Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1950/2020

HOTĂRÂRE
06.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1950/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: La data de 29 iunie 2018 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, sub nr. x/2018, contestația în anulare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 96, împotriva deciziei nr. 260 din data de 28 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul numărul x/2017 2. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova: Prin decizia nr. 480 din data de 24 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis excepția perimării și a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei nr. 260 din data de 28 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul numărul x/2017 3. Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs contestatoarea A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. alin. (1) pct. 1,2,3,4,6 și 8 C. proc.

civ. 5. Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. În raport s-a reținut și aspectul că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, arătându-se că se pune problema nulității recursului, în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în situația în care nu se va face dovada achitării sumei de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru recurs. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Nu au fost depuse puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate aspectul referitor la netimbrarea cererii de recurs, întrucât acesta privește legalitatea învestirii instanței, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluționare înainte de satisfacerea taxei de timbru. Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G.

nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: a hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat." Prin rezoluția din data de 26 iunie 2019, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii. Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G.

nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. Recurenta nu a atașat la cererea de recurs o dovadă din care să rezulte achitarea taxei judiciare de timbru.

Prin actul de procedură aflate la dosarul de recurs, comunicat la data de 4 iulie 2019 (potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentei, prin comunicare efectuată la adresa de domiciliu, să depună la dosar dovada achitării sumei de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii. Față de împrejurarea că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport de prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 486 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 480 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1415/2023
u cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 96. 4. Hotărârile Curții de Apel Craiova Prin încheierea din 5 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, constatând că niciuna dintre părți nu
ÎCCJ 2020-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2020
Ședința publică din data de 1 octombrie 2020 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin decizia nr. 1059 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis excepția
ÎCCJ 2019-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2019
Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin încheierea din 28 iunie 2018, a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților. Potrivit referatului întocmit de grefă din 07.0
ÎCCJ 2020-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2173/2020
Ședința publică din data de 29 mai 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin deci
ÎCCJ 2020-03-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1625/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 445 din data de 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimată con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă