ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 137/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 137/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81 din 19 martie

2013 a Tribunalului Brașov s-a dispus:

În baza art. 20 C.

pen. raportat art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.,

art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. condamnarea

inculpatei G.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de

omor la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii, pe durata unui termen

de încercare de 7 ani.

În baza art. 86

3

C. proc. pen. a impus inculpatei ca pe durata termenului de încercare să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere.

a) să se prezinte la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov la datele fixate de acest

organ desemnat cu supravegherea;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare ce depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice orice schimbare a locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A atras atenția

inculpatei asupra prevederilor 86

4

C. pen., art. 83 și 84 C. pen.

A constatat că

inculpata a fost reținută pe durata a 24 de ore în perioada 02 decembrie 2012 -

03 decembrie 2012.

A dispus prelevarea

de probe biologice de la inculpata G.R. potrivit dispozițiilor Legii nr. 76 din

8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea sistemului național de date

genetice judiciare.

A constatat că sunt

mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei următoarele

bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov, respectiv,

mâner cuțit plastic culoare neagră, 1 pereche pantaloni culoare roșie de copii,

1 pereche de pantofi sport marca "A." alb, roșu, negru, 1 bluză

culoare bleumarin pentru copii, 5 plicuri sterile cu inscripția

"Farmacia" tampoane cu aspect sânge.

A dispus restituirea

către inculpată a toporului cu coadă de lemn ridicat cu ocazia cercetării la

fața locului și aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.

În baza art. 189 C.

proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de RON se suportă

din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare.

În baza art. 191

alin. (1) C. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 500 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că:

La data de 02

decembrie 2012, a fost sesizat Dispeceratul de Poliție al Județului Brașov cu

privire la faptul că, în municipiul Codlea, într-o locuință improvizată situată

pe strada Venus în proximitatea imobilului cu numărul 91 a avut loc o

altercație între două persoane soldată cu înjunghierea numitului K.E.N.,

autoarea fiind G.R.

Echipa operativă s-a

deplasat la fața locului unde au fost fixate principalele constatări printre

care și faptul că, între un colțar și dulap a fost identificat un topor, având

coada din lemn nefinisat cu lungimea de 60 de cm și lamă metalică cu lungimea

de 13 cm.

De asemenea, din

cercetările efectuate în cauză, s-a determinat că numitul K.E.N., din cauza

geloziei, a lovit-o cu pumnii pe G.R. iar aceasta, pe fondul tulburării

pricinuite de acest comportament a luat în mână un cuțit de aproximativ 23 de

cm (lama în lungime de aproximativ 12 cm) și l-a înjunghiat în abdomen pe

concubinul său.

Una dintre loviturile

aplicate inculpatei de către partea vătămată a nimerit-o și pe minora G.C.I. în

vârstă de aproximativ 1 an, ținută la acel moment în brațe de mama sa învinuita

G.R.

În plus față de

aceste lovituri aplicate, K.E.N. a intenționat să ia un topor dar nu a putut

să-l ridice din spațiul îngust situat între colțar și dulap, lovind-o pe

învinuită doar cu pumnii.

Intenția ridicării

toporului și nereușita acesteia este pusă în evidență de locul unde a fost

găsit corpul vulnerant, declarația martorei minore G.A.R. și declarația

inculpatei.

Ca urmare a acestui atac,

K.E.N. a prezentat plagă penetrantă abdominală, fiind necesare 30 - 35 de zile

de îngrijiri medicale, leziunile traumatice punând în pericol viața victimei.

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare instanța a constatat că

fapta inculpatei G.R. de a-l înjunghia o singură dată pe concubinul ei K.E.N.

în abdomen cu un cuțit având o lamă în lungime de aproximativ 12 cm, victima

prezentând o plagă penetrantă abdominală, fiind necesare 30 - 35 de zile de

îngrijiri medicale, viața persoanei menționate fiind pusă în pericol, a fost

încadrată în elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

În cauză au fost

reținute prevederile art. 73 lit. b) respectiv circumstanța atenuantă a

săvârșirii faptei în stare de provocare având în vedere comportamentul

numitului K.E.N. constând în loviturile aplicate concubinei sale.

S-a subliniat faptul

că nu se poate reține săvârșirea faptei în legitimă apărare, față de faptul că

din actele dosarului rezultă că de-a lungul timpului au existat numeroase

violențe aplicate lui G.R. de către concubinul acesteia K.E.N. (acest aspect

reiese din declarațiile martorei G.A.R. din data de 11 februarie 2013 și din

declarațiile date de către învinuită cu ocazia celei de-a doua prezentări a

materialului de urmărire penală). Aceste violențe au vizat integritatea fizică

a inculpatei, niciodată K.E.N. neatentând la viața concubinei sale.

Acest aspect

coroborat cu lipsa toporului din mâna sa la momentul comiterii faptei duc la

ideea că inculpata a atentat la viața lui K.E.N. pe fondul tulburărilor

provocate de violențele exercitate de acesta și nu nevoită a se apăra. Se arată

că în cazul în care K.E.N. ar fi avut în mână toporul menționat și s-ar fi

îndreptat spre concubina sa, în mod absolut corect s-ar fi putut reține starea

de legitimă apărare.

Pe de altă parte se

subliniază că partea vătămată K.E.N. aduce în discuție un alt aspect - acela al

terminării atacului. Astfel, acesta afirmă că respectivul conflict fusese

finalizat la momentul înjunghierii sale, aspect care pare credibil având în

vedere că numitul K.E.N. nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul

penal și nici să participe ca parte vătămată, în plus, admițând prin declarațiile

date că a lovit-o pe învinuită și pe fiica acesteia în vârstă de aproximativ 1

an.

Mai înainte de

începerea cercetării judecătorești, prezentă personal în instanță inculpata

G.R. a învederat instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în

actul de sesizare, solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală de care are cunoștință, cerere pe care

instanța a admis-o, constatând că probele culese în cursul urmăririi penale

sunt legale și conturează vinovăția inculpatei.

Văzând dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de

lege care incriminează fapta, dar și dispozițiile art. 72 C. pen., la

individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanța a

ținut seama de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și persoana

inculpatei așa cum este conturată aceasta de actele dosarului.

Instanța a constatat

că, aplicarea pentru inculpată a unei pedepse cu închisoarea cuantificată ca

urmare a reducerii minimului special prevăzut de textul incriminator al art.

174 C. pen. cu o treime ca urmare a aplicării circumstanței legale prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen. la limitele de pedeapsă reduse ca urmare a

faptului că infracțiunea a rămas în forma tentativei, al aplicării

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 76

alin. (2) C. pen., pedeapsă a cărei executare o va suspenda sub supraveghere

potrivit dispozițiilor art. 86

1

C. pen. pe durata unui termen de

încercare stabilit potrivit art. 86

2

C. pen., răspunde scopului și

funcțiilor pedepsei astfel cum este acesta definit în art. 52 C. pen., reținând

că scopul imediat al pedepsei, consecințele acesteia față de inculpată, vor fi

pe deplin realizate, pe de o parte față de faptul că aceasta a realizat

consecințele faptelor săvârșite, le-a regretat și le-a asumat, iar pe de altă

parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o

intervenție promptă a organelor statului, dar și aplicarea unor sancțiuni care

să asigure o prevenție în materie.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

proc. pen. pe durata executării pedepsei, pedeapsă pe care de asemenea o va

suspenda potrivit art. 71 alin. (5) C. pen.

Instanța a constatat

că față de circumstanțele cauzei nu se impune aplicarea pedepsei complementare

a interzicerii drepturilor în ceea ce o privește pe această inculpată.

Instanța a constatat

că sunt mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei

următoarele bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov,

respectiv, mâner cuțit plastic culoare neagră, 1 pereche, pantaloni culoare

roșie de copii, 1 pereche de pantofi sport marca "A." alb, roșu,

negru, 1 bluză culoare bleumarin pentru copii, 5 plicuri sterile cu inscripția

"Farmacia" tampoane cu aspect sânge.

A dispus restituirea

către inculpată a toporului cu coadă de lemn ridicat cu ocazia cercetării la

fața locului și aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Ministerul Public a

criticat sentința pentru nelegalitate în ce privește individualizarea judiciară

a pedepsei aplicate inculpatei, arătând că reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și a circumstanțelor atenuante judiciare aveau drept consecință

coborârea pedepsei sub minimul special, iar prima instanță a stabilit o

pedeapsă de 4 ani închisoare, motiv pentru care acest cuantum este nelegal,

minimul special fiind de 3 ani și 4 luni.

Raportat la

dispozițiile art. 65 C. pen., față de cuantumul pedepsei principale, Ministerul

Public a precizat că se impunea și aplicarea pedepsei complementare.

De asemenea, s-a

arătat că în cauză este incident și art. 118 lit. b) C. pen., respectiv

confiscarea obiectului - cuțit - folosit de către inculpată la săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor.

Sub aspectul laturii

civile, Ministerul Public a precizat că se impune trimiterea constituirii de

parte civilă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov la Tribunalul

Brașov pentru a judeca în primă instanță latura civilă.

La dosar, s-a depus

de către procurorul de ședință o cerere de constituire de parte civilă

formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, ce a fost formulată în

cursul urmăririi penale, prin care partea civilă solicită obligarea inculpatei

la plata cheltuielilor de spitalizare.

Prin Decizia penală

nr. 55/AP din 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva Sentinței

penale nr. 81 din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a

desființat-o în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate

inculpatei G.R. și omisiunea aplicării pedepsei complementare și rejudecând în

aceste limite:

A fost aplicată

inculpatei G.R. pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), 76 alin. (2) C. pen.

A fost menținută

dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării acestei pedepse și

reduce în mod corespunzător termenul de încercare de la 7 ani la 6 ani și 4

luni.

A fost aplicată

inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la terminarea

executării pedepsei.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În ce privește starea

de fapt, aceasta a fost corect reținută de prima instanță, în deplină

concordanță cu probele administrate în cauză, caracterizarea juridică a faptei

comise de inculpată fiind cea legală.

Astfel, apare cu

evidență din probele administrate, așa cum corect a constatat și prima

instanță, că inculpata a comis infracțiunea de tentativă la infracțiunea de

omor asupra concubinului ei, pe fondul unei situații conflictuale generate de

violențele la care acesta o supunea pe inculpată.

Astfel, din derularea

evenimentelor, se desprinde cu claritate că inculpata a aplicat victimei o

singură lovitură, cu un cuțit, în zona abdominală.

În speță sunt

aplicabile și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. referitoare la

acordul de vinovăție, sens în care se impun câteva precizări:

Instanța de control

judiciar a apreciat că în situația în care sunt aplicabile și circumstanțe

atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 73 - 74 C. pen. în favoarea

inculpatului, aplicarea efectelor circumstanțelor atenuante se face prin

raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării

procedurii prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În acest context,

pedeapsa aplicată acesteia, de 4 ani închisoare este nelegală, deoarece așa cum

corect a precizat Ministerul Public, limita minimului special rezultat după

reducerea cu o treime și aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen. ca urmare a

reținerii circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen. este de 3 ani și 4 luni, fiind obligatorie coborârea pedepsei cel

puțin până la acest minim.

Cum o pedeapsă de 3

ani și 4 luni închisoare este suficientă și de natură a conduce la realizarea

scopului general și special al prevenției penale, având în vedere vârsta

inculpatei - 28 de ani, împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente

penale, are un copil minor de 2 ani și prin urmare nu se impune majorarea

pedepsei și nici schimbarea modalității de executare, obligațiile impuse

inculpatei pe perioada termenului de încercare fiind o garanție în sensul

reeducării acesteia.

De altfel, Ministerul

Public nu a solicitat majorarea pedepsei și nici schimbarea modalității de

executare.

În ceea ce privește

aplicarea pedepsei complementare, instanța de apel are a constata că aceasta

este obligatorie în cazul infracțiunilor de omucidere, chiar dacă rămân în

forma neconsumată și prin urmare, se impune aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.,

pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei.

Referitor la

confiscarea specială a cuțitului folosit de inculpată la comiterea

infracțiunii, instanța are a observa că acest obiect este mijloc material de

probă și rămâne atașat dosarului cauzei, fiind depus la Camera de corpuri delicte

a Tribunalului Brașov și nu se mai poate dispune confiscarea acestuia.

Referitor la

constituirea de parte civilă, având în vedere că această cerere nu a fost

soluționată de prima instanță, instanța de apel a apreciat că singura soluție

legală este cea a disjungerii și trimiterii acesteia către Tribunalul Brașov

pentru a soluționa acțiunea civilă, instanța de apel neputând soluționa această

cerere deoarece ar însemna ca partea civilă să fie lipsită de un grad de

jurisdicție, ceea ce este contrar dispozițiilor legale.

În consecință,

hotărârea atacată este criticabilă în ce privește nelegalitatea pedepsei

aplicate inculpatei.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs Parchetul de lângă Curtea de Apel Brașov,

solicitându-se, potrivit motivelor de recurs

depuse în scris la dosar și susținerilor orale ale reprezentantului

Ministerului. Public cu ocazia dezbaterilor, admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și rejudecând: aplicarea pentru inculpata G.R., a unei pedepse

principale al cărei cuantum să fie mai mic decât minimul special; s-a invocat

temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., pentru motive de nelegalitate a cuantumului pedepsei principale

aplicate inculpatei G.R.

Recursul declarat de

parchet este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art.

385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța

nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare

prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care

le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost

pronunțată la data de 7 mai 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15

februarie 2013).

În acest caz, decizia

atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus-menționat;

trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitoare la aplicarea în

continuare a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală

anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate

la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în

termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr.

2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului

restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-se la

cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, temeiul de casare prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013, stabilește că hotărârile sunt supuse casării

doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de

lege.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel,

a aplicat inculpatei G.R. pedeapsa principală în cuantum de 3 ani și 4 luni

închisoare, în procedura în care, fiind incidente dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., se impunea

coborârea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special, care era, ca

urmare a reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 174 C.

pen., în cuantum de 3 ani și 4 luni.

Astfel, limitele de

pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 174 C. pen. (10 - 20 ani închisoare) au

fost reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen. (5 -

10 ani închisoare), iar acestea, în baza art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. au fost reduse cu o treime, rezultând un minim în cuantum de 3 ani

și 4 luni închisoare și un maxim de 6 ani și 8 luni.

În condițiile în care

în favoarea inculpatei au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., se impunea, potrivit art. 76 C. pen.,

reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, care este de 3 ani și 4

luni închisoare.

Față de toate acestea

se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei G.R. Ca atare,

criticile formulate de parchet, analizate prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., sunt, întemeiate.

Față de considerentele

arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) din

C. proc. pen., urmează a admite recursul parchetului, a casa, în parte, decizia

atacată și rejudecând, va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei G.R.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit.

b), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani și 4 luni închisoare la 3 ani și 2

luni închisoare și va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei

penale nr. 55/Ap din 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori privind pe inculpata G.R.

Casează în parte

decizia penală atacată și rejudecând:

Reduce cuantumul

pedepsei principale aplicate inculpatei G.R. de la 3 ani și 4 luni închisoare

la 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. și art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei penale atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 200 RON,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV