ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85/S din 21 martie 2013, Tribunalul Brașov, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul M.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 86 1 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate acestui inculpat.

În baza art. 86 2 C. pen., stabilește termen de încercare 7 ani. În baza art. 86 3 C. pen. a obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. S-a constata că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 30 septembrie 2012 la 21 martie 2013. În baza art. 350 alin. (3) C. proc.

pen., a fost revocată măsura arestării preventive dispuse față de inculpat prin încheierea Tribunalului Brașov nr. 30 din data de 1 octombrie 2012. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi municipiul Săcele fără încuviințarea instanței. În baza art. 145 alin. (1 1 ), (1 2 ) C. proc. pen., inculpatului i s-a impus, ca pe durata acestei măsuri, să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat. - să se prezinte la Poliția municipiului Săcele conform programului de supraveghere întocmit de această instituție sau ori de câte ori este chemat. - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței.

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin această măsură preventivă va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 1497,52 RON reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei O.M. S-a constatat că partea vătămată O.M. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a briceagului folosit la săvârșirea faptei aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Brașov. Constată că bunurile aflate la Camera de Corpuri delicte respectiv, urme biologice, tricou aparținând părții vătămate și articole îmbrăcăminte și încălțăminte, aparținând inculpatului, constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că, în data de 29 septembrie 2012, în jurul orelor 22:30, aflându-se în stradă în fața imobilului în care locuiește, în prezența mai multor persoane, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul M.C. a agresat cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) pe partea vătămată O.M. producându-i leziuni în zone vitale, plăgi înjunghiate regiunea cervicală, subclavicular dreapta, plagă înjunghiată penetrantă regiunea axilară stângă, cu hemotorax și pneumotorax stâng care au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale, intensitatea loviturilor a fost medie și cu punerea în primejdie a vieții.

Tribunalul Brașov a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. Sub aspectul individualizării pedepsei, prima instanță s-a raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reținând pericolul social extrem al ridicat al faptei ce a fost comisă pe fondul stării de ebrietate a ambelor părți și a unei stări conflictuale mai vechi, urmările acesteia constând în punerea în primejdie a vieții unui bărbat tânăr în vârstă de 23 ani, dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Acesta este în vârstă de 23 ani, a avut o atitudine sinceră și de regret, nu are antecedente penale, nu prezintă în condiții obișnuite de viață un comportament cu periculozitate socială și și-a manifestat disponibilitatea pe latură civilă relativ la pretențiile spitalului.

Au fost avute în vedere și elementele evidențiate în cuprinsul referatului de evaluare presentențială efectuat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov în cuprinsul căruia s-a concluzionat că acest inculpat are un bun nivel de integrare familială, este susținut afectiv și material de familia de origine și beneficiază de stabilitate locativă, este obișnuit să deruleze activități lucrative pentru asigurarea nevoilor, incidentul constituie un experiment izolat în viața acestui tânăr, acesta putând avea o evoluție comportamentală dezirabilă social. Față de aceste argumente, prima instanță a reținut atât cauza legală de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., cât și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., aplicându-i inculpatului M.C.

pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat. Apreciind că scopul aflictiv și moralizator al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate acestui inculpat, pe durata unui termen de încercare de 7 ani. Totodată, în baza art. 86 3 C. pen., inculpatul a fost obligat să respecte pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere prevăzute de acest articol. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Criticile aduse de procuror au vizat aspecte de netemeinice relativ la individualizarea judiciară a pedepsei principale, apreciindu-se că suspendarea sub supraveghere a acesteia nu reflectă gradul de pericol social al faptei și, implicit, nu este în măsură să satisfacă scopul pedepsei, respectiv acela de a preveni săvârșirea altor fapte de natură penală. Prin decizia penală nr. 82/Ap din 2 iulie 2013 Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 85/S din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicată inculpatului M.C.

În rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile art. 86 1 C. pen. și, pe cale de consecință, dispozițiile art. 86 2 , art. 86 3 și art. 86 4 C. pen., precum și dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 88 C. pen., scade din durata pedepsei principale pe care inculpatul M.C. o va executa, durata reținerii și arestării preventive de la data de 30 septembrie 2012 până la data de 21 martie 2013, inclusiv. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Săcele fără încuviințarea instanței, măsură preventivă ce a fost luată față de inculpatul M.C.

prin sentința apelată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând casarea deciziei penale și menținerea sentinței penale pronunțate de instanța de fond. Analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauza de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către inculpatul M.C. este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov secția penală și pentru cauze, cu minori la 2 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. se constată că recurentul a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 14 ianuarie 2014, respectând obligațiile impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Analizând recursul declarat, Înalta Curte reține că inculpatul M.C. nu a uzat de calea de atac a apelului împotriva sentinței penale nr. 85 din 21 martie 2013 a Tribunalului Brașov. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) teza I C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc.

pen., deci și inculpatul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede o astfel de cale de atac. Totuși, persoanele arătate mai sus, pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare, conform art. 385 1 alin. (4) teza II C. proc. pen. În speță, se constată că inculpatul a fost condamnat, în primă instanță, prin sentința penală nr. 85 din 21 martie 2013 a Tribunalului Brașov, modalitatea de executare a pedepsei fiind cea prevăzută de art. 86 C. pen.

În cauză numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a declarat apel, care a fost admis, iar modificările aduse sentinței sunt legate de greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei, înlăturându-se dispozițiile art. 86 1 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., deducerea prevenției și menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. În ce privește critica formulată de recurentul inculpat M.C. și circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., referitor la greșita aplicare a legii, în sensul că în mod greșit instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 86 1 C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se circumscrie cazului de casare arătat, atât timp cât instanței de recurs i se cere o nouă individualizare a modalității de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 85/2013, întrucât cuantumul acesteia nu a fost modificat prin decizia instanței de apel. Așa fiind, se constată că aspectele invocate de recurentul inculpat privind greșita individualizare a pedepsei de către instanță nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., nefiind legate de încălcarea unor dispoziții legale.

Aspectele invocate de către recurent ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege”. Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticilor invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei aplicate de către instanța de apel, rezultă cu evidență că acestea nu se mai circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. Prin urmare, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita individualizare a pedepselor nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen.; nici celui prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Totodată, instanța de recurs constată că prin motivele scrise existente la dosar, (dosar recurs) recurentul inculpat a solicitat înlesnirea dreptului de a circula pentru a-și găsi de lucru în orașul Brașov, inculpatul neavând voie să părăsească localitatea Săcele. Cu privire la această solicitarea instanța de control judiciar constată că prin sentința penală nr. 85/2013 a Tribunalului Brașov s-a revocat măsura arestării preventive, luându-se față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Săcele, dispoziție care a fost menținută prin decizia penală nr. 82/Ap din 2 iulie 2013 de către Curtea de Apel Brașov.

Având în vedere că inculpatul nu a uzat de calea de atac a apelului, acesta nu poate critica această dispoziție, fiind peste limita permisă de textul de lege, astfel încât Curtea nu este în măsură de a cenzura hotărârea instanței de apel din această perspectivă. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale atacate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 82/Ap din 2 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2014.