ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă la data de 13 mai 2019, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România - Direcția FPVS (Fondul de protecție a victimelor străzii) și intervenientul forțat D., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul produs ca urmare a decesului numitului E., intervenit în urma unui accident rutier, precum și obligarea pârâtului la plata, către fiecare reclamant, a penalităților de întârziere de 0,2%/zi calculate asupra sumelor datorate, începând cu data de 16.09.2018 și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 187 din 12 februarie 2020 a Tribunalului Harghita, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. împotriva pârâtului Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România - Direcția FPVS și a intervenientului forțat D. și s-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului A. suma de 3000 RON despăgubiri materiale și 300.000 RON despăgubiri morale, reclamantei B. suma de 16.403 RON despăgubiri materiale și 300.000 RON despăgubiri morale, iar reclamantei C., 150.000 RON despăgubiri morale.

Tribunalul a mai dispus obligarea pârâtului la plata, către fiecare reclamant, a penalităților de întârziere de 0,2%/zi calculate asupra sumelor datorate, începând cu data de 16.09.2018 până la plata efectivă, precum și a sumei de 2010 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 28 aprilie 2020 au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apelurile formulate de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și de intervenientul forțat D. împotriva sentinței civile nr. 187 din 12 februarie 2020 a Tribunalului Harghita.

2.1. Prin încheierea nr. 95A din 06 mai 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a apelurilor în favoarea secției I civile a Curții de Apel Târgu Mureș.

În motivarea soluției s-a reținut că natura și obiectul cauzei au caracter civil - acțiune în răspundere delictuală - și nu unul de genul cauzelor avute în vedere de dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Chiar dacă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este o asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare și care îndeplinește atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare etc., potrivit definiției legale date de art. 2 pct. 9 din Legea nr. 132/31.05.2017, calitatea apelantului - pârât nu are relevanță în raport cu natura și obiectul cauzei deduse soluționării în apel.

Astfel, instanța a reținut că această cauză păstrează aceeași natură și în apel, care se impune a fi soluționat tot de instanța civilă. Dacă s-ar proceda contrar, respectiv stabilirea competenței instanței de apel prin raportare la calitatea de profesionist a uneia dintre părți, ar lipsi suportul juridic pentru soluționarea apelurilor, din punctul de vedere al competenței materiale procesuale, din perspectiva prevederilor legale și a deciziei nr. 18/2016, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

2.2. Prin decizia nr. 255A din 09 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a secției I civile a instanței menționate, s-a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între secții, s-a suspendat soluționarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării incidentului procedural.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, pornind de la dispozițiile art. 3 din C. civ., care stabilesc trăsăturile esențiale ale profesionistului, și trecând prin enumerarea făcută de legiuitor în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, elementul care unește toți termenii enumerării respective este reprezentat de acele litigii care prin obiectul sau natura lor vizează aspecte ale creării, modificării, desființării, încetării și realizării obiectului de activitate al profesionistului.

S-a mai reținut că litigiul ce face obiectul prezentei cauze decurge din exploatarea întreprinderii profesionistului, societate de asigurare.

Totodată, în primă instanță, cauza a fost soluționată de un complet specializat în litigii cu profesioniști, fiind în mod corect înregistrată la secția corespunzătoare a Curții de Apel Târgu Mureș, la un complet specializat în aceeași materie.

Împrejurarea că obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor presupune și analizarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale a asiguratului nu este de natură a conferi natură civilă litigiului, întrucât temeiul legal îl constituie prevederile Legii nr. 136/1995 și Norma ASF nr. 23/2014.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond are ca obiect plata unor despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul produs ca urmare a decesului numitului E., intervenit în urma unui accident rutier, despăgubiri solicitate de reclamanții A., B. și C., care sunt terțele persoane păgubite prin producerea accidentului de circulație. Cererea de despăgubiri este îndreptată împotriva asigurătorului RCA - pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România - Direcția FPVS, persoana vinovată de producerea accidentului având calitatea de intervenient forțat.

Instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența materială de soluționare a cauzei reținând, într-o primă interpretare, că, în acțiunile cu obiectul menționat, competența materială procesuală în soluționarea apelului aparține secției civile, cauza juridică a raporturilor de drept material deduse judecății fiind răspunderea civilă delictuală a persoanei indicate drept responsabile de producerea accidentului, iar într-o a doua interpretare, că îi revine secției specializate în materia litigiilor cu profesioniști competența de soluționare a apelului.

Se reține că în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, litigii în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care consacră expres dreptul de acțiune directă al părții vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, chiar dacă nu este parte în contractul de asigurare.

În cazul litigiilor cu care au fost învestite instanțele aflate în conflict de competență, spre deosebire de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, întinderea răspunderii asigurătorului RCA, prevăzută în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017, este diferită. Aceasta întrucât întinderea răspunderii civile delictuale a asiguratului nu poate depăși întinderea răspunderii contractuale a asigurătorului RCA, până la atingerea limitelor de răspundere prevăzute în asigurarea RCA, cum se arată în art. 22 alin. (7) din același act normativ.

Potrivit deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Conform art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, "Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc;

b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;

d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare."

Se reține că prin decizia nr. 18/2016 s-a considerat că la stabilirea competenței instanțelor nu se poate avea în vedere calitatea de profesionist a părților. Astfel, în actuala ordine de drept civil, distincția între profesioniști și neprofesioniști, din perspectiva competenței instanțelor de judecată, nu mai este primită, în lipsa vreunei dispoziții legale care să dea litigiile civile în competența unei instanțe ori a alteia, în funcție de calitatea persoanei.

Prin aceeași decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, în prezent, stabilirea competenței materiale procesuale a tribunalelor specializate și a secțiilor similare din cadrul instanțelor de judecată se poate face în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin urmare, în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au fost enumerate doar exemplificativ, nicidecum limitativ, cauzele de competența tribunalelor ori secțiilor specializate, ceea ce înseamnă că în competența acestor instanțe ori secții specializate intră și alte litigii decât cele enumerate în textul de lege menționat.

Prin urmare, competența specializată a secțiilor sau completelor vizează, în acord cu dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu dezlegările date prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, materia asigurărilor. Această competență este atrasă de însăși natura și obiectul litigiilor care intră sub incidența respectivei materii a asigurărilor (reglementată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 319/2018 sau de dispozițiile art. 115 din C. proc. civ.).

Întrucât operațiunile de asigurare se realizează în condițiile unei întreprinderi de asigurare, în mod organizat și sistematic, cu respectarea tuturor cerințelor legale, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 3 din C. civ., conform cărora:

"(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ."

Pornind de la acest text de lege și având în vedere enumerarea făcută de legiuitor în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, se constată că ceea ce unește toți termenii enumerării respective este reprezentat de acele litigii care prin obiectul sau natura lor vizează aspecte ale creării, modificării, desființării, încetării și realizării obiectului de activitate al profesionistului. Acesta este genul de litigii cel mai apropiat ce poate fi identificat și care să includă toate categoriile de cereri pe care legiuitorul le-a enumerat cu titlu exemplificativ în dispoziția legală menționată.

Prin urmare, este vorba despre litigii care vizează exploatarea unei întreprinderi, cu tot ceea ce implică aceasta, respectiv crearea, modificarea, desființarea și realizarea scopului pentru care a fost constituită, desfășurarea efectivă a activității sale.

Litigiul ce a dat naștere conflictului de competență din prezenta cauză decurge din exploatarea întreprinderii profesionistului, societate de asigurare.

Faptul că obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor presupune și analizarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale a asiguratului nu este de natură a conferi natură civilă litigiului, întrucât temeiul legal îl constituie prevederile Legii nr. 136/1995 și Norma ASF nr. 23/2014.

De altfel, trebuie amintit faptul că prin decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată în recurs în interesul legii (nepublicată), Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, că în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2020.