ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1060/2014

Deliberând

asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Revizuentul C.Z.M. a formulat

cerere de revizuire a sentinței penale nr. 170 din 2006 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3061/2004, definitivă prin Decizia penală nr.

6611/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că nu

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Prin sentința

penală nr. 156 din 25 iunie 2013, Tribunalul Satu Mare în baza art. 403 alin. (1)

și (3) coroborat cu art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul condamnat C.Z.M.

S-a reținut,

prin prisma motivele invocate de revizuent, a prevederilor legale în vigoare

precum și a parcursului procesual al cauzei, că aceasta este inadmisibilă,

întrucât, în speță, motivele invocate de condamnat nu se circumscriu niciunuia

dintre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 Cod de procedură

penală, pe de o parte, iar pe de altă parte revizuientul a mai formulat

anterior și alte cereri de revizuire pentru aceleași motive, cereri ce au fost

soluționate în mod definitiv de către instanțe prin respingerea acestora.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuientul C.Z.M.

solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii

de revizuire reiterând argumentele pe care le-a făcut în fața instanței de

fond.

Prin Decizia

penală nr. 112/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea în baza art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de revizuientul

C.Z.M. împotriva sentinței penale nr. 156 din 25 iunie 2013 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

S-a reținut că

din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de

revizuientul C.Z.M. rezultă că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să

facă admisibilă cererea de revizuire și s-a constatat că nu sunt întrunite

condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire,

revizuientul nefăcând dovada existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de

articolul 394 C. proc. pen.

Împotriva

acestei decizii, la data 29 octombrie 2013, revizuientul C.Z.M., în termen

legal, a declarat recurs, (fila 3), cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți

la data de 4 noiembrie 2013. Au fost depuse concluzii scrise (fila 20) și s-a

solicitat, în esență, admiterea recursului si admiterea cererii de revizuire,

cu motivarea, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost condamnat.

Examinând

recursul declarat de revizuientul C.Z.M., Înalta Curte apreciază recursul

revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Conform art. 12

alin. (10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor

acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de

judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs.

Exercitarea

căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod

expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen. :

a) s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

b) un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa în

cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat

fals;

d) un membru al

completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penala a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când doua

sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Revizuirea este

reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare

ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea

judiciară implică existența unei netemeinice judecăți de fapt, revizuirea având

caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a

cauzei penale.

Fiind o cale de

atac extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale

definitive/ folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la

anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă

serioase aparențe de temeinicie.

Se constată că

motivul invocate de recurent respectiv faptul că nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în nici

unul dintre cazurile de revizuire limitativ și expres prevăzute de dispozițiile

art. 394 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.Z.M., soluție

menținută și de instanța de apel.

În raport cu

cele arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice

Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.Z.M.

În conformitate

cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul C.Z.M. împotriva Deciziei penale nr.

112/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plătește din fondul

Ministerului Justiției.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică astăzi, 25 martie 2014.