Decizia nr. 2128/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea formulată la data de 11 iunie 2018, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. a solicitat instanței să dispună: Obligarea pârâtului municipiul Oradea, prin primar, la plata sumei de 243.415,11 RON, reprezentând cota de 0,1% și cota de 0,7%, precum și penalități de întârziere aferente AC nr. x/07.10.2011, AC nr. x/20.07.2012, AC nr. x/12.06.2012, AC nr. x/12.06.2012, x/18.06.2012, AC nr. x/02.10.2012, AC nr. x/29.10.2012, Ac nr. x/12.06.2012, AC nr. x/10.08.2012, AC nr. x/14.06.2012, AC nr. x/11.06.2012, AC nr. x/11.06.2012, AC nr. x/05.03.2012, AC nr. x/05.09.2012, AC nr. x/02.10.2012, AC nr. x/29.10.2012.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ și fiscal Prin încheierea finală de dezînvestire pronunțată la 19 septembrie 2018 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declinat spre competentă soluționare secției I civilă a Tribunalului Bihor cererea formnulată de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 31C din 20 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții și l-a obligat pe pârât la plata către acesta a sumei de 158.042,83 RON, reprezentând cotă și penalități de întârziere aferente autorizațiilor de construire. A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 85.372,28 RON, reprezentând cotă și penalități de întârziere aferente autorizațiilor de construire nr. x/2012 și y/2012.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea Prin decizia nr. 661/2019-A din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de către apelantul municipiul Oradea, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 31C/20.02.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții, criticând soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Într-o primă critică, s-a arătat că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 în forma în vigoare la data emiterii autorizațiilor de construire în cauză, chiar dacă acestea au suferit modificări ulterioare; O a doua critică vizează faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și chiar străine de natura pricinii, întrucât obiectul acțiunii, reprezentat de contravaloarea cotelor și penalităților aferente, calculate la valoarea de la data recepției la terminarea lucărilor, se fundamentează pe prevederile aplicabile la acel moment - al recepției la terminarea lucrărilor, indiferent de data emiterii autorizațiilor de construire. O a treia critică vizează referirea eronată a instanței de apel la prevederile legislației anterioare, Legea nr. 194/2004, modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, este vădit eronată, aceste acte normative abrogate nefiind incidente în cauză. O a patra critică vizează aplicarea greșită și a normelor de drept material și anume ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care scutesc de taxele către ISC numai proiectele care întrunesc cumulative următoarele condiții: sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes national, județean sau local și realizarea proiectelor necesită exproprierea pentru justă cauză. În fine, o ultimă critică se referă la faptul că instanța de apel a nesocotit și normele de drept procesual, prin menționarea în dispozitivul hotărârii a faptului că decizia din apel este definitivă, desi în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ., aceasta este supusă căii de atac a recursului.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 14 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 20 octombrie 2020. II. Soluția și considerentele soluției pronunțate de Înalta Curte Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs formulate de pârâtul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă instanța de apel a identificat corect regimul juridic al obligației stabilite în sarcina pârâtului Municipiul Oradea și a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente în speță. i) Normele de drept incidente în cauză Potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare în cursul anului 2015: (1) Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepția celor prevăzute la art. 3 lit. b) și a) lăcașurilor de cult. (2) Virarea sumelor stabilite conform dispozițiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcții, județene, respectiv al municipiului București, după caz, o dată cu transmiterea înștiințării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăși suma datorată. Disponibilitățile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor și au aceeași destinație. (3) Cota stabilită la alin. (1) se aplică și diferențelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu recepția la terminarea lucrărilor. Potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 50/1991: (1) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație. (2) Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire. (3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizației de construire are obligația să regularizeze taxa pentru autorizația de construire, potrivit legii. (4) O dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii autorizațiilor de construire vor regulariza și celelalte cote prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 267 alin. (14) lit. b) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2013: "Pentru taxele prevăzute în prezentul articol, stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcție, se aplică următoarele reguli: b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale." Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010: "Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Secretariatului General al Guvernului sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, și care necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică în înțelesul prezentei legi sunt scutite de cotele către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, datorate pentru lucrările de construcții executate pe coridorul de expropriere." ii) Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1)pct. 8 C. proc. civ. Sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., în sensul că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material incidente în cauză. Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în pretenții prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Oradea la plata unor sume de bani rezultate din plata taxelor emise pentru autorizațiile de construcție, sume datorate de beneficiarul autorizațiilor de construcție către Inspectoratul de Construcții, conform Legii nr. 50/1991 și Codul fiscal. Raportul juridic dedus judecății este guvernat de dispozițiile art. 30, art. 37 alin. (4) și art. 267 alin. (14) lit. b) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2013. Examinând actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în mod eronat, instanța de apel și-a fondat soluția pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, care se aplică numai în circumstanțele stabilite de actul normativ respectiv. Astfel, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 este necesar ca proiectele de construcții să fie cuprinse în programul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes national, județean sau local, cu condiția ca pentru realizarea proiectelor să fie necesară exproprierea. Or, în speță, nu există niciun element din care să rezulte că se punea problema exproprierii vreunui imobil pentru care s-a emis autorizația de construcție, ceea ce înseamnă că nu poate opera scutirea invocată de pârâtul Municipiul Oradea în temeiul dispozițiilor Legii nr. 255/2010 și ale Legii nr. 194/2004, modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, acte normative abrogate la data efectuării recepției lucrărilor pentru care au fost emise autorizațiile de construcție. Așa fiind, rezultă că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 30, art. 37 alin. (4) și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 255/2020, astfel încât în cauză devin incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iii) Temeiul de drept al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) coroborate cu art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C împotriva deciziei nr. 661/2019-A din 9 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, să caseze decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.