ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2022/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, sub nr. x/2019, petenta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata B., să se dispună punerea sub interdicție a intimatei și numirea petentei în calitate de tutore al acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 164 și următoarele C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 445 din data de 21 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Medgidia a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Medgidia, în esență, a făcut aplicarea art. 936 C. proc. civ., reținând că, potrivit precizărilor depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, rezultă că pârâta se află instituționalizată în căminul de bătrâni "Rezidența Bunicilor", situat în municipiul București, bd. x, aspect confirmat și de către apărătorul reclamantei la termenul de judecată din data de 21 mai 2020.

A arătat că noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a unei cereri privind punerea sub interdicție, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

În plus, a constatat că, potrivit art. 940 alin. (2) C. proc. civ., în materia punerii sub interdicție se prevede că:

"La termenul de judecată, instanța este obligată să îl asculte pe cel a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută, punându-i și întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă cel a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută nu este în stare să se înfățișeze în instanță, el va fi ascultat la locul unde se găsește".

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Sectorul 1 București, prin sentința civilă nr. 5447 din data de 19 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului de competență.

Judecătoria Sectorul 1 București a reținut că textul de lege care stabilește competența de soluționare a cauzelor în procedura punerii sub interdicție (art. 936 C. proc. civ.) se referă la noțiunea de domiciliu, iar, din interpretarea dispozițiilor art. 26 din Ordonanța nr. 97/2005, domiciliul/reședința reprezintă un element de identificare al unei persoane, alături de nume și codul numeric personal, persoana în cauză fiind liberă să își aleagă domiciliul/reședința și de altfel, fiind singura abilitată pentru a face o asemenea alegere și a decide în consecință de cauză unde dorește să locuiască.

Totodată, a constatat că din perspectiva actului normativ susmenționat, lucrurile sunt diferite pentru minori și persoanele puse sub interdicție, care nu beneficiază de libertatea de alegere a locuinței din pricina lipsei discernământului, textul de lege instituind o excepție de la regula alegerii de domiciliu/reședință, în sensul că domiciliul/reședința acestor persoane este la părinți sau reprezentanții legali sau la persoana fizică sau juridică unde minorul se află în plasament.

A reținut că, în speța dedusă judecăți, ipoteza este că o persoană care nu a fost pusă deocamdată sub interdicție, dar cu afecțiuni neuro-psihiatrice, se află internată, cel mai probabil, fără consimțământul acesteia, la un centru de îngrijire, pe o durată necunoscută, însă, probabil, nedeterminată.

În această situație, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile generale, care instituie regula alegerii domiciliului, drept care a fost exercitat de intimată la eliberarea buletinului de identitate, așa cum reiese din respectivul document, locuința acesteia cu titlul de domiciliu aflându-se pe raza județului Constanța, în orașul Medgidia.

A considerat că adresa centrului de îngrijire unde intimata a fost internată de familie, în condițiile în care cu privire la persoana sa nu fusese luată vreo măsură de ocrotire (punere sub interdicție), nu poate fi asimilată noțiunii de domiciliu, care implică o alegere liber consimțită, indiferent de durata internării.

De asemenea, a constatat că nu poate fi reținut drept argument valid cel legat de facila administrare a probatoriului din perspectiva circumscripției unde se află internată persoana bolnavă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Judecătoria Medgidia și Judecătoria Sectorul 1 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretările diferite ale celor două instanțe cu privire la noțiunea de domiciliul la care se referă dispozițiile art. 936 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că obiectul litigiului pendinte îl reprezintă cererea de punere sub interdicție judecătorească a intimatei B., care este instituționalizată la Căminul "Rezidența Bunicilor", cu sediul în București, bd. x, și numirea petentei A. în calitate de tutore al acesteia.

În raport de obiectul pricinii, astfel cum a fost expus anterior, Înalta Curte constată că, în speță, la stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 936 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul".

Potrivit dispozițiilor C. civ. cuprinse în art. 91 "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că în accepțiunea C. civ., prin noțiunea de domiciliul la care face trimitere art. 936 C. proc. civ., trebuie să se înțeleagă locuința unde se găsește în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare. Aceasta întrucât, mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reședința unei persoane nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective.

În plus, dacă se are în vedere scopul pentru care s-a dat în competența instanței de tutelă de la domiciliul persoanei ocrotite soluționarea cererii de punere sub interdicție, acela de a facilita accesul acestor persoane aflate în situații speciale la instanță și dacă se ține seama de semnificația noțiunii de domiciliu rezultând din C. civ., se desprinde concluzia că ceea ce interesează pentru stabilirea competenței teritoriale în ipoteza reglementată de art. 936 C. proc. civ. este locuința efectivă a persoanei ocrotite.

În acest sens, art. 87 C. civ. prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Astfel, în raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că instanța de tutelă competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorul 1 București, în a cărei rază teritorială se află domiciliul persoanei ocrotite, care, potrivit susținerilor necontestate ale petentei și ale apărătorului acesteia, este instituționalizată la Căminul "Rezidența Bunicilor", cu sediul în București, bd. x.

Prin urmare, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.