ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. -societate în insolvență, reprezentată de B. în Consorțiu cu CITR Filiala București și Administrator Special C. a solicitat obligarea pârâților D. și E. la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, în suprafață de 3.871 m.p, teren situat în localitatea Tismana, județul Gorj, cu nr. cadastral x, înscris în CF a orașului Tismana, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată precum și la plata fructelor civile-chirie lunară în cuantum de 5000 euro/lună începând cu data de 07 mai 2015 și în continuare.

Prin sentința civilă nr. 4500 din 26 iunie 2018, Judecătoria Târgu Jiu admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâții să achite reclamantei suma de 29.991,5 RON reprezentând contravaloarea folosinței terenului.

Prin decizia civilă nr. 214 din 13 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B. în consorțiu cu CITR Filiala București și Administrator special C. și de pârâții D. și E. împotriva sentinței civile nr. 4500 din 26 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu.

Prin decizia civilă nr. 93/2020 din 05 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. - societate în reorganizare judiciară, reprezentată legal prin Administrator judiciar B. Tg Jiu în consorțiu cu CITR Filiala București și Administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 214 din 13 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 mai 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice sau juridice.

Recurenta a arătat că, analizând dosarul, reiese că societatea nu a stat în pasivitate, iar judecarea cauzei nu s-a realizat dintr-o eroare a instanței, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Din interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor legale care reglementează instituția perimării, recurenta a arătat că "perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții" -aspect relevat expres de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002.

Însă, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Craiova - stadiul procesual recurs- nu poate fi reținută "necesitatea curmării stării de incertitudine", recurenta arătând că în acest dosar vechi de 4 (patru) ani s-au realizat ample apărări (acțiunea cu care a fost învestită instanța, exercitarea căilor de atac, răspunsuri la întâmpinări, note de ședință etc.), s-au administat probe costisitoare pentru societate, cum ar fi expertiza judiciară de specialitate, s-a angajat apărător, or, toate aceste elemente relevă că dosarul nu a rămas în nelucrare.

Conchizând, recurenta a arătat că această sancțiune afectează nu doar societatea, ci și pe creditorii acesteia, societatea fiind în procedura insolvenței, în reorganizare judiciară, scopul acestei proceduri fiind prevăzut de legiuitor la art. 2 din Legea nr. 85/2014 "(...) instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când, este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia."

În termen legal, intimații-pârâți au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității recursului și au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, arătând că, în cauză, termenul de recurs prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit la 11 martie 2020, iar nu la 12 martie 2020 cum greșit a susținut recurenta-reclamantă, iar motivele invocate de aceasta nu sunt temeinic justificate, în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., deoarece starea de urgență a intrat în vigoare la 16 martie 2020, după împlinirea termenului de declarare a recursului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 41 din Decretul nr. 195/2020, invocate de către recurentă.

Intimații au solicitat, în principal, respingerea recursului, ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței aflate la dosarul de recurs.

Examinând recursul, în raport de excepția nulității, invocată din oficiu, din perspectiva tardivității căii de atac dar și a posibilității încadrării aspectelor invocate, în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol se prevede expres că atunci, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 93 a fost pronunțată la data de 05 martie 2020, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 11 martie 2020, care a fost o zi lucrătoare.

Potrivit mențiunii aflate la dosar, recurenta-reclamantă a declarat recurs la data de 26 martie 2020, cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, potrivit art. 186 C. proc. civ., arătând că termenul de recurs s-a împlinit la 12 martie 2020, iar la 11 martie 2020, recurenta (în contextul evoluției situației generate de răspândirea la nivel național a infecției cu virusul SARS-COV-2/COVID-19, evoluție ce a determinat adoptarea de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, constituit la nivelul Guvernului României prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020, în raport de declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a epidemiei de Coronavirus ca pandemie) a adoptat o serie de măsuri aplicabile începând cu data de 11 martie 2020, în sensul că s-a hotărât ca prezența la serviciu a personalului TESA să se facă prin rotație, la fiecare 14 zile, activitatea fiind limitată, motiv pentru care societatea a fost în imposibilitate obiectivă de a promova recursul până la termenul limită, respectiv 12 martie 2020.

A mai arătat că această situație de fapt a fost recunoscută și prin decretarea stării de urgență și, având în vedere prevederile art. 41 din Decretul nr. 195/2020, potrivit cărora prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții contrare nu sunt aplicabile.

Potrivit art. 186 din C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Prioritar, se impune a fi precizat că față considerentele mai sus expuse, analiza cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac se va raporta la data de 11 martie 2020, ca fiind data limită la care putea fi exercitat, în termen legal, recursul, iar nu data de 12 martie 2020, așa cum în mod greșit se suține de către recurenta-reclamantă.

În cauza de față, se constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă în susținerea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a recursului nu reprezintă împrejurări, temeinic justificate, care să o fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal.

Astfel, se reține faptul că la data la care s-a împlinit termenul de exercitare a recursului, 11 martie 2020, nu erau în vigoare prevederile art. 42 alin. (7) din Decretul 195/2020 emis de Președintele României prin care s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României și potrivit cărora "termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență", acestea intrând în vigoare abia la 16 martie 2020.

Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020 emisă de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, constituit la nivelul Guvernului României, invocată de către recurenta-reclamantă, nu au fost adoptate măsuri în domeniul justiției. Ca atare, acestea nu pot produce efecte cu privire la curgerea termenului de recurs în procesul pendinte.

Din această perspectivă, faptul că începând cu data de 11 martie 2020, în contextul evoluției situației generate de răspândirea la nivel național a infecției cu virusul SARS-COV-2/COVID-19, recurenta-reclamantă a decis adoptarea unor serii de măsuri cu privire la organizarea administrativ internă a personalului prin reducerea activității, în sensul că a hotărât ca prezența la serviciu a personalului TESA să se facă prin rotație, la fiecare 14 zile, nu reprezintă un motiv temeinic justificat care să fi pus partea în imposibilitate absolută pentru exercitarea căii de atac în termene prescrise de lege.

Ca atare, se constată că recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal, impus de dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorțiu cu CITR Filiala București și administrator Special C. și va anula recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorțiu cu CITR Filiala București și administrator special C. împotriva deciziei nr. 93/2020 din 5 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca tardiv declarat.

Cu privire la cererea formulată de intimatul-pârât D. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 RON, potrivit chitanței seria x nr. x din 29 iunie 2020, depusă la dosarul cauzei, fila x, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va admite această cerere și o va obliga pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorțiu cu CITR Filiala București și administrator Special C..

Anulează recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorțiu cu CITR Filiala București și administrator special C. împotriva deciziei nr. 93/2020 din 5 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca tardiv declarat.

Obligă pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.