ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1060/2014

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Revizuentul C.Z.M. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 170 din 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3061/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 6611/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat. Prin sentința penală nr. 156 din 25 iunie 2013, Tribunalul Satu Mare în baza art. 403 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul condamnat C.Z.M.

S-a reținut, prin prisma motivele invocate de revizuent, a prevederilor legale în vigoare precum și a parcursului procesual al cauzei, că aceasta este inadmisibilă, întrucât, în speță, motivele invocate de condamnat nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 Cod de procedură penală, pe de o parte, iar pe de altă parte revizuientul a mai formulat anterior și alte cereri de revizuire pentru aceleași motive, cereri ce au fost soluționate în mod definitiv de către instanțe prin respingerea acestora. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuientul C.Z.M. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire reiterând argumentele pe care le-a făcut în fața instanței de fond.

Prin Decizia penală nr. 112/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de revizuientul C.Z.M. împotriva sentinței penale nr. 156 din 25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime. S-a reținut că din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuientul C.Z.M. rezultă că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire și s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuientul nefăcând dovada existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de articolul 394 C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii, la data 29 octombrie 2013, revizuientul C.Z.M., în termen legal, a declarat recurs, (fila 3), cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 4 noiembrie 2013. Au fost depuse concluzii scrise (fila 20) și s-a solicitat, în esență, admiterea recursului si admiterea cererii de revizuire, cu motivarea, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Examinând recursul declarat de revizuientul C.Z.M., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Conform art. 12 alin. (10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. : a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă.

Eroarea judiciară implică existența unei netemeinice judecăți de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive/ folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie. Se constată că motivul invocate de recurent respectiv faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire limitativ și expres prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.Z.M., soluție menținută și de instanța de apel. În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.Z.M. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.Z.M. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 martie 2014.