ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1850/2014

Deliberând

asupra recursului declarat de revizuentul I.N. împotriva deciziei penale nr.

158/P din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele:

I. Prin

sentința penală nr. 7/C.E. din data de 01 octombrie 2013, pronunțată în dosarul

penal nr. 2315/88/2013, Tribunalul Tulcea a respins cererea de revizuire

formulată de condamnatul I.N., în prezent în Penitenciarul București - Jilava,

ca inadmisibilă.

Pentru pronunțarea

hotărârii, instanța a constatat următoarele:

Revizuientul I.N.

a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, prin sentința penală nr.

208 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1893/2005,

sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1171 din 24 martie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

I.N. solicită

schimbarea încadrării juridice din faptele deduse judecății în art. 259 alin. (1)

și (2) C. pen. anterior, art. 264, 294 și art. 260 C. pen. anterior, învederând

că se consideră nevinovat de toate faptele reținute în sarcina sa.

Din interpretarea

prevederilor art. 393 și 394 C. proc. pen. anterior, a rezultat că revizuirea este

o cale extraordinară de atac prin care pot fi înlăturate erorile judiciare datorate

necunoașterii - de către instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă

- a unor anumite împrejurări. Revizuientul nu a indicat care ar fi faptele sau împrejurările

necunoscute de instanță la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, nu a făcut

dovada săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către vreun martor sau

orice altă probă care să conducă instanța la admiterea în principiu a cererii.

Prin urmare, revizuirea

unei hotărâri judecătorești definitive poate fi admisă numai în cazurile și condițiile

prevăzute de lege, printre care nu se regăsesc și motivele invocate de condamnatul

I.N., astfel că cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Il. Împotriva

hotărârii, în termenul legal, revizuientul a declarat apel deoarece sunt întrunite

cerințele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, nu au fost audiați

anumiți martori care ar fi ajutat la dezlegarea pricinii, iar în ceea ce privește

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, martorii audiați

în cauză, respectiv S.E.C., S.E.L., H.V., R.M., D.I. și I.I. au fost trimiși în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen. anterior.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat

următoarele:

Potrivit art.

394 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen. anterior, revizuirea poate fi cerută când

„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță” sau

atunci când la soluționarea cauzei „un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere”.

De la data condamnării,

Curtea a constatat că nu au apărut fapte sau: împrejurări care să creeze dubii asupra

probelor acuzării, nefiind incident cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. anterior.

Cum acuzația de

„mărturie mincinoasă” adusă martorilor nu s-a confirmat, Curtea a constatat că nu

sunt îndeplinite nici cerințele cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen. anterior.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, negăsind nici vreunul dintre celelalte cazuri de revizuire,

dar nici vreun caz de nulitate a hotărârii atacate, apelul a fost apreciat ca nefondat

și, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. anterior, apelantul a fost obligat la plata sumei de 500

RON cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 189

C. proc. pen. anterior, a Protocolului încheiat la 26 noiembrie 2008 între Ministerul

Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul în cuantum de

200 RON pentru avocat C.M.T.O. care a asigurat asistența juridică din oficiu s-a

plătit din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva

deciziei penale nr. 158/P din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs, în termenul

legal, revizuentul I.N.

Analizând recursul

declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte constată

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform

cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc.

pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii

vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.

C. proc. pen.

anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost

publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.

Având în vedere

data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situație

în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute

în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin

actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea

cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc.

pen. anterior, se constată că revizuentul l.N. nu a depus motive de recurs în termenul

legal, situație în care se vor analiza incidența cazurilor de casare care se iau

în considerare din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte,

analizând dosarul cauzei, constată că hotărârea atacată este legală și temeinică,

instanța de prim control judiciar constatând în mod legal că nu există motive care

să poată fi valorificate în revizuire.

Criticile formulate

în susținerea recursului cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă

de către martorii audiați în cauză nu se circumscriu cazurilor de casare care se

iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen. anterior, doar prin prisma acestor cazuri de casare revizuentul putând critica

hotărârea instanței de prim control judiciar.

Față de aceste

considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.N.

împotriva deciziei penale nr. 158/P din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul I.N. împotriva deciziei penale nr. 158/P din 17

decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuient la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând tfnhrarml apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 mai 2014.