ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 137/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 81 din 19 martie 2013 a Tribunalului Brașov s-a dispus: În baza art. 20 C. pen. raportat art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpatei G.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86 3 C. proc. pen. a impus inculpatei ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere. a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov la datele fixate de acest organ desemnat cu supravegherea; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice orice schimbare a locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. A atras atenția inculpatei asupra prevederilor 86 4 C. pen., art. 83 și 84 C. pen. A constatat că inculpata a fost reținută pe durata a 24 de ore în perioada 02 decembrie 2012 - 03 decembrie 2012. A dispus prelevarea de probe biologice de la inculpata G.R.

potrivit dispozițiilor Legii nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea sistemului național de date genetice judiciare. A constatat că sunt mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei următoarele bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov, respectiv, mâner cuțit plastic culoare neagră, 1 pereche pantaloni culoare roșie de copii, 1 pereche de pantofi sport marca "A." alb, roșu, negru, 1 bluză culoare bleumarin pentru copii, 5 plicuri sterile cu inscripția "Farmacia" tampoane cu aspect sânge. A dispus restituirea către inculpată a toporului cu coadă de lemn ridicat cu ocazia cercetării la fața locului și aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de RON se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare. În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că: La data de 02 decembrie 2012, a fost sesizat Dispeceratul de Poliție al Județului Brașov cu privire la faptul că, în municipiul Codlea, într-o locuință improvizată situată pe strada Venus în proximitatea imobilului cu numărul 91 a avut loc o altercație între două persoane soldată cu înjunghierea numitului K.E.N., autoarea fiind G.R.

Echipa operativă s-a deplasat la fața locului unde au fost fixate principalele constatări printre care și faptul că, între un colțar și dulap a fost identificat un topor, având coada din lemn nefinisat cu lungimea de 60 de cm și lamă metalică cu lungimea de 13 cm. De asemenea, din cercetările efectuate în cauză, s-a determinat că numitul K.E.N., din cauza geloziei, a lovit-o cu pumnii pe G.R. iar aceasta, pe fondul tulburării pricinuite de acest comportament a luat în mână un cuțit de aproximativ 23 de cm (lama în lungime de aproximativ 12 cm) și l-a înjunghiat în abdomen pe concubinul său. Una dintre loviturile aplicate inculpatei de către partea vătămată a nimerit-o și pe minora G.C.I. în vârstă de aproximativ 1 an, ținută la acel moment în brațe de mama sa învinuita G.R.

În plus față de aceste lovituri aplicate, K.E.N. a intenționat să ia un topor dar nu a putut să-l ridice din spațiul îngust situat între colțar și dulap, lovind-o pe învinuită doar cu pumnii. Intenția ridicării toporului și nereușita acesteia este pusă în evidență de locul unde a fost găsit corpul vulnerant, declarația martorei minore G.A.R. și declarația inculpatei. Ca urmare a acestui atac, K.E.N. a prezentat plagă penetrantă abdominală, fiind necesare 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice punând în pericol viața victimei. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare instanța a constatat că fapta inculpatei G.R. de a-l înjunghia o singură dată pe concubinul ei K.E.N.

în abdomen cu un cuțit având o lamă în lungime de aproximativ 12 cm, victima prezentând o plagă penetrantă abdominală, fiind necesare 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, viața persoanei menționate fiind pusă în pericol, a fost încadrată în elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen. În cauză au fost reținute prevederile art. 73 lit. b) respectiv circumstanța atenuantă a săvârșirii faptei în stare de provocare având în vedere comportamentul numitului K.E.N. constând în loviturile aplicate concubinei sale. S-a subliniat faptul că nu se poate reține săvârșirea faptei în legitimă apărare, față de faptul că din actele dosarului rezultă că de-a lungul timpului au existat numeroase violențe aplicate lui G.R.

de către concubinul acesteia K.E.N. (acest aspect reiese din declarațiile martorei G.A.R. din data de 11 februarie 2013 și din declarațiile date de către învinuită cu ocazia celei de-a doua prezentări a materialului de urmărire penală). Aceste violențe au vizat integritatea fizică a inculpatei, niciodată K.E.N. neatentând la viața concubinei sale. Acest aspect coroborat cu lipsa toporului din mâna sa la momentul comiterii faptei duc la ideea că inculpata a atentat la viața lui K.E.N. pe fondul tulburărilor provocate de violențele exercitate de acesta și nu nevoită a se apăra. Se arată că în cazul în care K.E.N. ar fi avut în mână toporul menționat și s-ar fi îndreptat spre concubina sa, în mod absolut corect s-ar fi putut reține starea de legitimă apărare.

Pe de altă parte se subliniază că partea vătămată K.E.N. aduce în discuție un alt aspect - acela al terminării atacului. Astfel, acesta afirmă că respectivul conflict fusese finalizat la momentul înjunghierii sale, aspect care pare credibil având în vedere că numitul K.E.N. nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal și nici să participe ca parte vătămată, în plus, admițând prin declarațiile date că a lovit-o pe învinuită și pe fiica acesteia în vârstă de aproximativ 1 an. Mai înainte de începerea cercetării judecătorești, prezentă personal în instanță inculpata G.R. a învederat instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală de care are cunoștință, cerere pe care instanța a admis-o, constatând că probele culese în cursul urmăririi penale sunt legale și conturează vinovăția inculpatei.

Văzând dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează fapta, dar și dispozițiile art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanța a ținut seama de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și persoana inculpatei așa cum este conturată aceasta de actele dosarului. Instanța a constatat că, aplicarea pentru inculpată a unei pedepse cu închisoarea cuantificată ca urmare a reducerii minimului special prevăzut de textul incriminator al art. 174 C. pen. cu o treime ca urmare a aplicării circumstanței legale prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. la limitele de pedeapsă reduse ca urmare a faptului că infracțiunea a rămas în forma tentativei, al aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsă a cărei executare o va suspenda sub supraveghere potrivit dispozițiilor art. 86 1 C. pen. pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 86 2 C. pen., răspunde scopului și funcțiilor pedepsei astfel cum este acesta definit în art. 52 C. pen., reținând că scopul imediat al pedepsei, consecințele acesteia față de inculpată, vor fi pe deplin realizate, pe de o parte față de faptul că aceasta a realizat consecințele faptelor săvârșite, le-a regretat și le-a asumat, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o intervenție promptă a organelor statului, dar și aplicarea unor sancțiuni care să asigure o prevenție în materie.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen. pe durata executării pedepsei, pedeapsă pe care de asemenea o va suspenda potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. Instanța a constatat că față de circumstanțele cauzei nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor în ceea ce o privește pe această inculpată. Instanța a constatat că sunt mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei următoarele bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov, respectiv, mâner cuțit plastic culoare neagră, 1 pereche, pantaloni culoare roșie de copii, 1 pereche de pantofi sport marca "A." alb, roșu, negru, 1 bluză culoare bleumarin pentru copii, 5 plicuri sterile cu inscripția "Farmacia" tampoane cu aspect sânge.

A dispus restituirea către inculpată a toporului cu coadă de lemn ridicat cu ocazia cercetării la fața locului și aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Ministerul Public a criticat sentința pentru nelegalitate în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, arătând că reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și a circumstanțelor atenuante judiciare aveau drept consecință coborârea pedepsei sub minimul special, iar prima instanță a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare, motiv pentru care acest cuantum este nelegal, minimul special fiind de 3 ani și 4 luni.

Raportat la dispozițiile art. 65 C. pen., față de cuantumul pedepsei principale, Ministerul Public a precizat că se impunea și aplicarea pedepsei complementare. De asemenea, s-a arătat că în cauză este incident și art. 118 lit. b) C. pen., respectiv confiscarea obiectului - cuțit - folosit de către inculpată la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Sub aspectul laturii civile, Ministerul Public a precizat că se impune trimiterea constituirii de parte civilă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov la Tribunalul Brașov pentru a judeca în primă instanță latura civilă. La dosar, s-a depus de către procurorul de ședință o cerere de constituire de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, ce a fost formulată în cursul urmăririi penale, prin care partea civilă solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de spitalizare.

Prin Decizia penală nr. 55/AP din 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva Sentinței penale nr. 81 din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei G.R. și omisiunea aplicării pedepsei complementare și rejudecând în aceste limite: A fost aplicată inculpatei G.R. pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), 76 alin. (2) C. pen. A fost menținută dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării acestei pedepse și reduce în mod corespunzător termenul de încercare de la 7 ani la 6 ani și 4 luni.

A fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În ce privește starea de fapt, aceasta a fost corect reținută de prima instanță, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, caracterizarea juridică a faptei comise de inculpată fiind cea legală. Astfel, apare cu evidență din probele administrate, așa cum corect a constatat și prima instanță, că inculpata a comis infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor asupra concubinului ei, pe fondul unei situații conflictuale generate de violențele la care acesta o supunea pe inculpată.

Astfel, din derularea evenimentelor, se desprinde cu claritate că inculpata a aplicat victimei o singură lovitură, cu un cuțit, în zona abdominală. În speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. referitoare la acordul de vinovăție, sens în care se impun câteva precizări: Instanța de control judiciar a apreciat că în situația în care sunt aplicabile și circumstanțe atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 73 - 74 C. pen. în favoarea inculpatului, aplicarea efectelor circumstanțelor atenuante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În acest context, pedeapsa aplicată acesteia, de 4 ani închisoare este nelegală, deoarece așa cum corect a precizat Ministerul Public, limita minimului special rezultat după reducerea cu o treime și aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.

ca urmare a reținerii circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este de 3 ani și 4 luni, fiind obligatorie coborârea pedepsei cel puțin până la acest minim. Cum o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare este suficientă și de natură a conduce la realizarea scopului general și special al prevenției penale, având în vedere vârsta inculpatei - 28 de ani, împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale, are un copil minor de 2 ani și prin urmare nu se impune majorarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare, obligațiile impuse inculpatei pe perioada termenului de încercare fiind o garanție în sensul reeducării acesteia. De altfel, Ministerul Public nu a solicitat majorarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare, instanța de apel are a constata că aceasta este obligatorie în cazul infracțiunilor de omucidere, chiar dacă rămân în forma neconsumată și prin urmare, se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei. Referitor la confiscarea specială a cuțitului folosit de inculpată la comiterea infracțiunii, instanța are a observa că acest obiect este mijloc material de probă și rămâne atașat dosarului cauzei, fiind depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov și nu se mai poate dispune confiscarea acestuia.

Referitor la constituirea de parte civilă, având în vedere că această cerere nu a fost soluționată de prima instanță, instanța de apel a apreciat că singura soluție legală este cea a disjungerii și trimiterii acesteia către Tribunalul Brașov pentru a soluționa acțiunea civilă, instanța de apel neputând soluționa această cerere deoarece ar însemna ca partea civilă să fie lipsită de un grad de jurisdicție, ceea ce este contrar dispozițiilor legale. În consecință, hotărârea atacată este criticabilă în ce privește nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de lângă Curtea de Apel Brașov, solicitându-se, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar și susținerilor orale ale reprezentantului Ministerului.

Public cu ocazia dezbaterilor, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând: aplicarea pentru inculpata G.R., a unei pedepse principale al cărei cuantum să fie mai mic decât minimul special; s-a invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pentru motive de nelegalitate a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatei G.R. Recursul declarat de parchet este întemeiat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 7 mai 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013). În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus-menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitoare la aplicarea în continuare a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. Raportându-se la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, stabilește că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel, a aplicat inculpatei G.R. pedeapsa principală în cuantum de 3 ani și 4 luni închisoare, în procedura în care, fiind incidente dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. și art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., se impunea coborârea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special, care era, ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 174 C. pen., în cuantum de 3 ani și 4 luni. Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 174 C. pen. (10 - 20 ani închisoare) au fost reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen. (5 - 10 ani închisoare), iar acestea, în baza art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. au fost reduse cu o treime, rezultând un minim în cuantum de 3 ani și 4 luni închisoare și un maxim de 6 ani și 8 luni. În condițiile în care în favoarea inculpatei au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., se impunea, potrivit art. 76 C. pen., reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, care este de 3 ani și 4 luni închisoare.

Față de toate acestea se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei G.R. Ca atare, criticile formulate de parchet, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., sunt, întemeiate. Față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., urmează a admite recursul parchetului, a casa, în parte, decizia atacată și rejudecând, va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei G.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani și 4 luni închisoare la 3 ani și 2 luni închisoare și va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 55/Ap din 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe inculpata G.R. Casează în parte decizia penală atacată și rejudecând: Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei G.R. de la 3 ani și 4 luni închisoare la 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV