianuarie 2013, în mod repetat, în

baza aceleiași rezoluții infracționale a amenințat statul român prin reprezentanții instituțiilor polițienești cu folosirea unor materiale explozive în scopul de a produce teroare, condiționând fapta sa de un act vizând politica penală a statului, respectiv eliberarea unui deținut din penitenciar întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de acte de terorism prev.de art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceluiași inculpat, care în cursul anului 2012, l-a amenințat în mod direct pe polițistul B.S. cu acțiuni de violență îndreptate împotriva sa și a familiei sale, pentru fapte săvârșite în exercițiul funcțiunii întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate în cauză, instanța va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, va ține seama de gradul înalt de periculozitate al faptei și făptuitorului.

Acesta, tatăl unui violator în serie și autor al infracțiunii de omor calificat asupra unei victime violate, a încercat prin mijloace infracționale de o amploare deosebită să elibereze un condamnat.

Acțiunile sale încalcă orice logică, pentru violurile și omorul săvârșit de fiul său găsindu-l vinovat pe polițistul din comună, care nu făcuse altceva decât să asigure perimetrul până când veneau experții criminaliști.

Atitudinea inculpatului devine una obsesivă, reprezentanții I.P.J. Călărași, demonstrându-i că există urme A.D.N. provenite din lichidul seminal al fiului său pe trupul femeilor violate, dar acest lucru nu prezintă nicio relevanță pentru inculpat.

Curtea a reținut de aici că pentru inculpat tot ceea ce contează este îndeplinirea

dezideratului său, respectiv eliberarea fiului, dincolo de orice rațiune și indiferent de mijloace și consecințe.

Arată în mod clar că nu-l interesează consecințele incendierii unei butelii în scara blocului polițistului și nu-i pasă de eventualele victime și dacă va intra sau nu în închisoare.

Or, atitudinea hiculpatului este cea a unui terorist tipic, vârsta sau proveniența

din mediul rural neavând relevanță în săvârșirea acestui gen de infracțiune.

Orice terorist are un mobil rezonabil, acceptat de societate. De exemplu, libertatea unui popor, libertatea unei persoane, sentimentele de afecțiune pentru o rudă etc. Diferența dintre o persoană care are raporturi de conformare cu norma penală și un terorist constă însă în mijloacele prin care se încearcă satisfacerea mobilului.

În speța de față, inculpatul a ales calea amenințării autorităților statului cu aprinderea unei butelii în scara unui bloc, pentru a ucide un polițist și familia sa în cazul în care un deținut periculos nu va fi eliberat. Iar acest fapt este inacceptabil pentru societate.

Mama inculpatului arată în caracterizare că acesta este un om bun și că nu este periculos. Curtea a constată că există o probabilitate mare ca bunica să împărtășească aceeași opinie personală și despre nepotul ei, condamnat la 25 ani închisoare pentru multiple violuri și omor calificat. Caracterizarea sa apare ca fiind una subiectivă. Ar fi trebuit mai bine să-și canalizeze eforturile pentru a-și determina anterior fiul să nu mai săvârșească acte de terorism, caracterizările trimise acum instanței având o ușoară notă de tardivitate.

Curtea a reținut și că o astfel de activitate infracțională a inculpatului a fost încurajată de lipsa de fermitate a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași care la amenințările anterioare adresate polițistului a înțeles să-l sancționeze pe inculpat doar cu o amendă administrativă, element ce ar putea face obiectul de interes al Inspecției Judiciare din cadrul C.S.M.

Atitudinea sa de recunoaștere apare ca fiind pur formală și apare doar în fața instanței în scopul beneficierii de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea a mai reținut că inculpatul a arătat adjunctului I.P.J. Călărași, când îi solicita imperios să-l elibereze pe deținut, deoarece în caz contrar va arunca în aer scara imobilului polițistului, că nu îi pasă dacă va merge sau nu la închisoare.

Va da ocazia inculpatului să-și și pună în practică atitudinea psihică pozitivă față de mediul penitenciar, deoarece urmează a-i aplica două pedepse cu închisoarea, de 7, respectiv 2 ani.

O perioadă de 7 ani petrecută în regim de detenție a fost apreciată de Curte drept binevenită pentru inculpat, acesta urmând a-și însuși în amănunțime programele educative din penitenciar în scopul formării unei atitudini corecte față de muncă și societate.

Va interzice inculpatului toate drepturile prevăzute de art 64 C. pen., inclusiv drepturile părintești. S-a observat că inculpatul a săvârșit actele de terorism și ultraj tocmai pentru a crea o situație mai favorabilă fiului său deținut, element ce denotă că acesta are o optică deformată despre relațiile de familie, neputând fi un model de creștere și educare pentru un minor.

Și drepturile electorale urmează a fi interzise în totalitate, fiind inacceptabil ca un terorist să fie în măsură să aleagă reprezentanții societății în cadrul autorităților locale sau centrale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul V.A. și a solicitat, în baza dispozițiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen., admiterea acestuia și casarea sentinței recurate susținând că nu s-a făcut o justă analiză a probelor administrate în cauză, deoarece în urma percheziției nu s-a găsit nici un obiect, nici o probă, care să creeze ideea că ar fi capabil să-și ducă la îndeplinire amenințările proferate în fața organelor.

II. Analizând întreaga cauză sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, înalta Curte constată că recursul inculpatului V.A. este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Prealabil, Înalta Curte precizează că în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen., recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare nu poate echivala și cu recunoașterea unor concluzii la care au ajuns organele de urmărire penală și au fost menționate ca atare în rechizitoriu, deoarece judecata se face în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așadar, în speța de față, Înalta Curte va proceda la analizarea corespondenței elementelor faptice ce rezultă din conținutul probelor administrate: proces-verbal sesizare; declarațiile date în calitate de învinuit și inculpat; declarațiile martorilor; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice; proces-verbal de redare a convorbirilor în mediul ambiental; copiile hotărârilor judecătorești; copie rechizitoriu; proces-verbal percheziție domiciliară; înscrisuri ridicate cu ocazia percheziției domiciliare, cu norma de incriminare.

De aceea, ca stare de fapt, Înalta Curte reține următoarele:

În data de 4 noiembrie 2010, V.I.E., fiul inculpatului V.A., a fost condamnat prin sentința penală nr. 108 a Tribunalului Călărași, la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, multiple infracțiuni de viol și violare de domiciliu, fiind stabilit că pătrundea noaptea în casele femeilor în vârstă din satul în care locuia, le viola, le bătea și în cazul uneia dintre victime, d.u.p.ă ce a violat-o ejaculând și pe hainele acesteia la finalul violului, a omorât-o prin sugrumare.

Condamnarea fiului său l-a marcat profund pe inculpatul V.A. care nu a putut concepe și accepta faptul că fiul său, la care ține deosebit de mult, este criminal și violator în serie al unor femei bătrâne, deși aceste împrejurări au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă fiind convins că acuzarea fiului său este nedreptă, iar responsabilitatea acestei nedreptăți ar fi a șefului postului de poliție din localitatea de domiciliu.

Această poziție psihică a inculpatului V.A. s-a manifestat în perioada următoare printr-un comportament agresiv la adresa agentului șef de poliție B.S., șeful Postul de poliție Roseți, unde inculpatul își are domiciliul, persoană considerată ca fiind responsabilul principal pentru condamnarea fiului său.

Într-o primă fază, la data de 10 august 2011 inculpatul V.A. a început

să-l șicaneze pe șeful de post, să-l amenințe, deplasându-se chiar la locul de muncă al

acestuia, unde l-a amenințat în prezența mai multor martori, cu incendierea autovehiculului și uciderea copiilor polițistului.

Ca urmare a acestor fapte, inculpatul V.A. a fost cercetat pentru ultraj, faptă pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus prin Ordonanța nr. 2579/P/2011 scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative (fila 145 d.u.p.).

Ingnorând consecințele încălcării legii penale, inculpatul V.A. a continuat activitatea sa infracțională sub motivația că suspiciunile sale asupra șefului de post ar fi reale, iar dovedirea acestora ar conduce la dovedirea nevinovăției fiului său și apoi eliberarea din penitenciar.

Astfel, pe parcursul anului 2012, în locuri publice, respectiv în piața Municipiului Călărași și în fața sediului Poliției Municipiului Călărași, dar și în sediul locului de muncă a agentului de poliție B.S., inculpatul V.A. a continuat să-i adreseze amenințări în legătură cu presupusa vină că i-ar

fi arestat fiul, aspecte recunoscute constant de către inculpat pe parcursul urmăririi penale.

În paralel cu actele de amenințare directă a agentului de poliție B.S., inculpatul V.A. s-a deplasat în repetate rânduri la I.J.P. Călărași, unde a fost primit în audiență la adjunctul șefului I.P.J. Călărași, comisar șef de poliție N.I. Cu aceste ocazii inculpatului V.A. a continuat amenințarea indirectă a agentului de poliție B.S.

Astfel, cu ocazie primei audiențe, desfășurată în luna martie 2011, inculpatul s-a plâns doar că fiul său este condamnat nevinovat din cauza polițistului din comună, care ar ști care este adevăratul făptuitor și este responsabil de reținerea pe nedrept a infracțiunilor reținute în sarcina fiului său.

În audiențele ulterioare, respectiv în 27 noiembrie 2012 și în 10 ianuarie 2013, inculpatul V.A. a început să profereze amenințări la adresa polițistului și a familiei polițistului din comună, arătând că urmează să-l „pedepsească" pentra a ști și el cum e să trăiești fără un copil.

Martorul N.I. (fila 37-38 d.u.p.) a sesizat înverșunarea crescută cu care inculpatul se prezenta în audiență, relatând faptul că pretențiile sale au căpătat o altă anvergură prin aceea că a început să solicite comisarului de poliție să facă demersuri să-i fie eliberat fiul din închisoare.

Cu ocazia audienței din data de 10 ianuarie 2013 inculpatul V.A. a dat și un ultimatum comisarului de poliție, arătând că dacă până în data de 30 ianuarie 2013 fiul său nu va fi eliberat, va incendia autoturismul polițistului din comună și va arunca o butelie îmbibată cu benzină în scara blocului unde locuiește polițistul și îi va da foc pentra a exploda.

În timpul audienței din 16 ianuarie 2013 inculpatul V.A. a arătat că nu îi pasă dacă în urma activității sale infracționale va fi arestat întrucât „tot trebuie să mă eliberez o dată. sunt mai isteț ca el.și îi arat. Ia uite prostule ce ai făcut Dacă o mai trăi."(fila 122 d.u.p.) și a susținut în continuare amenințarea că va utiliza materiale explozive pentra a-l ucide pe subofițerul de poliție și pe membrii familiei sale: „Îi dau foc dom'le, Îi pui butelie în scara blocului. Dacă nu duce criminalii, că nu-i copilu ăla criminal, îi dau cu benzină pă toată butelia; i-am dat drumul pă scară și am aruncat, am deschis o fereastră și am aruncat cu o feștilă. O feștilă fiind o aia cu care porneam mașinile odată. Porneam mașinile odată."

Toate aceste împrejurări au fost recunoscute de către inculpatul V.A. care a precizat că nu s-a gândit dacă prin ducerea la îndeplinire a amenințărilor sale ar putea face rău și altor persoane și a reiterat amenințarea că vrea să-l ucidă pe polițist și pe toată familia lui, dacă fiul său nu va fi pus în libertate (filele 30-33 d.u.p.) și că nu-l interesează rezultatul exploziei (fila 38 d.u.p.): „.vreau să-i dau foc dacă legea nu-mi face dreptate și nu va fi pus în libertate fiul meu. Dacă copilul meu este eliberat din pușcărie nu voi mai trece la acțiune, așa cum am arătat. Arăt că am stabilit un termen limită, până la 30 ianuarie 2013 în care autoritățile să-mi îndeplinească cerința. Dacă mi se va face dreptate și obțin promisiunea că fiul meu va fi eliberat, voi renunța la acest termen. Toate amenințările pe care le-am făcut au fost făcute pentra a atrage atenția autorităților asupra cazului fiului meu și pentra a dovedi faptul că acesta e nevinovat."

În raport de acuzațiile aduse inculpatului V.A., Înalta Curte are în vedere următorul cadru legal:

Legea nr. 53 5/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului prevede la art. 1: terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni si/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

b)

au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politică;

c)

vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d)

produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.

Potrivit art. 2 din același act normativ, faptele săvârșite de entitățile teroriste sunt sancționate potrivit acestei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

a)

sunt săvârșite, de regulă, cu violență și produc stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației;

b)

atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali;

c)

urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste.

Definițiile normative sunt reglemetate în art. 4, potrivit căruia termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:

1.

entitate teroristă - persoană, grupare, grup structurat sau organizație care:

a)

comite sau participă la acte teroriste;

b)

se pregătește să comită acte teroriste;

c)

promovează sau încurajează terorismul;

d)

sprijină, sub orice formă, terorismul;

2.

terorist - persoana care a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;

3.

grup structurat - un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârșirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri și nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice;

4.

grupare teroristă - grup structurat mai mare de două persoane, înființat de o anumită perioadă de timp și care acționează concertat pentru comiterea de acte teroriste;

5.

organizație teroristă - structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalități violente și/sau distructive;

6.

conducerea unei entități teroriste - îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităților unui grup structurat, ale unei grupări sau organizații teroriste;

7.

acțiuni teroriste - pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea și controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist;

8.

resurse financiare - fondurile colectate sau realizate, direct ori indirect, precum și conturile aparținând persoanelor fizice sau juridice ori depozitele bancare ale acestora;

9.

resurse logistice - bunuri mobile sau imobile, deținute cu orice titlu, mijloace de telecomunicații, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăți comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire și antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declarații false, elemente de deghizare și mascare, precum și orice alte bunuri;

10.

factori umani specifici - persoanele incluse direct în mecanismele funcționale politogene ale entității-țintă, respectiv demnitari, militari, funcționari, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale;

11.

factori umani nespecifici - persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entității-țintă, în general populația civilă;

12.

factori materiali - factorii de mediu, culturile agricole și șeptelul, alimentele și alte produse de consum curent, obiectivele de importanță strategică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile de infrastructură ale vieții sociale, facilitățile de stat și guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicații și informaționale, simbolurile și valorile naționale, precum și bunurile mobile sau imobile ale organizațiilor internaționale;

13.

facilități de stat și guvernamentale - mijloacele de transport permanente sau temporare, folosite de reprezentanții unui stat, membrii guvernului, ai autorității legislative sau judecătorești, funcționarii, angajații unui stat sau ai oricărei alte autorități publice ori ai unei organizații interguvemamentale, în legătură cu actele lor oficiale;

14.

obiective de importanță strategică - obiectivele forțelor armate sau cele de importanță deosebită pentru apărarea țării, activitatea statului, economie, cultură și artă, localurile misiunilor diplomatice sau ale unor organizații internaționale, precum și facilitățile de infrastructură sau locurile de utilitate publică;

15.

loc de utilitate publică - acea parte a unei clădiri, teren, stradă, cale navigabilă, loc comercial, de afaceri, cultural-sportiv, istoric, educațional, religios, de recreere, precum și orice alt loc care este accesibil publicului;

16.

facilități de infrastructură - utilitatea publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul populației, precum: apă și canalizare, energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și servicii medicale, rețele de telecomunicații și informaționale;

17.

sistem de transport - toate facilitățile, mijloacele de transport și instrumentele publice sau private, folosite în sau pentru serviciile publice, pentru transportul de persoane sau de mărfuri;

18.

criza teroristă - situația de fapt creată anterior sau în urma săvârșirii unui atac terorist, prin care:

a) sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activități economice, sociale, politice sau de altă natură;

b)

sunt puși în pericol factori umani, specifici și nespecifici, sau factori materiali importanți;

c)

siguranța populației sau a unei colectivități este expusă la riscuri majore;

d)

este necesar a se acționa prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea amenințărilor generate de situația de fapt creată;

19.

profit al entității teroriste - orice bun care reprezintă, parțial sau total, direct ori indirect, un beneficiu obținut în urma săvârșirii actelor teroriste sau a desfășurării unor activități conexe terorismului;

20.

intervenție antiteroristă - ansamblul măsurilor defensive realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici, și a factorilor materiali;

21.

intervenție contrateroristă - ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării ori producerii unui atac terorist.

Incriminarea principală a faptelor de terorism este cea din art. 32 potrivit căruia

constituie acte de terorism următoarele infracțiuni săvârșite în condițiile prevederilor

art. 2:

a)

infracțiunile de omor, omor calificat și omor deosebit de grav, prevăzute în art. 174-176 C. pen., vătămarea corporală și vătămarea corporală gravă, prevăzute în art. 181 și 182 C. pen., precum și lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 C. pen.;

b)

infracțiunile prevăzute în art. 106-109 din O.G. nr. 29/1997 privind C. pen., republicată;

c)

infracțiunile de distrugere, prevăzute în art. 217 și 218 C. pen.;

d)

infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, de nerespectare a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive, precum

și de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzute în art. 279, 279

1

și 280

C. pen.;

e)

producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, precum și cercetarea în domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme;

f)

introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de

produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol

sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;

g)

amenințarea cu săvârșirea faptelor prevăzute la lit. a) - f).

Pe de altă parte, terorismul a fost definit atât în dicționare, cât și în lucrări de specialitate, dintre care înalta Curte menționează următoarele:

preferă îndeosebi locurile publice, manifestările lor atingându-și scopul doar prin promovarea unei publicități rezonante.

2.

V.C., Drept internațional penal, Ed. Societății „T.", București, 1996, pag. 245: în general, „terorismul" este definit ca „folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace de natură să provoace pe scară largă teroarea, în vederea atingerii unor scopuri criminale".

3.

Patterns of Global Terrorism, 1988, Washington D.C., Departament of State Publication 9705, Office of the Secretary of State Ambassador at Large for Counterterrorism, martie 1989, Departamentul de stat al SUA definește terorismul ca fiind „violența premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ținte necombatante de grupuri subnaționale ori de agenți de stat clandestini, având de obicei scopul de a influența un public".

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte consideră că definițiile date terorismului atât pe plan național cât și internațional sunt reflectate în conținutul normativ al Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în M. Of., Partea I, nr. 1161 din 8 decembrie 2004 și astfel reține că elementele esențiale comune definitorii care vizează terorismul sunt:

-

utilizarea violenței;

-

obiectivele politice;

-

intenția de a induce frica într-o populație țintă.

Astfel, fără a insista, reamintește că potrivit legii, terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

b)

au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politică;

c)

vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d)

produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.

Așadar, în analizarea elementelor constitutive ale infracțiunilor din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului este necesar a fi avute în vedere întrunirea tuturor cerințelor legale.

În cauza supusă examinării, una dintre acuzațiile în materie penală formulată împotriva inculpatului V.A. este cea reglementată art. 37 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului care dispune: alin. (1) Amenințarea unei persoane sau a unei colectivități, prin orice mijloace, cu răspândirea ori folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani. Alin. (2) Amenințarea adresata unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea armelor biologice, a materialelor nucleare, a altor materiale radioactive sau a materialelor explozive, în scop terorist, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. alin. (3). Dacă fapta

prevăzută la alin. (2) este condiționată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin amenințare, sub orice forma, se pretinde a se da ori a se preda asemenea materiale, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Or, în raport de toate cele menționate, Înalta Curte consideră că în prezenta cauză probatoriul administrat nu face dovada că faptele inculpatului V.A. ar fi fost comise în scop terorist.

Este demonstrat și de altfel recunoscut de către inculpatul V.A. că a amenințat un agent de poliție și familia acestuia cu moartea, că a precizat metodele prin care își va pune în aplicare amenințarea, însă aceste fapte cu un grad de pericol public evident nu puteau afecta securitatea națională și nu au toate caracteristicile stabilite de lege pentru a fi considerate și un act terorist, deoarece nu sunt motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive și nu au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politică.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea formulată în actul de sesizare al instanței și reținut de către Curtea de Apel, potrivit căruia inculpatul V.A. ar fi amenințat statul român prin reprezentanții instituțiilor polițienești cu folosirea unor materiale explozive în scopul de a produce teroare, condiționând fapta sa de un act vizând politica penală a statului, respectiv eliberarea unui deținut din penitenciar.

Această interpretare este una eronată, deoarece este contrazisă de probatoriul administrat. Inculpatul nu a amenințat statul român, ci un reprezentat al său investit cu atribuțiile autorității de stat ca urmare a îndeplinirii unor atribuții de serviciu. Din nicio probă nu rezultă că modalitatea prin care inculpatul a avertizat că-și va duce la îndeplinire amenințarea a fost acela de a produce teroare. Ceea ce este dovedit, este aceea că scopul amenințărilor inculpatului a fost acela de a „sancționa" acțiunile legitime ale polițistului îndeplinite în cauza care 1-a vizat pe fiul său dar considerate de către inculpat că ar fi condus la condamnarea pe nedrept a fiului său.

Este adevărat că aruncarea unei butelii de gaz în scara unui bloc urmată de incendierea acesteia, ar fi condus logic la producerea unei explozii și este de natură să inducă teamă puternică, dar acest fapt nu poate fi apreciat în speță ca fiind un act terorist în sensul legii.

De asemenea, este eronat a aprecia că faptele inculpatului ar fi avut vreo legătură cu politica penală a statului român, deoarece acesta a acționat și s-a manifestat ca urmare a faptului că în convingerea sa probele incriminatoare administrate la adresa fiului său ar fi fost contrafăcute de către polițist.

Este adevărat că modalitatea de aducere la îndeplinire a rezoluției infracționale denotă un radicalism și perseverență infracțională printr-o ignorare fățișă a rigorilor legii penale, însă eliberarea fiului său era, în viziunea inculpatului, doar un efect al dispunerii de verificării a afirmațiilor sale privind contrafacerea acelor probe.

Înalta Curte consideră că atât în faza de urmărire penală, cât și în fond nu s-a dat nicio importanță aspectelor negative constatate în urma percheziților efectuate.

Astfel, deși s-au autorizat trei percheziții domiciare - una la locuința inculpatului și două în Penitenciarul Poarta Albă unde este încarcerat fiul inculpatului (filele 50-57 d.u.p.), la niciuna dintre precheziții nu au fost identificate obiecte ori alte indicii care să conducă la concluzia că inculpatul V.A. ar fi intenționat

să pună în aplicare amenințările sale, în condițiile în care acestea au fost motivele pentru care organul de urmărire penală a solicitat autorizarea judecătorului.

Așadar, coroborarea tuturor probelor dosarului evidențiază în mod cert faptul că inculpatul V.A. a adus în mod repetat amenințări nemijlocite la adresa unui agent de poliție și a familiei acestuia cu săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care unele foarte grave - omor deosebit de grav, distrugere calificată prin explozie, ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor din exercițiul funcțiunii cu ocazia cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care fiul inculpatului a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

De aceea, înalta Curte apreciază că în speță a fost comisă o singură infracțiune continuată de ultraj și reține că faptele inculpatului V.A., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada 2012 - 16 ianuarie 2013, în mod repetat, l-a amenințat în mod direct și indirect pe agentul de poliție B.S. cu săvârșirea unor infracțiuni grave îndreptate împotriva sa și a familiei sale, pentru fapte îndeplinite în exercitarea funcției de polițist, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca urmare în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. b) C. pen. în art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privința individualizării pedepsei, având în vedere principiul neagravării situației în propria cale de atac, Înalta Curte va constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V.A. pentru infracțiunea de ultraj a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele rezultate ca urmare aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, fiind astfel legală și temeinică.

În privința modalității de executare, Înalta Curte are în vedere perseverența infracțională a inculpatului V.A., care deși sancționat cu o amendă administrativă pentru fapte similare comise împotriva aceluiași agent de poliție, a continuat actele de amenințare atât nemijlocit, cât și prin intermediul conducerii Inspectoratului de poliție al județului Călărași, natura amenințărilor aduse agentului de poliție și familiei acestuia referitoare la comiterea unor infracțiuni foarte grave -omor, distrugere prin explozie, prin incendiere, și apreciază că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate poate conduce la constrângerea inculpatului să respecte valorile sociale protejate de către legea penală, precum și reeducarea inculpatului cu privire la săvârșirea de noi infracțiuni.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că dată fiind gravitatea faptei, a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului, se justifică interzicerea pe durata executării pedepsei principale și a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În consecință, Înalta Curte în baza art. 385

5

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva sentinței penale nr. 260 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, va casa, în parte, sentința penală recurată și rejudecând, în fond, în baza

art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică din art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. b) C. pen. în art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. va condamna pe inculpatul V.A.

la o pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 71 C. pen. va interzice

inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, privind plata cheltuielilor

judiciare și va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 30 octombrie 2013.

Va face aplicarea prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva sentinței penale nr. 260 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,secția I penală.

Casează, în parte, sentința penală recurată și rejudecând, în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din

art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. b) C. pen. în art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 239 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. condamnă pe inculpatul V.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, privind plata cheltuielilor judiciare.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 30 octombrie 2013.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.